Bisturiul nu ține cont de etnie
A trecut prin multe momente menite s-o doboare. A plâns în fața lor, le-a stat împotrivă sau, pur și simplu, le-a întors spatele. Pe toate a reușit să le transforme în experiențe de viață.
„Sunt Alina Călin, medic rezident Chirurgie Generală, de etnie romă”. Simplu și la obiect – așa se prezintă, fără a-și ascunde zâmbetul cel frumos. Te pierzi în ochii ei verzi și parcă nici nu știi cum să mai continui discuția. Tonul ei sună atât de calm și de natural, încât te dezarmează.
Hai să ne distrugem copiii!
* Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.
* Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel, îl veţi face să înţeleagă că este foarte „deştept”!
Școala străzii și poveștile ei
– Mergi la școală?
Pauză.
– Mergi la școală?
– Ce este școala?…
De la tatăl deștept – pentru copilul tâmpit
Tu ești chiar tâmpit! La capul tău sec…!
E un fragment dintr-o declarație… părintească, făcută pe stradă – așa, ca de la tată la fiu.
Joaca de-a camera ascunsă în şcoli
Profa cea mai de treabă din generală a fost, de departe, doamna de matematică. Atunci când era de glumit, când era de mers în excursii sau în tabere, se afla pe primul loc în sufletele noastre.
Profa cea mai de temut – atunci când treceam la lucruri serioase – era tot doamna de matematică. Avea un stil de predare profesionist la care îmbina, uneori, și câte o castană. Nu cred c-a scăpat careva dintre noi fără castane! Ba, eu mi-am luat și-o cretă, fix în frunte, într-o oră când, în loc să fiu atentă la tablă, mă uitam aiurea, pe pereți!Valuri de omenie
Dacă nu apucam să scriu, nu cred că mi-o puteam ierta! Ideea este mult prea faină, iar ce fac oamenii aici nu e de neglijat. Ei fac… ceea ce, într-un fel, susțin și eu pe blog – dar, printr-o muncă mai mare de echipă și la un nivel mult mai ridicat.
Ei, prietenii de la Fundația Comunitară, au adunat 12 cazuri – fiecare deosebit în felul său, pentru care ne îndeamnă la luptă! Lupta se dă la Ștrandul Municipal, astăzi, de la ora 16.(i)Responsabili
Şi-am fost astăzi la locul faptei. Şi m-am simţit copil, pentru o clipă – şi m-am simţit ruşinată că-s om mare, vinovat şi iresponsabil… Suntem mult în urma vremurilor şi-a civilizaţiei… Atât de simplu ne-ar fi să renaştem din prostia şi din lenea noastră şi atât de motivaţi ar trebui să fim de copiii noştri dar… nu ştiu… ceva ne ţine în loc.
Totuşi, azi am simţit şi un dram de speranţă! Azi am urcat în autocarul transformat în Laboratorul Verde al Reciclării şi m-am bucurat, alături de elevii ieşeni din clasele a III-a de vraja unei fapte bune.