Inferioritate și superioritate – născuți din comparație
Uite, ceilalți copii sunt cuminți – tu de ce nu poți sta locului?! Colegii tăi au luat „excelent”, tu de ce ai luat NUMAI „minus foarte bine”?!
Comparațiile astea numite generic… „educație”… ajung să-i pună pe cei mici în niște competiții imaginare și extrem de periculoase pentru dezvoltarea lor și pentru felul în care învață să-i privească pe cei din jur. O reușită personală și o bucurie de suflet se transformă, apoi, într-un motiv de mândrie prin comparație. În aroganță, în superioritate, în judecare a aproapelui.
Credem că suntem mai buni sau că putem crește copii mai buni decât
Șoc și groază! O mamă rea și-a împrietenit copilul cu soarele!
Am avut surpriza, de-a lungul vremii, să aud că unii mă etichetează ca fiind o mamă rea. Părerea lor, problema lor. Pe mine nu mă interesează gura lumii – mai ales atunci când avem idei diferite despre ceea ce înseamnă și modul în care se manifestă… răutatea. Căci eu nu consider că o mamă bună ar trebui să-și lase copilul să facă orice. La fel cum nu consider că un copil fericit e un copil care nu învață niște reguli elementare de viață și de bun simț, care poate face orice, oricum, oricând, fără ca nimeni să îndrăznească să-l contrazică, să-l corecteze, să-l învețe, să-l dojenească.
În răutatea mea, mulți s-au minunat că, în marea parte a timpului, copilul mă ascultă. Că nu face prostia aia sau aia, că mă întreabă dacă are voie, că mă surprinde cu gesturi frumoase și cu idei creative, că e, pe cât de liber în gândire, pe cât de zăpăcit și de rebel și de pus pe șotii, pe atât de respectuos în ceea ce privește anumite… reguli. Cum reușești?, m-au întrebat. De ce ar trebui să nu reușesc?, m-am întrebat, la rândul meu.
E vară, e soare, e mare… și parcă e sezonul în care înțeleg din ce în ce mai mult dificultățile pe care le întâmpină anumiți părinți… buni. Și-atunci mă gândesc că-s pe drumul care trebuie. Departe de perfecțiune,
Fotografia cu înțelepciune – tu cum îți crești copilul?
Copiii învață ceea ce trăiesc. În teorie, știm asta. În practică… de multe ori nu conștientizăm cât de mult influențează tot ceea ce facem noi…
În fotografie avem niște exemple cauză-efect dinspre părinți către copii
Cum mi-am învățat copilul să piardă – un câștig pentru tot restul vieții
Am câștigaaat, am câștigaaat!, strig în gura mare și mă veselesc. Sar într-un picior, râd și mă maimuțăresc peste măsură. Pe tabla de joc reiese clar că am adunat toate jetoanele și am încheiat competiția în glorie. Am câștigat la jocul cu prințese!
Copila mă privește uimită. Ar vrea să plângă, dar înțelege că încă nu-i momentul ei. Cum așa? Nu poate să-și explice de ce a câștigat mami – și nu ea. Exista varianta asta în program?! Și cum poate să se bucure mama atât de tare și de zgomotos?
Mai mult decât un calendar de Advent – creativitate în decembrie
Aproape că bate decembrie la ușă. Încep pregătirile de tot felul și bucuriile multe și mărunte, care vor încununa marea Bucurie a Nașterii Domnului. Decembrie este, probabil, luna cea mai creativă. Cât un calendar de Advent! Căci oricât de adult mare și serios și încruntat ai fi, parcă nu poți să nu desenezi și tu un brad, să decupezi un fulg sau măcar să zâmbești în fața unui joc de lumini. Cred, însă, că marea majoritate putem face mult mai mult de-atât! Iar cei care avem copii prin preajmă – ai noștri, dar nu neapărat – avem și un motiv în plus pentru a ne umple de joc și copilărie, a ne transforma în spiriduși, a lăsa durerile de-o parte și a învăța să trăim frumos.
Pornind de la ideea calendarului de Advent – dar prelungind-o la cele 31 de zile ale lunii decembrie, în 2015 m-am gândit să confecționez un soi de calendar-surpriză pentru Maria.
N-am vrut varianta dulce, comodă și comercială a unei doze zilnice de ciocolată, nici alt joculeț din comerț. Am vrut să muncesc eu, să mă chinui să iasă ceva fain, inclusiv cu riscul de a nu ieși! 🙂
Creativitate și bucurie
Implicarea mea și dragul de a crea erau cele care au contat – pentru mine, dar mai ales pentru copila sufletului meu.
La cei 5 ani pe care-i avea atunci, am simțit-o atât de încântată de faptul că fac ceva cu mâinile mele, năstrușnic gândit și personalizat pe fiecare zi – încât sunt convinsă c-a fost mai important și mai de păstrat în amintire pentru ea jocul acesta, decât că-i dădeam de mâncare sau că mă îngrijeam să nu-i fie frig în drumul spre grădiniță.
5 decembrie – ne pregătim ghetuțele! Cu gândul la ce-o mai născoci mami mâine, Maria adormea entuziasmată și se trezea la fel. Zi de zi, timp de 31 de zile, apărea câte o nouă chestiuță în calendar! Mă așteptam să fie momente în care să strâmbe din nas. Să i se pară prea simplu ceva sau neinteresant. M-am așteptat degeaba, slavă Domnului! 🙂 Căci până în ziua de azi, se uită cu același entuziasm în fiecare pătrățel și-și amintește motivul pentru care este acolo una sau alta dintre surprize. Dovadă că, în mintea și în sufletul copiilor, bucuriile nu au termen de valabilitate.
12 decembrie – surpriză împăturită – ziua fetelor mamă + fiică Ce-am făcut eu nu-i o mare bortă-n cer. Am trasat un tabel pe un carton, pe care l-am împărțit în așa fel încât să aibă sus zilele săptămânii – iar în jos suficient spațiu, pentru a cuprinde cele 31 de zile ale lunii. C-a fost chiar un pic mai mult decât atât, asta n-a reprezentat nicio problemă! 🙂
16 decembrie – Maria are concurs la înot! 🙂 Zile și zile
Unele zile au fost super personalizate – pregătirea ghetuțelor, Sfântul Nicolae, participarea la o lansare de carte, la un spectacol de teatru sau la un concurs de înot, ziua celei mai bune prietene, împodobirea bradului, venirea lui Moș Crăciun sau a noului an. Alte zile le-am dedicat zâmbetului, iubirii, bucuriei, dar și jocului din a face un 2 dintr-o rățușcă, un 3 dintr-un fluture sau un 9 dintr-o floare – iar alte zile le-am „inventat”, pur și simplu! 🙂
20 decembrie – explicații despre… Ignat (Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcului) Nu a fost greu. Dar a însemnat timp asumat – uneori mai mult, uneori mai puțin – dedicat copilului, fără copil în preajmă. Cu excepția unei singure zile, în care i-am oferit în dar pătrățelul, pentru a contribui și ea activ. Nu a fost greu. Dar a fost un calendar cu greutate! După ce-au început să se umple zilele, a trebuit să-l lipesc mult mai trainic de ușă, ca să reziste :). Nu a fost greu. Dar m-a ținut un pic în priză, mi-a pus inventivitatea la încercare și, sincer, m-a bucurat.
Bucurii vă doresc și vouă! O lună frumoasă, cu împliniri și creativitate în familie!
UPDATE:
Pe Facebook puteți vedea albumul foto integral – cu fiecare zi și fiecare surpriză! Click aici!
Cum va fi copilul meu – adultul de mâine?
Copilul meu va fi un adult fericit, bun la suflet și demn. Cel puțin, asta îmi doresc pentru el și pentru asta încerc mereu ca eu să pot fi educator și exemplu. Să-i fiu mamă și prieten bun, punct de sprijin și de echilibru. Să am mereu brațele pregătite pentru o îmbrățișare, să am mereu brațele „descuiate” pentru a-i oferi spațiu și libertate.
Iubirea e necondiționată, dovedită prin fapte și rostită oricât de des – dar nu neglijăm nici explicațiile, regulile și responsabilitățile.
Pare ușor dar, Doamne, ne împiedicăm și ne împotmolim când ne e lumea mai dragă! Și-nvățăm să ne acceptăm nereușitele, să ne cerem iertare, să ne ridicăm și să mergem mai departe.
Ce facem cu sufletul copilului atunci când mami și tati se despart?
Când un el și-o ea sunt părinți și decid, din diferite motive, să se despartă – nu se despart el și ea, ci tati și mami. În ciuda rănilor, orgoliilor, a cancan-ului din spatele separării, în ciuda celor care stau pe margine și comentează, în ciuda faptului că unul a greșit mai mult, că altul a zis nu știu ce… tati și mami trebuie să se despartă – rămânând uniți. Iar dacă nu sunt amândoi pe aceeași lungime de undă, măcar cel la care rămâne copilul trebuie să știe sau să învețe, pas cu pas, cum să gestioneze situația.
Pe sufletul unui copil nu se joacă bambilici. Sufletul unui copil oricum se zdruncină atunci când tati și mami nu mai sunt împreună. Inevitabil, pe ultima sută de metri a relației, copilul a asistat la niște discuții, la niște supărări, la niște lacrimi… E suficient! Certurile de după nu-și mai au rostul. Ponegrirea celui care a plecat din relație nu-și mai are rostul.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
