Motive pentru care urmăresc o competiție – show tv
Dacă urmăresc o competiție – show tv, o urmăresc întorcând-o pe toate fețele, nu doar pentru a ține scorul.
Pe mine mă interesează cum pierd și cum câștigă oamenii. Cum se poartă în situațiile limită, cum își asumă sau nu greșelile, cum înjură sau nu, cum se dau cu fundul de pământ sau nu, cum se întristează, cum se bucură, cum vorbesc cu ceilalți, cum vorbesc despre ceilalți, cum își pun și cum le cad măști, cum cedează, cum se redresează, cum pun piedici, cum glumesc, cum invidiază, cum știu să respecte… și tot așa.
Nu o fac în stil de bârfă, nici ca să-i judec, ci pentru a înțelege mai bine oamenii, în complexitatea lor. Pentru a discuta cu Maria pe cazuri concrete, pentru a o lăsa să-și răspundă singură la unele întrebări, pentru a observa cum se văd din exterior anumite calități, dar și multele defecte pe care, în măsuri variate, cu toții le deținem.
Inferioritate și superioritate – născuți din comparație
Uite, ceilalți copii sunt cuminți – tu de ce nu poți sta locului?! Colegii tăi au luat „excelent”, tu de ce ai luat NUMAI „minus foarte bine”?!
Comparațiile astea numite generic… „educație”… ajung să-i pună pe cei mici în niște competiții imaginare și extrem de periculoase pentru dezvoltarea lor și pentru felul în care învață să-i privească pe cei din jur. O reușită personală și o bucurie de suflet se transformă, apoi, într-un motiv de mândrie prin comparație. În aroganță, în superioritate, în judecare a aproapelui.
Credem că suntem mai buni sau că putem crește copii mai buni decât
Cum mi-am învățat copilul să piardă – un câștig pentru tot restul vieții
Am câștigaaat, am câștigaaat!, strig în gura mare și mă veselesc. Sar într-un picior, râd și mă maimuțăresc peste măsură. Pe tabla de joc reiese clar că am adunat toate jetoanele și am încheiat competiția în glorie. Am câștigat la jocul cu prințese!
Copila mă privește uimită. Ar vrea să plângă, dar înțelege că încă nu-i momentul ei. Cum așa? Nu poate să-și explice de ce a câștigat mami – și nu ea. Exista varianta asta în program?! Și cum poate să se bucure mama atât de tare și de zgomotos?
Stimulăm sau inhibăm atenția copiilor noștri?
Ieri a început, la Iași, o nouă serie a conferințelor Ai copil. Învață să fii părinte! Primul specialist pe care am avut ocazia să-l cunosc, în acest context, a fost profesorul Florian Colceag – matematician, doctor în economie, autor al unor teorii despre complexitate, specialist în modelare matematică, preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education, psihopedagog cu o experienţă vastă în antrenarea copiilor supradotaţi.
Cum stimulăm sau inhibăm atenția copiilor noștri? Aceasta a fost întrebarea de bază a serii – care a născut o lungă discuție, dar și alte nesfârșite întrebări. Doamne, de-am avea înțelepciunea să le mai conștientizăm, din când în când!…
Stima de sine miroase bine!
Dincolo de iubirea pe care o oferim copiilor, a-i crește e o știință! Acesta a fost motto-ul serii în cadrul atelierului Ai copil. Învață să fii părinte! Urania Cremene, expert în Parenting, ne-a fascinat și ne-a uimit, deopotrivă. Ne-a învățat și ne-a întărit încrederea în noi și în ceea ce putem face pentru copiii noștri, spre a-i pregăti pentru viață. Am descoperit că sunt o mulțime de aparent nimicuri pe care le fac deja bine sau, din contra, pe care ar cam trebui să încerc să le schimb – dacă vreau ca Maria să fie, de la zi la zi, mai fericită, mai completă, mai pregătită pentru a deveni un adult în lumea cea mare.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
