Inferioritate și superioritate – născuți din comparație
Uite, ceilalți copii sunt cuminți – tu de ce nu poți sta locului?! Colegii tăi au luat „excelent”, tu de ce ai luat NUMAI „minus foarte bine”?!
Comparațiile astea numite generic… „educație”… ajung să-i pună pe cei mici în niște competiții imaginare și extrem de periculoase pentru dezvoltarea lor și pentru felul în care învață să-i privească pe cei din jur. O reușită personală și o bucurie de suflet se transformă, apoi, într-un motiv de mândrie prin comparație. În aroganță, în superioritate, în judecare a aproapelui.
Credem că suntem mai buni sau că putem crește copii mai buni decât
Prăbușirea începe în 3, 2, 1… – … și prăbușirea a rămas o amintire
Uneori, găsești amintiri prin care poți revedea începutul prăbușirii tale! Doamne, e amețitor! Și-atât de departe e prăbușirea! Și-atât de uitate-s toate, încât nici nu mai reușești să povestești cu detalii câte te-au rănit.
Dacă te-ai chinui un pic, probabil că ai reuși să reînvii ceva. Dar îți dorești asta? Ești suficient de puternic? Ești vindecat? Spui că da – dar nu-ți vine să încerci marea cu degetul, doar ca să afli dacă-i udă!
Creierul e fantastic, prin modul lui în care închide unele părți de viață în dulapuri ferecate cu zeci de lacăte. Însă și sufletul e fantastic, prin felul în care permite câte unui lacăt să se deschidă… pentru a face curățenie.
Natura din om – 35 de vorbe înțelepte ale profesorului Ștefan Mîrzac
Am auzit cândva despre domnul profesor Ștefan Mîrzac că va lansa o carte. Nu știam despre ce e vorba – putea fi ceva cu și despre fizică, domeniul dumnealui. Însă, chiar înainte de a mă interesa în amănunt, am spus că merg la eveniment. Căci așa aveam ocazia de a o revedea pe doamna mea de matematică! Ce bucurie mai mare puteam să-mi ofer, la început de septembrie, decât s-o îmbrățișez pe una dintre mamele din școala generală, doamna Elena Mîrzac?!
Și-am mers, și m-am bucurat de revedere! Și m-am bucurat sincer de lansarea cărții Natura din om – o carte pe sufletul meu, cu 1485 de aforisme, definiții, paradoxuri, reflecții,
România la 1 Decembrie – bucurie și rană adâncă
1 Decembrie… răsună-n gând și-n inimă…:
„Nimic pe lume nu-i mai sfânt
Și mai frumos pe-acest pământ
Decât să mori ca luptător
Înfășurat în tricolor!”
Astăzi criticăm România. Sărbătoarea. Rostul lui 1 Decembrie. Pentru că uităm. Sau mai trist. Pentru că nu știm.
Și tocmai de aceea ne lăudăm, ne confruntăm și ne rușinăm cu un prezent mizerabil.
Cine nu-și cunoaște trecutul riscă să… persiste în greșeli.
Din păcate, realitatea e simplă: nu ne cunoaștem trecutul. De aceea nici nu avem cum să înțelegem ce e acela respect pentru cei care au murit pentru noi și pentru păstrarea unor astfel de momente adânc sădite în suflet. Nu avem cum să înțelegem de ce unii mai sărbătoresc 1 Decembrie, de ce alții încă mai plâng ascultând cântece patriotice.
Îi dăm de exemplu pe oamenii de atunci, pe politicienii de atunci, pe Rege și mai ales pe Regină, dar noi ne porcăim pe frontul rețelelor de socializare. Ne dezbinăm oricând ar fi fain să ne unim și ne unim în hore de mocirlă, într-un ping-pong trist și sec. Cântăm Deșteaptă-te, române!, dar preferăm să nu fim deranjați din somnul cel de moarte…
Marea Unire e un moment de bucurie deplină și de răni adânci. Mai avem azi gândul de-a lupta pentru o nouă Mare Unire? Pentru a ne reîntregi țara? Pentru a ne recupera frații de dincolo de granițe? Pentru a ne readuce românii acasă?
Nu sunt prea optimistă, dar încă mai cred că se poate muri cu bucurie în luptă, înfășurat în tricolor! Încă mai cred în românii adevărați și în România!
La mulți ani, România!
Te pierzi. Și-i vremea să te cauți
Râs cu plâns și strălucire
– Ai o strălucire altfel în priviri. Parcă ai plâns ori parcă…
– Da, tocmai am plâns puțin!, spun repede.
Și apoi mă amuz de uimirea strălucitoare din ochii celuilalt
Cum ne trăim sărăcia? Dar bogăția?
Ce e bogăția? Ce e sărăcia? Ce este banul? Și cât îți trebuie ca să fii fericit? Cât îți e suficient ca sa poți ajuta și pe altcineva?
Te distruge bogăția? Te mântuiește sărăcia? Nici bogăția nu distruge, cum nici sărăcia nu mântuiește…