Provocare la înălțime în Parcul de Aventuri Nativa
Nu sunt un aventurier de profesie. Nu sunt nici cea mai curajoasă ființă din lume. Nu sunt, însă, nici omul care să stea pe margine atunci când se află în fața unor provocări jucăușe.
Încerc să păstrez un echilibru. Chiar dacă-s cu capul în nori, țin picioarele bine înfipte în pământ. Dar, iată, regula nu s-a mai putut aplica atunci când, alături de bloggerii ieșeni, am fost invitată la Bârnova, în Parcul de Aventuri Nativa. Prin urmare, atunci când mi s-a propus să fiu cu picioarele în aer… am făcut tot posibilul să rămân cu capul pe umeri! 🙂
Mi-am testat limite, mi-am învins anumite frici și sunt mândră de mine – chiar dacă am realizat, deocamdată, doar un traseu cu dificultate medie.
Caravana #eusunt12 – o experiență răcoritoare!
Nu sunt mare microbistă, dar am niște amintiri și niște trăiri fantastice din vremea în care eu eram copilă, iar fotbaliștii erau fotbaliști, bărbați adevărați și profesioniști. Tot pe atunci, știrile sportive conțineau chiar… șoc și groază!… știri din sport. Adică, informații despre ceea ce se întâmpla pe teren – și nu despre nopțile zbuciumate ale unor băiețași grabnic schimbători de gagici, mai experimentați în a-și face freza, decât în a da cu șutul în minge.
Ok, ați înțeles ideea. Din alte vremuri, în calitate de soră a unui frate mai mare și în calitate de fată a unui tată care n-a ratat prea multe meciuri la viața lui, știam să spun cu ușurință nume de fotbaliști și reușite ale lor – mai ales ale celor care au jucat în Echipa națională de fotbal a României!
Prin urmare, atunci când am aflat că am ocazia să-i întâlnesc pe Gabi Balint și pe Bogdan Stelea, i-am perceput ca fiind vechi cunoștințe, oameni dragi, și-am spus imediat că vreau să profit de șansa de a le sta alături într-o fotografie.
M-am reîndrăgostit la Bistro Copou
Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată prieteniei, blogosferei, copiilor și… clătitelor! Gabriela Elena ne-a invitat cu mic, cu mare la degustare de bunătăți. Și n-am refuzat. Îmi propusesem de mult timp să ajung la Bistro Copou dar, de fiecare dată, intervenea ceva. Acum, însă, s-au aliniat clătitele în farfurie și ne-au îmbiat să punem mâna pe furculiță și pe cuțit!
În copilărie, am fost o mare amatoare de clătite. Clătite clasice, cu dulceață, făcute în bucătăria și în dragostea mamei. Între timp, am ajuns să prefer doar foaia de clătită, fără niciun fel de umplutură. Dar sâmbătă… sâmbătă… trebuie să recunosc:
Digital Talks Iași – comunitatea locală de bloggeri evoluează împreună
Am și eu un blog pe care scriu de aproape 9 ani. E o plăcere nevinovată a mea – o casă virtuală în care mă aciuez atunci când vreau să-mi împart vorbele cu prietenii. În tot acest timp, n-am făcut mare lucru pentru a crește. Nu m-am întrebat prea des de ce fac asta, cum îmi pot construi un brand, cum mă poziționez în comunitate sau cum pot să scot din pasiune și un oarecare venit. Am scris… și-atât. Fără să calculez la fiecare minut câți unici am, fără să aștept vreo răsplată, fără să număr like-uri ori inimioare.
Toate astea sunt bune, zic eu. Recunosc, însă, că-s bune până la un punct. Căci, uneori e cazul să te trezești, să te iei de mânecuță și să te duci să-i asculți pe alții – care-s mai mari și mai faini decât tine și de la care poți învăța să evoluezi.
Ok, deci. M-am dus! La final de iunie am participat la workshop-ul Digital Talks Iași organizat de fetele de la Parenting PR, cele care au creat conceptul Digital Parents Talks. A fost o bucurie să le cunosc și face to face pe Ana Nicolescu și pe Lavinia Pavel,
Lecții pentru blog și bloggeri cu Liviana Tane
Scopul tău e să inspiri oamenii!, mi-a spus astăzi Liviana. Am căscat ochii mari și am simțit că mă preling pe sub masă. Vorbea despre mine. Despre mine, vezi Doamne, mare posesor de pietre ce mi-s! 🙂
Am știut întotdeauna că un blog este o responsabilitate, că a scrie pe blog e o asumare – mai ales atunci când anii trec și trec și pasiunea din online nu se stinge.
Totul despre blogging – învățăm și creștem în Kooperativa 2.0 Iași
M-a oprit de curând un nene pe stradă, că mă văzuse la televizor și nu înțelegea la ce Kooperativa 2.0 lucrez! 🙂 Se uita atât de ciudato-simpatic la mine când îi explicam, că și acum zâmbesc, amintindu-mi! I-am spus că am un blog – adică un fel de jurnal pe calculator – și că așa cum am eu… suntem mai mulți în Iași cu presupus timp liber, cu drag de scris și cu bucuria de împărtăși din nebuniile noastre.
Poza de profil se schimbă cu… emoție!
Cândva, de curând, i-am zis lui Paul Pădurariu: Hei, nu-mi faci o fotografie, să-mi schimb și eu poza de profil? Între noi fie vorba… poza mea de profil de la Facebook împlinise un an… deci, da – era cazul să fac ceva urgent! 🙂 Și-aproape în același context, îl aud pe Paul spunând c-ar vrea să invite bloggerii la studio, pentru niște ședințe din alea profi. Păi, dacă tot îți schimbi poza de profil – de ce să nu faci din asta și-un eveniment!? 🙂
Recunosc c-am fost cumva bucuroasă și curioasă, cu emoții și cu tot felul de gânduri despre cum va fi. Până azi dimineață. Azi, când eram planificată la pozat, m-am trezit cu fața la cearșaf, cu niște furtuni prin suflet și cu cheful pe zero – de simțeam că mă mișc în reluare.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
