Prima postare la… 35 de ani :)
Ieri a însemnat… ziua mea. După cei peste 2.000 de kilometri încheiați duminică seara, încă 400 pentru marți și miercuri au fost floare la ureche! 🙂 Dar au fost importanți foarte, căci au reprezentat
La mulți ani, mama!
Azi este despre mama mea cea minunată și dragă. Despre cea care mi s-a făcut culcuș încă din vremea în care m-a ținut în pântece și care și astăzi mi-e punct de echilibru, sprijin și exemplu. Și astăzi mă ține în palmele ei, și astăzi îmi mângâie sufletul. Despre ea am vorbit în premieră aici și despre ea aș putea scrie cărți, fără să epuizez vreodată subiectul! 🙂
Ea este omul care nu obosește, parcă, niciodată. Ea este omul cel mai puternic și mai dulce pe care îl știu. Ea este cea care mă învață că imposibilul devine posibil
La mulți ani, tata!
E minunat, pentru că e al meu. Modelul meu de om adevărat și bun, de om vesel și iubit de alți oameni. E minunat și-i tânăr, pentru că așa a știut să se păstreze. Pentru că are drag de viață și pentru că găsește motive de zâmbet în orice întristare. La mulți ani, tata!
E minunat, pentru că-i un bărbat care a știut întotdeauna ce înseamnă casă și acasă. E minunat, pentru că atunci când întorc capul căutând sprijin, mângâiere, un reper – el e acolo.
Sunt bucățică ruptă din el – în multe bune și-n multe pe care lumea le consideră mai puțin bune! 🙂
Drumeție aniversară – spre Cascada Duruitoarea
De curând, la rubrica jucăușă #completeaza, am scris: Dacă aș vrea să plec nu foarte departe de Iași, vreo două zile, să mă bucur de timp liber, relaxare, natură și-un suc 🙂 aș alege…
Voi ați completat și ați venit cu idei, eu am analizat, m-am inspirat și… am decis! Mulțumesc! În dar pentru cei 7 ani ai Mariei, am dat o fugă până în stațiunea Durău. Astfel, de ziua ei am simțit aer proaspăt, de munte – iar la 7 ani și o zi ne-am aventurat pe Ceahlău, spre Cascada Duruitoarea.
N-a fost greu pe traseul cruce roșie – dar n-a fost nici ceea ce te aștepți atunci când spui… ușor! 🙂 Însă fetele Pintilese fac echipă bună și nu se lasă ele cu una, cu două… ore și-un pic de merso-cățărat! 🙂
Șapte ani și șapte zile de când mi-am ținut prunca la piept pentru prima dată
Acum șapte zile a fost despre ea. Ca-n fiecare zi, de altfel! 🙂 Dar acum șapte zile, Maria-Paula a împlinit 7 ani!
Acum șapte ani și șapte zile o stângeam la piept pentru prima dată. I-am mulțumit atunci și-i mulțumesc zi de zi că m-a ales să-i fiu mamă.
Buni, răi – sunt ai mei! 33 :)
Anul trecut am împlinit 32 de ani și ceva nemulțumiri la suflețel. Mă gândeam – de fapt eram sigură – că până anul acesta se vor rezolva toate. Am avut dreptate :). Nu s-au rezolvat chiar așa cum speram eu, dar multe s-au schimbat. Atât de multe, de mari și de grele, încât îmi vine să râd de nemulțumirile de la 32. Și-mi vine mai cu foc să conștientizez bunele, să mă bucur de mărunțele, să dau slavă lui Dumnezeu. Căci nimic nu se întâmplă fără un rost.
Șase ani și-o minune
Acum șase ani, pe vremea aceasta, priveam cei mai faini ochi verzi pe care-i văzusem vreodată în viața mea! Aveam deja o zi de când îmi țineam prunca în brațe și mă bucuram de prețiosul dar primit de la Doamne-Doamne.
Nu mă satur să-mi amintesc zilele de 29 și 30 iunie 2010, nici tot ceea ce-a urmat de atunci încolo, până astăzi, în viața noastră. Maria-Paula nu se lasă nici ea mai prejos. Se așază cu capul pe umărul meu și mă roagă: Mami, mai spune-mi o poveste adevărată despre mine! 🙂 Și eu numai atâta aștept.
Să-i spun cât de mult o iubesc,
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase