Un drum prin labirintul senzorial – un minut și jumătate altfel
Am aflat că mă cheamă Ana, că am 8 ani și că trebuie să mă întorc de la școală spre casă. Mi s-au pus un ghiozdan plin în spate și o greutate la un picior. Apoi, mi s-au dat un portofel, niște căști și o pereche de ochelari caraghioși – cu lentilele colorate și groase, parcă parte dintr-un glob disco. Încă dinainte de a păși în labirintul senzorial, am simțit că mi se întoarce lumea pe dos.
În căști auzeam tot felul de zgomote stridente, voci, claxoane, sunete de ambulanțe în misiune. Părea să nu mă deranjeze atât de tare. Cel puțin, nu atât de tare în comparație cu ochelarii aceia care mă făceau să orbecăiesc. Vedeam neclar panoul de la intrarea în labirint – dar nu reușeam deloc să aproximez distanțele. Pășeam fricos, să nu mă lovesc și, totuși, dădeam cu mâinile prin aer, căci intrarea era mult mai departe.
Ziua albastră – conștientizăm autismul
Astăzi mă gândesc la Egu – cu tot dragul din lume! El este copilașul alături de care am lucrat câteva luni… și pe care nu l-am mai recunoscut acum câteva zile, de mare și frumos ce-a crescut! El este frățiorul a trei fetițe minunate – una mai mare și două mai micuțe. El este fiul unor părinți fantastici, curajoși și foarte puternici!
Astăzi mă gândesc la David-Gabriel, copilul cu ochi de vis, pentru care am făcut la sărbători campania Globuri cu suflet.
Astăzi mă gândesc la Matei, micul călăreț care, atunci când se urcă în șa, se transformă.
Astăzi mă gândesc la toate mamele pe care le-am văzut luptând fără pauză. Astăzi mă gândesc la toți tații care au avut tăria de a rămâne în familie și de a păstra armonia în casă.
Îmi pasă – pe Străzi Albastre
Autismul nu e o ruşine. Nu e o jocă, nici ceva interesant. E o tulburare de dezvoltare, care afectează tot mai mulţi copii şi familiile acestora, pe termen lung.
Salveaza-ţi copilul! Acceptă autismul!
S-a tot vorbit despre un eveniment caritabil, care va avea loc pe 28 octombrie. S-a greşit. Evenimentul de pe 28 va fi unul de informare. Adevărul din greşeală este, însă, acela că informarea, în sine, e o dovadă de maximă generozitate!
Despre autism am mai scris şi în alte ocazii. Insuficient, dar… după puterea mea. Mulţi luptă pentru conştientizare. Din păcate, încă trăim într-o societate autistă. De aceea, oricare alt luptător se alătură în bătălie, ar trebui primit cu braţele deschise.
Cu braţele deschise am întâmpinat şi eu evenimentul de pe 28 octombrie – adică, cel de lunea viitoare. Atunci, de la ora 19.30, în sala mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, ne vom întâlni cu trupa Bere Gratis, care va susţine un concert de conştientizare şi acceptare a autismului. Sub denumirea „Străzi Albastre”, evenimentul în sine este creat cu scopul de informare a cât mai mulţi părinţi despre existenţa autismului. Se doreşte, de asemenea, schimbarea percepţiei legate de tulburările cu spectru autist.
Iartă, Doamne, cretinii!
Cum ar fi să provoci şoc şi groază – doar ca să faci o reclamă la nişte pastile? La asta s-au gândit, probabil, nişte oameni care n-au, din păcate, nici minte… nici suflet. Ei au făcut două clipuri, prin care îndeamnă la ură. La ura de părinţi şi la ura de copii bolnavi – pentru a iubi, într-un final, medicamentele (suplimente nutritive)!
Am rămas, pe bune, şocată şi îngrozită atunci când am văzut, la Cabral, acest mod de a face promovare. Nu. Nu Cabral promovează aşa ceva. El atrage, însă, atenţia! Că toată ura se va întoarce asupra produsului şi a producătorilor!Copiii cu autism – intr-o societate autista
Am avut ocazia sa cunosc un copil cu autism. Pe atunci, aproape ca nu auzisem nici macar pronuntat cuvantul autism – sa stiu ce inseamna… cu atat mai putin.
Parea a fi o afectiune rara. Cand colo, doar in Romania sunt aproximativ 4.000 de copii cu autism (inregistrati oficial). Per total, sunt peste 30.000 de romani cu autism.
Astazi – 2 aprilie – este Ziua Internationala de Constientizare a Autismului. Poate ca e cazul sa constientizam si noi ca e nevoie de intelegere si implicare, de ajutor si de recunoastere a problemelor. Inca traim intr-o societate in care autismul este gresit asociat cu schizofrenia, in care afectiunea nu este recunoscuta, parintii nu sunt sprijiniti aproape deloc de catre stat, universitatile nu formeaza specialisti pe acest domeniu.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
