Timpul nu oprește în stație
Trece vremea, trece vremea… și mă trec și eu. Tic-tac…
Ieri ne minunam de 1 ianuarie, astăzi suntem deja pe 1 august. Toate-s la o aruncătură de băț una de alta și, totuși, cam cât de multe s-au întâmplat în această perioadă! Că le vedem sau nu, că le trăim sau nu, că le punem la suflet sau nu, că ne bucurăm sau nu, că ne supărăm sau nu… toate-și urmează cursul lor. Timpul nu așteaptă. Timpul nu iartă. Timpul nu stă la taclale și nici nu se oprește, când vede că noi ne-am oprit. Timpul nu ne obligă să-l urmăm – dar el merge mai departe.
Ne recunoaștem bolile?
Ne-am învățat să trăim clipa. Să nu ne gândim la boli sau la moarte – până în ultima secundă. Vor veni ele cândva, dar acum sunt toate departe. Să profităm! Nu ne dăm seama că multe dintre obiceiurile noastre ne îmbolnăvesc, trupește și sufletește. Nu ne dăm seama că tristețea – atât de nefirească și atât de des întâlnită în rândul tinerilor – este, până la urmă, o boală! Nu ne dăm seama că fericiri de moment se transformă, apoi, în goluri, în suferințe, în răni vizibile și răni mai grave de atât.
Mami biciclista
Mă tot uitam eu spre mamele tinere și moderne, care ies în parc pe bicicletă sau pe role, atături de copii – și parcă tânjeam la joaca și la bucuria lor. Logic… nu prea făceam nimic mai mult de atât.
Asta, până când am spus că-n vremea schimbărilor cu forța care se tot anunță în viața mea e cazul să fac și schimbări… de dragul schimbărilor! Așa că am hotărât să alung frici și motive… și să intru și eu în lumea mamelor tinere și moderne! 🙂
Da, alături de Maria am spus prezent la cursurile de mers pe bicicletă
Opt ani de Șapte pietre
Blogul Șapte pietre sărbătorește astăzi 8 ani de la prima postare. Să-i fie într-un ceas nou și bun!
Să-i fie mai bine decât în anul 7… un an condimentat cu mai puțin scris decât era obișnuit, cu multe bucurii, dar și cu multe dezamăgiri,
O relație se distruge în doi
Se întâmplă, uneori, ca oricât de bine ar arăta două persoane una lânga alta, oricât de mult s-ar iubi, oricât de luptătoare și de puternice ar părea împreună, ceva să se rupă. Deloc ușor, deloc cu bucurie. Deloc așteptat pentru alții: „Vai, dar numai la voi nu mă gândeam!”…
Din exterior, pare simplu de dat cu părerea. De estimat. De calculat pe cine să dai vina și pe cine să compătimești. Da, la exterior, întotdeauna cineva a greșit mai mult decât altcineva și merită bătut cu pietre. Iar partenerul trebuie luat în brațe și cocoloșit, dar în egală măsură luat în râs și vorbit pe la spate.
În realitate, într-o relație sunt întotdeauna două persoane. Dacă bucuriile se împart în mod egal, la fel se întâmplă și cu neputințele. Nu se ajunge de la A la Z într-un singur pas.
Rugăciunea pentru lume a Sfântului Paisie Aghioritul
Pare o înșiruire banală de tot felul de situații. E banală însă, doar în condițiile în care putem spune că trăim într-o lume… banală. Da, mă pregătesc să vă prezint aici o rugăciune. Deloc în tiparul clasic, în care suntem obișnuiți. Deloc banală. Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul. Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. Căci de pe 12 iulie 2016, cu bucurie vă spun că Sfântul este trecut și în calendarul liturgic românesc.
Gata cu introducerea. Să citim rugăciunea. Ca pe o rugăciune sau ca pe un text. Și vom stabili apoi cât de banală sau de necesară și de reală este înșiruirea.
Șase ani și-o minune
Acum șase ani, pe vremea aceasta, priveam cei mai faini ochi verzi pe care-i văzusem vreodată în viața mea! Aveam deja o zi de când îmi țineam prunca în brațe și mă bucuram de prețiosul dar primit de la Doamne-Doamne.
Nu mă satur să-mi amintesc zilele de 29 și 30 iunie 2010, nici tot ceea ce-a urmat de atunci încolo, până astăzi, în viața noastră. Maria-Paula nu se lasă nici ea mai prejos. Se așază cu capul pe umărul meu și mă roagă: Mami, mai spune-mi o poveste adevărată despre mine! 🙂 Și eu numai atâta aștept.
Să-i spun cât de mult o iubesc,
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
