Amintiri în întuneric
În această după-amiază, am stat o oră în întuneric. Pe la 17.30 s-a luat curentul. La noi, la un vecin, la unii şi la alţii – dar nu la toţi! Cei care aveau lumină se plângeau că nu mai au cablu, internet şi ton la telefon. Ba chiar am fost întrebaţi şi noi: Bine, bine, nu aveţi lumină, da’ cablu aveţi?!? Am izbucnit instant în râs! 🙂
Mariei i-a placut mult atmosfera asta, romantică. Am aprins candela, ne-am jucat cu lanterna, cu telefonul şi am mâncat la lumina lumânării. Lumânarea mi-a amintit de copilărie. Pe vremea mea…
Amintiri despre scrisul bătut
În copilăria mea, scrisul de mână era sfânt.
Când ai mei au adus în casă, prin anii ’90, o mașină de scris – mă uitam la ea ca la o minune. Apăsam o tastă și admiram cum piciorușul de metal sărea spre pagină, ca să-și pună amprenta. Era fascinant modul în care se lipeau literele pe hârtie!
Tata avea treabă, dar nu mai avea loc de mine.
Frățiori
Spuneam cândva că pe mine mă cheamă Elena – pentru că pe el îl cheamă Constantin.
Împreună suntem Bogdan-Constantin și Anda-Elena.
Când o să mă fac mare – planuri de viitor din trecut
Când eram mică-mică, pe la trei-patru ani, poate cinci (habar nu știu… ca să citez o altă gărgăriță mică-mică) m-au năpădit gândurile – planuri de viitor. Ce-aveam să mă fac atunci când voi fi mare? Nu era una dintre întrebările enervante ale adulților care așteaptă, amuzați, un răspuns pe care-l uită oricum repede. De data asta era întrebarea mea. Și frământarea mea.
În fiecare zi aveam o altă meserie la care, din păcate, seara trebuia să renunț.
Alaltăieri voiam să mă fac doctoriță… dar am realizat că
Dor de tara
Am fost un copil crescut in fata blocului, care-si ocupa timpul adunand capace si melci, jucand ascunsa si sapte pietre. Spre deosebire de copiii din ziua de astazi, care parca-s mult mai tristi ca noi, eu eram fericita.
Imi lipsea, totusi, ceva. Viata la tara. Singua bunica, din partea mamei, locuia in alt oras, dar tot la bloc. Tata isi are originea in indepartata Oltenie. Acolo, am ajuns de prea putine ori, pentru ca bunicii nu mai traiau, iar drumul era naucitor. Mergeam o zi intreaga, schimbam doua trenuri si o cursa. Nu puteai face jocul asta de cate ori iti venea cheful…Cand l-am cunoscut pe George, am cunoscut si tara. Cu multa retinere din partea lui, care se temea sa ma scoata din puf. Cu multa retinere din partea viitorilor socri (adica, a celorlalti parinti ai mei), care aveau emotii ca le va intra pe poarta o oraseanca, sau ca inainte de oraseanca vor intra un nas pe sus si o spranceana incruntata.Dragoste cu năbădăi
La grădiniță, inițial, îmi plăcea de Mircea. Era visul oricărei fetițe. Un soi de Liviu Vârciu în varianta grădi 🙂
Pe mine mă plăcea Ticușor. A avut ceva de muncă, dar a fost perseverent. Eu – să mă las, să nu mă las?Plete magice
Cand eram mica, ai mei ma tundeau mereu scurt. Iar eu visam sa am parul lung, sa simt vantul prin el… sa fiu un fel de Ileana Cosanzeana in varianta neagra.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
