Mi-am dus vulcanul în service :)
În viața mea trecută am fost o fire vulcanică. Am depășit cu brio cele mai grele momente și-am răbufnit în cele mai stupide, mai lipsite de importanță, mai fără de sens… Răbufnirile mele erau, în general, scurte. Câteva minute și niște vorbe și apoi, „eliberată”, soarele reapărea pe cer. Nu făceam asta decât cu oamenii dragi, față de care-mi „permiteam”. Că ei mă iubesc, că ei mă acceptă, că ei mă iartă… că eu sunt a lor și că mă cunosc de acum destul de bine cât să știe că negreața din cerul gurii nu-i decât de suprafață… Că am suflet bun și iubire multă de oferit și că, la rândul meu, și eu le știu și le suport pe ale lor. C-așa-i în viață.
Eram… mai nervoasă. O scuză bună. Până când am descoperit eu că nervozitatea e un termen modern, care ascunde mânia. Iar mânia-i un păcat. Am aflat asta cu puțin timp înainte de o prăbușire. O prăbușire inevitabilă, care putea fi evitată – ca să zic așa. În prăbușirea asta, însă, am început să lucrez intens la mine, cu mine – pentru mine și, implicit, pentru cei dragi ai mei.
Femeia care și-a îngrijit soțul de 29 de kilograme își duce acum propria luptă cu boala
Cândva, pe la începutul anului, auzeam despre un ieșean de-al nostru, om vrednic, la casa lui, că suferă de-o boală care, la propriu, l-a slăbit. Bărbatul de 47 de ani, soț și tată a trei copii, ajunsese la 29 de kilograme. E o poveste greu de imaginat, cu suferință mare, cu cheltuieli care întrec orice putință, cu ajutor de la semeni și de la Dumnezeu. Cu luptă multă și cu iubire. În fiecare articol în care se scria sau se vorbea despre Eugen Movilă, acesta nu înceta să-i mulțumească soției și să dea slavă lui Dumnezeu că i-a oferit în dar o femeie care să-i fie cu adevărat alături, la bine și la greu.
Între timp, cu mari eforturi și cu multă greutate, Eugen a ajuns pe la 40 de kilograme… Lupta continuă. Însă, de parcă nu era de ajuns, acum tragedia s-a extins. Daniela, soția lui Eugen, a fost diagnosticată săptămâna trecută, miercuri…
Gânduri la început de post
Ni se recomandă să postim nu numai de bucate, ci și de păcate. Să ne înstrăinăm de rele, să ne înfrânăm gândurile și limba, să ne îndepărtăm de mânie, să ne despărțim de răutăți, de pofte, de minciuni, de judecarea aproapelui. N-are cum să ne iasă. Nu spun că n-are cum să ne iasă „totul la perfecție”… nici măcar un bob din postul cel adevărat nu suntem în stare să-l ținem. Și, totuși, exact conștientizarea și minima noastră dorință de a fi un picuț mai bine, de a fugi de păcate, de a ține un post plăcut lui Dumnezeu – acestea toate reprezintă postul nostru.
Postul e un medicament pentru trup – o dietă, o cură de detoxifiere am putea spune, lumește vorbind. Doar că medicamentul și tratamentul acesta pentru trup, pentru a fi complet,
Rugăciunea pentru lume a Sfântului Paisie Aghioritul
Pare o înșiruire banală de tot felul de situații. E banală însă, doar în condițiile în care putem spune că trăim într-o lume… banală. Da, mă pregătesc să vă prezint aici o rugăciune. Deloc în tiparul clasic, în care suntem obișnuiți. Deloc banală. Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul. Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. Căci de pe 12 iulie 2016, cu bucurie vă spun că Sfântul este trecut și în calendarul liturgic românesc.
Gata cu introducerea. Să citim rugăciunea. Ca pe o rugăciune sau ca pe un text. Și vom stabili apoi cât de banală sau de necesară și de reală este înșiruirea.
Dintr-o vinere în alta…
Mi-e dor de pozucile acelea tâmpițele de pe Facebook, care anunțau, cu bucurie, că vine week-end-ul. Gata cu munca! Liber la distracție!
Pisici, copii și căței se întindeau pe ecran, își puneau coifuri, dansau lambada și sâmbata se pregătea să intre, șmecheră, în scenă.
Mi-e dor de oboseala sfârșitului de săptămână și de plictiselile de rigoare, care invadau rețelele de socializare.
Nu mai vreau să număr morți, nici nu mai vreau să mă minunez de toate conflictele care se stârnesc din fund, de pe scaun, imediat după o tragedie. M-am săturat de păreriști și de judecători, m-am săturat de ură și de bucurie stupidă, atunci când se întâmplă vreun rău.
Rocker, om, aproapele nostru
Am avut un șoc zilele astea, când a trebuit să ne rugăm pentru rockerii din Colectiv – fără să-i numim rockeri! Am fost asaltați de prieteni, de simpli cunoscuți și de necunoscuți, care și-au exprimat revolta: Oameni, nu rockeri!… Ni s-a mai spus că nu avem pic de milă, că suntem cretini încuiați, că măcar acum ar trebui să lăsăm jignirile la o parte. Am rămas privind spre unele comentarii – ca venind dintr-o altă lume. Nu i-am catalogat în niciun fel pe combatanți, dar am ținut cu dinții de cuvântul ăsta, de adevărul acesta, de bucuria aceasta – de rocker.
Pentru că, deși rockerului i-au fost atribuite de către unii și caracteristici automate, precum satanist sau ateu – definiția/ sensul real al cuvântului rocker este:
Viitorul ni-l decidem prin fapte
Faptele noastre – bune şi rele – vor conta, cândva. Atunci când numai faptele – bune şi rele – vor rămâne în urma noastră. Atunci când nimic din ceea ce am făcut nu va mai putea fi schimbat. Nu ştim cât timp avem la dispoziţie. Nu ştim dacă vom mai trăi o oră, o zi, ori zeci de ani. De aceea, fiecare clipă ar trebui marcată de fapte şi de gânduri bune. Pentru că, din păcate – dar, mai ales, din fericire! – moartea nu înseamnă finalul Vieţii.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
