Șervețelele îmbrățișează lemnul – am făcut un pas pe tărâmul… decoupage!
Mami, chiar sunt uimită! Așa a exclamat Maria când i-am arătat ce-am făcut eu aseară, cu mânuțele astea două. Știa că mă întâlnesc cu mai multe mămici, să învățăm să decorăm cutii și inimioare – și se bucurase că voi petrece și eu câteva ore faine cu fete de seama mea. În rest, nu cred că-și făcuse mari planuri de a primi ceva de la mine. Dar a primit! Și nu doar că i-a plăcut ce-a găsit dimineață pe pernă, ci mi-a spus că neapărat trebuie să învețe și ea să facă picturi pe lemn din… șervețele! 🙂
Nu știu cât de bun dascăl voi fi eu, dar știu clar despre Cristina Țuțuianu de la HaidiHai că a fost fenomenală!
Bucuria unei cutii din lemn – să prindă viață în mâinile Anei
Îmi place să adun amintiri. Și să le depozitez. În calculator, în suflet, în cutii și în cutiuțe. Îmi place să adun cutii și cutiuțe, chiar dacă fix acum n-am nevoie de ele. Nici nu știi când se va ivi ocazia să le umplu! Cu fotografii, clămițe, șosete, pixuri, jucării mărunte, cercei, iconițe, cafea sau bomboane… Îmi cumpăr biscuiți doar pentru cutiile cu personaje din desenele animate și mă bucur nespus atunci când primesc o cutie faină și… goală! Deja e suficient de prețioasă pentru mine, ca să-mi mai doresc să conțină ceva! 🙂 Din hârtie, carton, tablă sau lemn, din pânză, turtă dulce, sticlă sau plastic, orice cutie și orice cutiuță poate avea farmecul ei. Și rostul său în lume. Am mai spus eu pe aici, dar nu știu dacă v-ați prins: îmi plac cutiile și cutiuțele! 🙂
Și, atunci, cum să nu-mi placă maxim munca Anei? Cum să nu admir o femeie, mamă la început de drum, care și-a descoperit o pasiune mai mare decât a mea? Ana nu doar că adoră cutiile – ea le dă viață!
Pune banii în… pușculița de maximă unică folosință! :)
Primesc acum ceva zile o cerere, de a-mi da adresa – pentru a mi se trimite o… pușculiță. Rațiunea îmi spune: Închide, fată, mail-ul, că ai treabă! 🙂 Oho, iar treaba nu se mai termină niciodată! Cât despre mail-urile pe care le văd și le arunc, uneori chiar înainte de a le deschide, nici nu mai spun…
Deci. La ce să-mi trebuiască mie o cutie împachetată în hârtie de ambalaj, cu o gaură fină în ea, care să-mi pape banii? Ce, eu nu puteam să-mi fac una acasă, dacă voiam?
Eh, dar cum să refuz o… cutie?! Eu, marea pasionată și marea strângătoare de cutii și cutiuțe, cum să refuz ocazia de a mai adăuga încă una în colecție? 🙂 Așa că revin pe mesaj și încep să-l citesc – nu doar așa, pe diagonală, cum făcusem prima dată.
Și pornesc: „Bună! Dețin un lucru făcut în joacă, dar cel mai serios :)”. Hopaaa! Motto-ul acestui blog este „Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase”. Deci, omul care mi-a scris nu doar a făcut rost de o bază de date pe care s-o trimită dintr-un click la toți bloggerii pământului. El a intrat pe Șapte pietre și-a căutat un fir de care să se agațe și prin care să personalizeze mesajul! Asta e o mare bilă albă! Plus gândul la cutie… 🙂
Și-așa mă trezesc eu citind mail-ul până la capăt, și-așa fac click pe link-ul indicat către căsuța pușculițelor menite a ne îmbogăți.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
