Uite-așa mi-a căzut baticul :)
Ieri încercam să conving pe cineva că Dumnezeu nu-i chiar atât de drastic și că nu stă cu bâta după noi – să ne faulteze pentru orice mărunțiș. Că uneori fix ăștia care ne dăm mari creștini punem garduri uriașe între noi și El. Că ținem la detalii și la picanterii, dar greșim fatal în cele simple, clare, exacte.
De exemplu, faptul că un om ține un post alimentar de șapte săptămâni nu mă impresionează în mod deosebit, dacă în aceeași perioadă de timp face, cu bună știință, o mulțime de alte păcate – din categoria celor mari, despre care și-un necredincios ar ști că nu-s motive de laudă.
Hristos S-a înălțat!
S-a răstignit pentru noi, a înviat și S-a înălțat! Adevăruri mai presus de firea și de puterea noastră de înțelegere. Adevăruri incontestabile. Și dovada mărturiei pentru cât de mult ne iubește Dumnezeu.
Cum arată moartea la 113 ani
A trăit acum 1800 de ani. Avea, la ceasul morții, 113 ani. Ciudat, uimitor, fantastic e că n-a murit de moarte bună, nici de vreo boală. Ghicește cineva cum a murit?
Dintr-o vinere în alta…
Mi-e dor de pozucile acelea tâmpițele de pe Facebook, care anunțau, cu bucurie, că vine week-end-ul. Gata cu munca! Liber la distracție!
Pisici, copii și căței se întindeau pe ecran, își puneau coifuri, dansau lambada și sâmbata se pregătea să intre, șmecheră, în scenă.
Mi-e dor de oboseala sfârșitului de săptămână și de plictiselile de rigoare, care invadau rețelele de socializare.
Nu mai vreau să număr morți, nici nu mai vreau să mă minunez de toate conflictele care se stârnesc din fund, de pe scaun, imediat după o tragedie. M-am săturat de păreriști și de judecători, m-am săturat de ură și de bucurie stupidă, atunci când se întâmplă vreun rău.
Astăzi – despre mame și-o Mamă
Astăzi, o Maică a adormit, pentru a se muta alături de Fiul său. Din fericire pentru noi și, mai ales, din prea multă iubire din partea ei, Maica aceasta a rămas pentru veșnicie ajutătoare și sprijinitoare a neamului omenesc. Rugătoare și mijlocitoare în fața lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii! Pentru noi, copiii ei!
Mă întristează când îi aud pe unii c-ar crede în Hristos, refuzând-o însă pe mama Lui, pe ființa în care El S-a întrupat, pe care El a ascultat-o mereu și căreia i-a îndeplinit rugămințile, pe care El a luat-o, apoi, în Împărăția Cerurilor! Tu cum te simți când ți-e înjurată mama?
Credință? Pentru cine-i treaba asta cu credința?
Credință? Ce credință? Numai oamenii săraci și fără școală mai pot crede într-un dumnezeu închipuit! Ești tânără și pari deșteaptă… Ar trebui să deschizi mai bine ochii și să-ți dai seama că am evoluat, că n-avem nevoie de prieteni imaginari ca să ne trăim viața!…
Aud vorbele astea periodic, mai blând sau mai dur formulate… și mă minunez. Mai tare decât atât, mă întristez. Și, uneori, recunosc că mă amuz atunci când cineva mă întreabă cu voce gravă… Băi, dar tu chiar crezi?! Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Lumește vorbind, dacă e să mă deranjeze ceva tare, tare de tot, e că se pune, de multe ori, semnul egal între creștini (mai ales creștinii practicanți) și proști. Fără studii, fără cultură, fără un ban în buzunar, fără perspective… Mai simplu, toți fraierii ăștia mai credincioși sunt numiți săraci cu duhul – în sens jignitor.
Ora de religie. Greul de acum începe
E doar o fărâmă de luptă câștigată. Iar lupta nu e cu alții, ci cu noi înșine. Suntem creștini și, io’te șoc!, mulți recunoaștem asta. Suntem binecuvântați să fim creștini – dar, nu trebuie să ne mulțumim cu vechea ori cu proaspăta descoperire. Binecuvântarea nu vine din prea multe merite, ci din prea multă Iubire.
A ne culca acum pe lauri înseamnă a ne mulțumi cu o fărâmă de luptă câștigată și cu un întreg război pierdut. Căci, greul de abia acum începe. S-a câștigat o șansă. Revenind în vechea stare, aia de amorțire și de lâncezeală, de lipsă de comunicare și de implicare, de binecuvântare prost înțeleasă, nu vom face decât să ne autodistrugem.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase