Salveaza-ţi copilul! Acceptă autismul!
S-a tot vorbit despre un eveniment caritabil, care va avea loc pe 28 octombrie. S-a greşit. Evenimentul de pe 28 va fi unul de informare. Adevărul din greşeală este, însă, acela că informarea, în sine, e o dovadă de maximă generozitate!
Despre autism am mai scris şi în alte ocazii. Insuficient, dar… după puterea mea. Mulţi luptă pentru conştientizare. Din păcate, încă trăim într-o societate autistă. De aceea, oricare alt luptător se alătură în bătălie, ar trebui primit cu braţele deschise.
Cu braţele deschise am întâmpinat şi eu evenimentul de pe 28 octombrie – adică, cel de lunea viitoare. Atunci, de la ora 19.30, în sala mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, ne vom întâlni cu trupa Bere Gratis, care va susţine un concert de conştientizare şi acceptare a autismului. Sub denumirea „Străzi Albastre”, evenimentul în sine este creat cu scopul de informare a cât mai mulţi părinţi despre existenţa autismului. Se doreşte, de asemenea, schimbarea percepţiei legate de tulburările cu spectru autist.