Concediu la mare
Îmi tot vine să amân scurta poveste de concediu, dar mi-e teamă că se întețesc ploile și mai vine și iarna – că expiră pozele cu marea cea frumoasă, cu soarele cel simpatic, cu nisipul cald și cu odihna de care ne-am bucurat! N-aș vrea să nu spun nimic despre perioada 22-27 august – primul nostru concediu în trei la mare!
* Drumul de la Iași la Eforie Nord a însemnat, pentru Maria, cel mai lung timp petrecut vreodată în scăunelul de mașină. Așa că, am pornit noaptea, pe răcoare, pentru ca ea să doarmă și, astfel, să i se pară că numai ce-a închis și-a deschis ochii, și-a ajuns la mare. N-a fost așa, deoarece o treime din drum a stat trează, ne-a cântat și ne-a arătat soarele ce răsărea din farurile mașinilor.
Nu respir doar rautate, ci si dreptate: treburi de mantuiala in Iasi
Zice lumea ca-s nebuna… Ca-s perfectionista, visatoare, critica. Ba, chiar, sub protectia si sub curajul anonimatului, unii ma fac penibila.
Sapte pietre e un blog cu de toate. De toate bune si de toate rele. Daca scot in evidenta niste greseli si niste mizerii – sunt impertinenta, din punctul de vedere al celor patati. Aceiasi patati aplauda, mai apoi, atunci cand nu ei, ci inamicii lor, fac subiectul discutiei. Eu nu am inamici. Nici prieteni. Nu judec. Dar, observ. Sa fie un defect faptul ca nu-mi pastrez observatiile pentru mine, ci le impart cu voi?…
Nu scriu doar de dragul de-a scrie si nu uit niciodata ce-am scris. De aceea, ma intorc, uneori la subiectele care au creat valva – sau furturi intr-un pahar cu apa, mai bine spus – ca sa vad care mai e realitatea. Dupa atata introducere – astazi m-am decis sa va prezint doua realitati. Pornind de la doua postari despre si din Iasi: Lanturi pentru Alexandru cel Bun si Noua colectie de banci – marca Parcul Copou.
Nepasarea, nesimtirea si (ne)parcurile pentru copii
Nu stiu ce se intampla cu/ in toate parcurile special amenajate pentru copii. Dar… m-ar interesa. Si, as prefera sa ma intereseze mai putin pe mine si mai mult pe cei care le au in subordine.
Nu este usor sa amenajezi un parc. Iti trebuie resurse, dorinta si implicare. Daca, toate astea au existat la inceput, de ce, dupa finalizarea lucrarilor se pune punct total, o palma in fund si nu mai preocupa pe nimeni ce se intampla cu investitia, cu munca si cu sacrificiul unor oameni? De ce, la final, se prezinta dosarelul – am amenajat X parcuri de joaca pentru copii – fara a-i mai pasa cuiva in ce stare mai este parcul dupa doar cateva saptamani de la deschidere si cat de ok sunt cei care ii intra pe poarta (sau direct prin gard…)?
Voi prezenta, in continuare, situatia a trei parcuri de joaca din cartierul Alexandru cel Bun.
Noua colectie de banci – marca Parcul Copou
Tot ieri, am ajuns si in Parcul Copou. Acolo, ne-au intampinat multe banci noi (sau putin mai vechi, nu stiu exact cand au fost montate), care au cadru din fier. Presupun ca vor fi acoperite cu panza sau cu plante agatatoare, pentru a deveni umbrare.
Pana una alta, incomplet fiind peisajul, e asa… o senzatie ciudata. Scheletii aia metalici, goi, nu par deloc prietenosi. Sexi, nici atat. Te duc cu gandul la o statie de autobuz. Dar, nu vreau sa fiu rea. Chiar deloc! La vara, sigur vor arata bine. Si vom gasi mai usor umbra, atunci cand vom dori sa ne odihnim pe o banca.
Nu prea am inteles rostul folosirii a atat de mult metal pentru acest model de banca…
Desi au fata de cosuri de gunoi, sper din suflet sa ma insel si, aceste chestiuni aflate de-o parte si de alta a bancii sa fie… de exemplu, suporturi pentru flori! O banca de doua, maxim trei persoane, incadrata de doua cosuri de gunoi?! Imi si imaginez o pereche de indragostiti, stand cu mizeria si mirosul la nas… soptindu-si cuvinte de amor!
Eii, nu, nu sunt contra cosurilor de gunoi! Dar parca e mai normal sa ma ridic de pe banca, sa ma deplasez doi metri si sa arunc ceva, decat doar sa intind mana si, din greseala, sa intru si eu in cos. Fara grija, nesimtitii nu vor fi impresionati de confort si, daca le va fi sa arunce pe jos, tot asa vor face si daca ar avea agatat de urechi un tomberon!
Happy Gunoi’s Day!
Poate ca e timpul ca azi sa ne indragostim de natura!
Sa iubim cosurile de gunoi si sa ne respectam!Cu dreptul… prin iarba
Ieri am urcat la Motel Bucium, sa admiram orasul de sus.
Si am admirat orasul… dar si mizeria, care era in imparatia ei. Cosurile de gunoi lipseau cu desavarsire. Nu acelasi lucru l-as putea spune despre pet-uri, doze de bere, pungi sau hartii.
Si, cum stateam noi acolo, uimiti de atata mizerie, se opreste o masina. Din ea se da jos o tanti cu o sacosa din care se vedeau tot felul de sticle si resturi de ambalaje. Se uita de jur imprejur… nu gaseste ceea ce cauta, trece pe langa noi, coboara un pic pe cararuie, in spatiul verde – si arunca punga in boscheti.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
