Mormântul din curtea Mitropoliei – descoperirea unui loc de taină
Locuiesc, de când mă ştiu, în Iaşi. Am trecut, în viaţa asta, de mii de ori prin curtea Mitropoliei. Nu doar pentru a intra în catedrală, să mă închin la moaştele Sfintei Parascheva ci, mai mult, pentru a merge de acasă în oraş, din oraş la serviciu, din oraş, acasă. Drumul prin curtea Mitropoliei este o scurtătură, un punct de legătură, o clipă de rugăciune, o plimbare prin centrul urbei.
Cu toate acestea, abia acum câţiva ani am descoperit un mormânt sfânt, o oază de linişte, o adiere de miresme care îţi taie răsuflarea. Pe partea dreaptă a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, foarte aproape de zidurile bisericii, mascat de panourile galbene, de şantier – se află locul de veci al Mitropolitului Iosif Naniescu.
Toamnă în Parcul Copou
Apus de sâmbătă
Câtă prioritate au ambulanţele aflate în misiune?
Doar întreb. Adică… normal, ştiu că au prioritate dar, care ar fi limitele?
Are voie o ambulanţă să intre pe un drum cu sens unic, ea venind invers, pe interzis? Astăzi, coboram o pantă abruptă (noi îi spunem tobogan) paralelă cu strada Săulescu. Pe străduţa aceea încape o maşină şi jumătate, iar troturarele sunt destul de înalte.
O alegere cu cap (Hostis)
Îţi cumperi un domeniu. Cineva ţi-l găzduieşte. Toate-s roz şi happy-s toate! Deşi ne-am dori ca asta să fie concluzia, realitatea ne dă uneori peste cap.
Mediul online nu diferă prea mult de viaţa de zi cu zi. Să zicem că domeniul e casa ta, iar cei care-ţi oferă hosting-ul sunt administratorii casei. Pe mâna lor îţi laşi cheile. Şi încrederea. Iar încrederea asta trebuie să merite. E bine să ştii că te poţi întoarce oricând acasă, că toate-s la locul lor, că poţi să-ţi inviţi prietenii la tine în orice moment, că atunci când problemele bat la uşă – are cine să te scape de ele.
Cancerul – provocare la viata!
De multe ori, necazul altuia aduce, in mintea nostra, un gand parsiv: Bine ca nu mi s-a intamplat mie sau celor dragi ai mei! Apoi, daca suntem intregi la cap, ne revenim din „bucurie”, ne dam doua palme si meditam. Devenim constienti ca boala, de exemplu, ne poate urmari de dupa orice colt. Multumim, pe moment, ca suntem bine si sanatosi. Apoi, uitam.
Cand, intr-un final, ceva rau ni se intampla noua sau alor nostri – suntem distrusi. Vine randul altora sa se bucure acum, ca nu au fost ei tinta necazului. E un cerc vicios. Un cerc din care putem iesi doar daca suntem dispusi sa luptam mereu pentru viata si sa ajutam pe cei de langa noi.
Nu respir doar rautate, ci si dreptate: treburi de mantuiala in Iasi
Zice lumea ca-s nebuna… Ca-s perfectionista, visatoare, critica. Ba, chiar, sub protectia si sub curajul anonimatului, unii ma fac penibila.
Sapte pietre e un blog cu de toate. De toate bune si de toate rele. Daca scot in evidenta niste greseli si niste mizerii – sunt impertinenta, din punctul de vedere al celor patati. Aceiasi patati aplauda, mai apoi, atunci cand nu ei, ci inamicii lor, fac subiectul discutiei. Eu nu am inamici. Nici prieteni. Nu judec. Dar, observ. Sa fie un defect faptul ca nu-mi pastrez observatiile pentru mine, ci le impart cu voi?…
Nu scriu doar de dragul de-a scrie si nu uit niciodata ce-am scris. De aceea, ma intorc, uneori la subiectele care au creat valva – sau furturi intr-un pahar cu apa, mai bine spus – ca sa vad care mai e realitatea. Dupa atata introducere – astazi m-am decis sa va prezint doua realitati. Pornind de la doua postari despre si din Iasi: Lanturi pentru Alexandru cel Bun si Noua colectie de banci – marca Parcul Copou.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
