Ce bine că ți-e rău în patul tău, copile!
După doi ani în care ne-a fost teamă de boală, parcă nici o răceală nu mai e ce-a fost. E minunat să-ți meargă copilul la școală. E minunat să fie vesel și sănătos! Și, totuși, ce minunat e să răcească banal, pe terenul de sport – nu printr-un buncăr sau așteptând pe la vreo graniță… Cât de minunat și de ciudat e să ajungi să afirmi: ce bine că ți-e rău în patul tău, copile!
Într-una dintre aceste seri îmi țineam copilul înfofolit în patul nostru, în camera noastră încălzită, în casa noastră în care ne simțim în siguranță. Capul îi frigea, picioarele erau sloi de gheață și-un tremur îi străbătea, sacadat, tot trupul. Îmi era milă și drag. Mă simțeam, pe de o parte, neputincioasă – iar pe de altă parte așteptam să treacă momentul acela. Știam. Știam că va trece. L-aș fi luat cu mâna, aș fi preluat eu tot răul… aș fi redat pe loc sănătatea copilului meu. Dar niciun gând și niciun curaj din acestea nu-mi erau de folos. Așa că, am ales liniștea. Țineam de cald și de încurajare. Eram acolo. Ce bine că eram! Ce bine că avea copilul meu brațe care să-l țină! Și-un pat. Și-o cameră. Și-o casă întreagă. Și pace…
Copilul-fluture și-o lecție pentru cei care nu se simt bine în viața lor…
N-am făcut noi multe campanii pe blog, dar am făcut. Și, cel mai important mi se pare că am reușit, în mare, să păstrăm legătura cu cei pe care, împreună, i-am ajutat. Mai mult, voi ați fost cei care m-ați ținut activă și care, periodic, m-ați mai întrebat – și încă mă mai întrebați – despre unul sau altul dintre copiluți, dintre cazuri, dintre necazuri… Când spun Alexandra-Denisa, copilul-fluture – știți deja cam cât de veche ne este prietenia. Din 2012, de pe vremea în care draga noastră avea trei ani.
Campania pentru ea a fost una dintre cele mai mari și mai puternice, iar ajutorul a fost impresionant! Nu greșesc dacă spun că, de atunci și până astăzi cazul copilului-fluture a reușit să rămână în atenția oamenilor cu suflet mare. Nu neapărat cu mult, cât cu omenie, cu o anume constanță, cu zâmbet, cu grijă față de aproapele.
Alexandra este mare și frumoasă, foarte isteață și e o lecție pentru mulți. Nu se simte prea bine și o dor toate, sărăcuța – și, totuși… ironic pentru noi… se simte bine în pielea ei! S-a învățat să fie… copilul-fluture!
SMS la 848 – 2 euro pentru Fluturaş!
În ultima perioadă, am tot vorbit despre Alexandra-Denisa Bibirig. Copilul fluture care ne-a muiat inimile şi ne-a impresionat până la lacrimi. Care ne-a ajutat să redevenim OAMENI – în fiecare zi şi care ne-a făcut să înţelegem că, de multe ori, ne cerem osânda atunci când ne plângem de mărunţişurile-dureri din viaţa noastră. Pe Alexandra-Denisa orice îmbrăţişare o poate răni. Îi poate rupe, la propriu, pielea! Durerea ei este inimaginabilă şi de neconceput pentru un copil de trei ani.
Aripi întinse spre fluturaș
În principiu, campania pentru fluturaș este aproape încheiată. 28 mai spusesem că este ultima zi în care se mai primesc bănuți și 1 iunie – ziua în care ar fi trebuit să-i duc acasă darurile Alexandrei-Denisa. Însă, pentru că totul a mers infinit mai bine decât mă așteptam, e nevoie de ceva timp în plus! De timp în care să finalizez comenzile și cumpărăturile și să reușesc să fac o postare în care să amintesc despre tot ajutorul primit, fără să risc să omit pe cineva.
Aripi de fluture
Este tare greu atunci când un ajutor, oricât de mare – e departe de a fi suficient. Cu toate acestea, orice ajutor, oricât de mic – este vital! De aceea, nu-mi pot permite să ascund fluturaşul de ochii lumii! Nu-mi pot permite nebunia de a-l considera doar un subiect de ştire, după ce copilul ăsta mic şi atât de chinuit mi s-a lipit de suflet!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
