Șapte zile de fapte bune – fericiți, de ziua lui Șapte pietre
Ce este fericirea?, v-am întrebat de curând. Mai toate răspunsurile au făcut referire la sufletul nostru și la sufletul aproapelui nostru. E super să ne simțim în regulă noi cu noi, noi pentru noi, dar ne completează și ne ajută enorm să știm și că cei dragi ai noștri sunt bine. Împreună, fericirea este deplină. Pe Șapte pietre, mereu am fost împreună. Am zâmbit cât am putut de des și chiar peste supărări, peste dureri, peste dezamăgiri am trecut mai ușor. Împreună. Uneori, am aruncat cu pietre. De cele mai multe ori, însă, am încercat să fim oameni. OAMENI – în fiecare zi.
23 iulie e ziua lui Șapte pietre. Jocul copilăriei noastre, care pentru unii s-a numit Castel sau Nouă pietre împlinește, astăzi… 9 ani! E un moment de bucurie. Împreună. Pietrele nu vor daruri. Dar vor, în continuare, fericire, sănătate și omenie. Așa că, de ziua lui Șapte pietre,
XXI. Noapte de neuitat
Timpul curge nemilos de repede și noi petrecem ultimele zile în mediul agreabil și familial din școala de ucenici. Să ai inimă de piatră, ca să nu te înfiori la gândul despărțirii. Fără voie, melancolia năvălește asupra-mi rece, apăsătoare și o stare confuză, deprimantă e gata să mă copleșească. După absolvire, intri în angrenajul social care-ți toacă mărunțel, zi de zi, existența. Stresante vor fi complicatele probleme cu angajarea, cu locuința și mâncarea, chivernisirea banilor puțini, continuarea studiilor… Mă scutur ca prins de friguri și vreau să scap de aceste gânduri.
Viitorul ni-l decidem prin fapte
Faptele noastre – bune şi rele – vor conta, cândva. Atunci când numai faptele – bune şi rele – vor rămâne în urma noastră. Atunci când nimic din ceea ce am făcut nu va mai putea fi schimbat. Nu ştim cât timp avem la dispoziţie. Nu ştim dacă vom mai trăi o oră, o zi, ori zeci de ani. De aceea, fiecare clipă ar trebui marcată de fapte şi de gânduri bune. Pentru că, din păcate – dar, mai ales, din fericire! – moartea nu înseamnă finalul Vieţii.
Ceaiul dezgheață suflete!
În seara asta, așteptam pe cineva, sprijinită de ușa Mitropoliei. În timpul acesta, o doamnă bine, pe care o cunoșteam, ieșea de la închinare. Era concentrată să nu alunece pe scări și a privit așa, prin mine, când am dat bună ziua. Nu m-a recunoscut și, mai mult ca sigur, m-a confundat cu un cerșetor :).
Nu-i nicio supărare. E doar o introducere – reală! – pentru gândul care mă macină de câteva zile. În perioada asta friguroasă, când întâlnesc oameni ai străzii, mi se rupe sufletul. Pentru că eu mă știu că-s înghețată, doar mergând din punctul X, în punctul Y. Dar ei, cum or fi?OAMENI – în fiecare zi
Uite c-a trecut şi luna lu’ decembrie, aia în care toată lumea ne cere să fim mai buni. De-acum, unsprezece luni, avem voie să fim răi! Să revenim la rutina noastră. Să uităm de tot ceea ce se petrece în jur. Să uităm că lumea are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de educaţie, de mângâiere, de zâmbet, de o vorbă – în fiecare zi. Sau, putem să nu uităm nimic din toate acestea… şi să încercăm să fim OAMENI! Mereu.
Nu trebuie să dăm, neapărat, peste o mână întinsă – pentru a face o faptă bună. Nu trebuie nici ca fapta să fie prea costisitoare. Uneori, chiar nu costă nimic – în afară de atenţia noastră! Din păcate, tocmai ea, atenţia, e de negăsit. Grija şi dragostea faţă de aproapele nostru lipsesc din multe contexte. Aşa cum, să recunoaştem, şi noi lipsim din peisajul altora, deşi ne lovim continuu, umăr în umăr.
În 2012, vreau să încetăm să ne mai plângem de milă! Vreau să renunţăm în a ne limita a spune despre alţii: Vai… săracii! Vreau să facem ceva! Ceva, oricât de puţin! Nu doar pentru cazuri extreme. Nu doar pentru situaţii limită. Eu – voi încerca să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă.
Îndemn pentru minte şi suflet
Eşti convins că-ţi vei iubi copilul, încă de dinainte de a-l concepe. Însă, iubirea pentru copilul tău depăşeşte orice imaginaţie.
Când îţi doreşti un copil, îţi doreşti şi sănătate. Când eşti pe cale să ai acel copil, implori sănătate.
Când nu ai copii, durerea unui copil te sensibilizează. Când eşti părinte, durerea unui copil te sfâşie.
Gândul că propriul tău copil ar putea suferi, în timp ce tu îl priveşti neputincios – este o pedeapsă cumplită. Realitatea unui astfel de gând – este o catastrofă.
Pomenirea morților – importanță
Pomenirea morților este și a fost întotdeauna de maximă importanță în viața creștinilor. Voiești să cinstești pe răposatul tău? Cinstește-l prin milostenie și prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veșnice. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
În sâmbăta morților, dar nu numai, se fac pomeniri pentru cei adormiți. Poate că a sosit vremea să înțelegem importanța faptelor noastre pentru cei ce nu mai sunt lângă noi. Pomenirea morților se face pentru a bucura sufletele celor din Rai, pentru a alina sufletele celor din iad, pentru a pregăti sufletele pentru Judecata Universală, inclusiv pentru sufletele noastre, ale celor vii.
Nu se dă de pomană pentru că așa e la modă și trebuie să ne vadă vecinii cât suntem de credincioși. Totul e mai profund. Și real. Sunt nenumărate cazurile în care a existat, să-i zicem, un feedback care să ne întărească în credință și să ne arate că pomenirea morților și faptele de milostenie nu sunt în zadar. Doar două exemple:
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase