RESET. Vreau să slăbesc deștept. Și, mai ales… vreau să trăiesc deștept!

În 2017, în primele zile din an, am alergat în fiecare seară pe Bahlui. De vreo zece ori s-a întâmplat minunea, până și-a făcut apariția iarna cea adevărată și nu m-am mai dat scoasă din casă. Am revenit la bunele obiceiuri în vară, dar nici atunci n-am rezistat mai mult de vreo… 20 de zile de mișcare.

Fără sport și fără dietă, în 2017 am fost cu vreo trei-patru-cinci kilograme mai slabă decât media ultimilor ani. Nu-mi propusesem să slăbesc dar, dacă tot se produsese și o schimbare în bine în viața mea, m-am gândit eu că ar fi ok s-o mențin. Și am fixat un anumit prag – sub care nu scădeam deloc înainte – și la care ar fi fost prudent să nu mai ajung.

Logic, n-am făcut nimic pentru marile țeluri. Prin urmare, după Crăciun și cu trecere în 2018 – am revenit la kilogramele inițiale.

Continue Reading

Șapte mărturisiri din viața petrecută în 2017

* 2017 a fost un an în care am intrat plină de răni, dar cu mult curaj și cu decizii care aveau să-mi aducă o parte de vindecare.

* 2017 a fost un an al singurătății depline – în care, contrar așteptărilor, nu am fost nicio clipă singură.

* 2017 a fost un an ce mi-a scos din program parolele și viețile private ale altora – și mi-a oferit acces la parolele mele către suflet și minte, către Dumnezeu și către viață.

La Muzeul Traditional al Vaii Tiblesului - Bistrita Nasaud
Foto: Oana Nechifor

* 2017 a fost un an în care am renunțat în mare parte la a vedea oamenii din perspectiva în care aveau putere să-mi facă rău și să mă întristeze.

Continue Reading

aBeauty Clinique – experiență de rățușcă la o clinică de înfrumusețare

Nu-i un secret pentru nimeni faptul că eu nu mi-s cea mai feminină tipă din lume. Nu petrec prea mult timp cu oglinda, nici nu stau să-mi număr ridurile, nici nu fac pentru fața mea și pentru trupul meu mai mult decât ceea ce consider a fi un strict necesar.

Dupa o sedinta DermaFrac la aBeauty Clinique Iasi

De aceea, recunosc, m-a surprins total interesul crescut pe care l-am manifestat pentru aBeauty Clinique – o clinică de înfrumusețare ce s-a deschis în această toamnă la Iași, o clinică ce are, deja, surori mai mari în București, Brașov, Constanța și Galați. Am fost la aBeauty Clinique în calitate de blogger și de… rățușcă 🙂 – și-am rămas uimită de tot ceea ce-am auzit și-am văzut, de metodele moderne și sigure de tratament, de profesionalismul oamenilor de acolo. Am simțit că intru într-o lume care, deși nu-mi aparține,

Continue Reading

Provocare la înălțime în Parcul de Aventuri Nativa

Nu sunt un aventurier de profesie. Nu sunt nici cea mai curajoasă ființă din lume. Nu sunt, însă, nici omul care să stea pe margine atunci când se află în fața unor provocări jucăușe.

Încerc să păstrez un echilibru. Chiar dacă-s cu capul în nori, țin picioarele bine înfipte în pământ. Dar, iată, regula nu s-a mai putut aplica atunci când, alături de bloggerii ieșeni, am fost invitată la Bârnova, în Parcul de Aventuri Nativa. Prin urmare, atunci când mi s-a propus să fiu cu picioarele în aer… am făcut tot posibilul să rămân cu capul pe umeri! 🙂

Parc de Aventura Nativa - cu blogerii ieseni

Mi-am testat limite, mi-am învins anumite frici și sunt mândră de mine – chiar dacă am realizat, deocamdată, doar un traseu cu dificultate medie.

Continue Reading

Eu nu fac parte din lumea lui „altfel”

Dar tu de ce vorbești despre problemele tale? De ce mărturisești când ești tristă? Sau când nu știi ce simți? Sau când zâmbești – doar ca să chemi zâmbetul cel adevărat? De ce îți pui fotografie cu părul zburlit ori cu firele alea din sprânceană care niciodată nu stau cum trebuie? Nu știi că-n lumea virtuală poți fi altfel?

Anda Elena Pintilie - http://saptepietre.ro/

Niciodată nu am vrut să fiu altfel. Altfel decât sunt. Niciodată nu am vrut să pozez în altcineva, ca să plac lumii mai mult. Să-mi creez identități și fericiri care nu-mi aparțin. Să râd când vreau să zbier, să mă fac că fluier când gafez, să par o ideală în fața tuturor defectelor mele.

Deci – eu sunt eu. Și atât. Complet iubibilă și total de neiubit.

Continue Reading

De ce îmi place argintul – poveste despre tinerețe și strălucire

Am avut cercei de aur aproape de când m-am născut. Dar prima bijuterie pe care mi-am dorit-o eu, conștientă de alegerea mea, a fost un lănțișor de argint. Bucuria primirii unui asemenea dar îmi e vie în amintire. În acel moment m-am simțit pentru prima dată domnișoară, cochetă, feminină, cuceritoare. Aveam vreo șapte ani. Astăzi mă joc între degete cu lănțucul meu de argint și sunt la fel de fericită ca atunci când eram mică. Am descoperit, în sfârșit, că-s și eu statornică în ceva! Îmi place argintul! 🙂

Nu trebuie să fiu și nu sunt contra aurului – dar dacă pot alege, aleg oricând metalul cel alb și strălucitor.

Continue Reading

Nu deveni cine te-a rănit

Sunt mulți cei care mă întreabă cum de mai pot zâmbi. De ce vorbesc de bine pe cei care mă vorbesc de rău, de ce caut frumosul ascuns sub praf și pe după mucegaiuri, de ce nu rămân căzută după ce mi-o iau, de ce mai îndrăznesc să ridic ochii în lume, după ce demonstrez că nu-s perfectă, de ce mă încăpățânez să văd suferințele drept lecții – și nu, pur și simplu, suferințe.

Anda Elena Pintilie - saptepietre.ro - Foto Paul Padurariu

Pentru mine, răspunsurile-s clare. Și maxim de egoiste.

Continue Reading