Culmea comunicării

Acum ceva timp, o tanti mă căuta în disperare la telefonul fix. O dată, de două ori, de multe ori într-o singură zi, vreo două zile la rând, omiţând faptul că reporterii fac teren şi, într-un anumit interval orar nu se află în redacţie. Era de la o agenție de publicitate din București, o agenție care se laudă că ar crede în eficiența mesajului comunicat și în claritatea conceptului – motiv pentru care planifică minuțios fiecare mișcare strategică a campaniilor…
Și tanti asta voia să mă invite la un eveniment care avea loc în Iași, într-o zi mult prea încărcată de alte activități. Activități – fie vorba între noi – de o mie de ori mai importante, nu neapărat prin… importanța lor, cât prin neimportanța evenimentului la care eram chemată…
În fine. Îi explic că nu pot merge dar, drăguță cum sunt, o asigur că voi scrie înainte, pentru a apărea știrea în ziua evenimentului. Va apărea în varianta printată?, mă întreabă. Nu știu – îi spun. Depinde. E în funcție de știrile din acea zi. Dar, în online va apărea sigur. Răspunsul acesta nu i-a fost deloc pe plac, motiv pentru care, tanti cea simpatică aproape că a început să se rățoiască la mine – cum îmi permit să nu iau în considerare un eveniment atât de interesant? Cum să nu apară în ziarul de hârtie, când ea îmi cere asta?
Doamnă…, încerc eu să-mi mențin calmul – dacă vreți reclamă și garanția apariției în print – sunați la publicitate. Plătiți și totul se rezolvă. Îi ofer datele… nu este ea prea sigură… dar, închide. Nu trec cinci minute și sună înapoi. Pentru că, e clar, dorea să obțină reclamă gratuită – în ciuda faptului că evenimentele de genul celui anunţat de ea au alocat şi un buget destul de grăsuţ pentru partea de promovare. Dar, îmi doresc atât de mult să fie un articol semnat de dumneavoastră! Am urmărit și îmi place cum scrieți. Astăzi ați scris despre Palatul Copiilor! Aveți un Palat al Copiilor în Iași, ce frumos!!!
Ei, în acel moment am crezut că turbez! Pentru că în Iași am și tramvaie și oameni și gropi… și de toate! Nu doar… Palatul Copiilor! Și nici nu mă impresionează pupăturile în fund. Am încheiat, totuși, discuția civilizat – fără a promite ceva. După toate astea, este clar că am cerut permisiunea să nu mai scriu deloc despre marele proiect! Aşa că… dacă variantele multiple pe care le ofer nu-ţi convin, vezi dacă nimic este mai bun!

Sincer… mă gândeam că voi primi un telefon de muştruluială de la tanti. Nu am primit. A venit, însă, un mail – de o mie de ori mai amuzant:
Bună ziua,
Va rugăm să ne trimiteţi articolul/ştirea despre (…)
Vă mulţumim!
Echipa Proiectului

Semnat fix aşa! Echipa Proiectului! Păi, dragii mei dragi! Am fost şi eu piariţă o perioadă scurtă din viaţa mea. Şi, după ce încheiam un eveniment, măcar atât eram în stare să fac: să cumpăr toate ziarele locale apărute în ziua evenimentului şi în ziua de după eveniment, să caut în ediţiile online ale ziarelor şi să mai dau şi un google, ca nu cumva să pierd vreo scriere!
Chiar dacă tanti suna de la Bucureşti, presupun că oameni din echipă au venit şi la Iaşi. În plus…, pentru căutările vituale, putea să-şi mişte şi ea degetele pe tastatură.
Prin urmare… dragii mei dragi… am o întrebare şi o uimire: Voi chiar luaţi bani pentru munca pe care o prestaţi?!…