Social Media Summit Iași 2013
Am așteptat cu emoție ziua de ieri și nu am niciun motiv să-mi regret stările. Organizatorii s-au întrecut pe ei înșiși, speakerii la fel. Per total, mi-am îmbogățit cu mult cunoștințele, referitor la strategiile eficiente de promovare prin rețelele sociale. Chiar dacă multe dintre discuții au avut în centru companiile, informațiile nu au fost de neglijat nici pentru bloggeri. Pentru că, până la urmă, și noi trebuie să știm ce vor companiile. Pentru că și noi trebuie să știm ce să cerem companiilor. Pentru că – exagerând un pic – și noi putem face afacerea noastră din blog și putem folosi unele idei, ca și cum am fi o mică firmă. Nu în ultimul rând, pentru că am putea avea, într-un viitor, o companie :).
Și-a fost SMS la Iași
Mă lăudam, ieri dimineață, că voi merge la o super întâlnire, pe care abia o așteptam. Lauda mea a ajuns la urechile lui Gabi, un coleg de blogosferă, pe cât de simpatic, pe atât de aiurit! Păi, cum, măi furăciosule, să afli tu o informație vitală atât de târziu? Eh, târziu foarte n-a fost, c-a reușit, stimabilul, să-și facă simțită prezența.