Prietenii Sfintei Parascheva. De ce s-ar întoarce, dacă n-ar simți bucuria?
Am fost rugată să scriu în Ghidul pentru Pelerini din 2017. Nu un reportaj… ci trăirile mele. Cum văd eu lucrurile. Mi-a fost greu. Adică… cine-s eu, să apar în ziar cu părerea mea, nu cu vorbele oamenilor?… Și-am tot amânat. Dar mi-am adunat gândurile și emoțiile așa… pe ultima sută de metri.
Bani, noroc și-un Doamne ajută – credință tratată cu… amuzament
Niște oameni se chinuiau să lipească monede pe o icoană. Ptiu! Cu zel – parcă puneau recompense pe fruntea maneliștilor. Doar că la staruri se umblă cu hârtii de valoare, la sfinți merge și cu 10 bani…
– Așa, așa! Nu se prinde la toată lumea, dar și dacă se prindeee!, încuraja o doamnă trecută de prima tinerețe.
Și toți ăștialalți se chinuiau să fie ei cei la care să stea banul…
– Se spune că ai noroc și că ți se ascultă rugăciunile dacă se lipește banul,
Uite-așa mi-a căzut baticul :)
Ieri încercam să conving pe cineva că Dumnezeu nu-i chiar atât de drastic și că nu stă cu bâta după noi – să ne faulteze pentru orice mărunțiș. Că uneori fix ăștia care ne dăm mari creștini punem garduri uriașe între noi și El. Că ținem la detalii și la picanterii, dar greșim fatal în cele simple, clare, exacte.
De exemplu, faptul că un om ține un post alimentar de șapte săptămâni nu mă impresionează în mod deosebit, dacă în aceeași perioadă de timp face, cu bună știință, o mulțime de alte păcate – din categoria celor mari, despre care și-un necredincios ar ști că nu-s motive de laudă.
Credință? Pentru cine-i treaba asta cu credința?
Credință? Ce credință? Numai oamenii săraci și fără școală mai pot crede într-un dumnezeu închipuit! Ești tânără și pari deșteaptă… Ar trebui să deschizi mai bine ochii și să-ți dai seama că am evoluat, că n-avem nevoie de prieteni imaginari ca să ne trăim viața!…
Aud vorbele astea periodic, mai blând sau mai dur formulate… și mă minunez. Mai tare decât atât, mă întristez. Și, uneori, recunosc că mă amuz atunci când cineva mă întreabă cu voce gravă… Băi, dar tu chiar crezi?! Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Lumește vorbind, dacă e să mă deranjeze ceva tare, tare de tot, e că se pune, de multe ori, semnul egal între creștini (mai ales creștinii practicanți) și proști. Fără studii, fără cultură, fără un ban în buzunar, fără perspective… Mai simplu, toți fraierii ăștia mai credincioși sunt numiți săraci cu duhul – în sens jignitor.
Ora de religie. Greul de acum începe
E doar o fărâmă de luptă câștigată. Iar lupta nu e cu alții, ci cu noi înșine. Suntem creștini și, io’te șoc!, mulți recunoaștem asta. Suntem binecuvântați să fim creștini – dar, nu trebuie să ne mulțumim cu vechea ori cu proaspăta descoperire. Binecuvântarea nu vine din prea multe merite, ci din prea multă Iubire.
A ne culca acum pe lauri înseamnă a ne mulțumi cu o fărâmă de luptă câștigată și cu un întreg război pierdut. Căci, greul de abia acum începe. S-a câștigat o șansă. Revenind în vechea stare, aia de amorțire și de lâncezeală, de lipsă de comunicare și de implicare, de binecuvântare prost înțeleasă, nu vom face decât să ne autodistrugem.