Culmea comunicării atacă din nou
Chiar credeam că nimic nu mă mai poate uimi. După ce-am povestit în Culmea comunicării… m-am mai relaxat un pic. Şi am tot zis că, na… poate am avut parte de nişte excepţii nefericite. Astăzi, însă, am primit un nou exemplu de… profesionalism!?
Nu m-am mai enervat. Dar, nici nu mă pot opri din râs. În urma mail-ului pe care tocmai l-am citit:
Culmea comunicării
Acum ceva timp, o tanti mă căuta în disperare la telefonul fix. O dată, de două ori, de multe ori într-o singură zi, vreo două zile la rând, omiţând faptul că reporterii fac teren şi, într-un anumit interval orar nu se află în redacţie. Era de la o agenție de publicitate din București, o agenție care se laudă că ar crede în eficiența mesajului comunicat și în claritatea conceptului – motiv pentru care planifică minuțios fiecare mișcare strategică a campaniilor…
Și tanti asta voia să mă invite la un eveniment care avea loc în Iași, într-o zi mult prea încărcată de alte activități. Activități – fie vorba între noi – de o mie de ori mai importante, nu neapărat prin… importanța lor, cât prin neimportanța evenimentului la care eram chemată…Relevant ori ba?
Astăzi am primit, pentru a mia oară, întrebarea mirată şi decizia supremă: Ce te interesează răspunsul X? Oricum, nu e relevant! Persoana la care mă refer acum citeşte blogul – dar, o consider suficient de înţeleaptă încât să ştie că nu am nimic împotriva ei ci vreau, pur şi simplu, să lămuresc problema asta, la general. Pentru că nu e singura – dacă mai sunt 999 înainte! 🙂 – care consideră uneori că, un jurnalist nu trebuie să mai aibă completări sau nelămuriri, peste ceea ce a spus deja un intervievat. Indiferent că intervievatul este un oarecare de pe stradă, un om de PR, un reprezentant al relaţiei cu presa.
Totuși, dacă omul din fața ta e plătit ca să se ocupe de comunicarea cu jurnaliștii, nu e ok ca aceeași persoană să creadă că face legea.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase