„Dacă spuneți voi…” – lumina din cimitire și întunericul din noi
Verișorii-s afară. Și tot uitându-mă după ei, cum se joacă, îmi amintesc de o secvență de demult… cam tot de pe vremea Paștilor.
– Hristos a Înviat!, zic ei fericiți unei tipe.
– Dacă spuneți voi…,
E nevoie de educație – chiar și la volan!
Ieri, după prânz, ne întorceam din mini-concediu. La intrarea într-o localitate, exact în curbă, șoferul unui microbuz a sărit în fața mea, pe prima bandă și a oprit. În aceeași fracțiune de secundă! Slavă lui Dumnezeu că mi-a dat instinct bun și mașină ascultătoare…
Am frânat aproape la milimetru în spatele lui și-am tras aer în piept.
Șoc. Firescul încă n-a murit
Așa, ca din senin, un domn de 40+ a făcut trei pași, a ajuns în dreptul soției și a sărutat-o. S-a retras la fel de firesc și a continuat discuția cu ea și cu fiul lor. Fiul era mai înalt cu un cap decât ei – dar încă puști.
Gestul tatălui a fost nu doar firesc, ci probabil și o obișnuință. Soția a răspuns fericită la sărut, iar băiatul n-a schițat niciun semn din acela al tinerei generații, care strâmbă din nas și se rușinează cu babacii…
Secvența la care am asistat a durat câteva secunde
Din categoria „cum să-ți rănești aproapele” – gafe cu cele mai bune intenții
Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.
M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.
Așa că mi-am făcut curaj.
Anunț bucuros: Hristos a Înviat!
Nu contează ce cred alții despre noi, contează felul în care noi înșine decidem să ne prezentăm în fața altora.
Suntem creștini! Și sărbătorim Învierea Domnului! Să avem dragul, curajul și asumarea de a ne prezenta ca fiind ai lui Dumnezeu! Și să nu ne fie rușine să salutăm cu salutul cel mare și bucuros: Hristos a Înviat!
Învierea Domnului – Foto: Oana Nechifor/ doxologia.ro De ce nu mai este 23 aprilie ziua Sfântului Gheorghe?
În general, 23 aprilie este zi de bucurie, de Sfântă Liturghie și de La mulți ani pentru toți cei care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În general. Dar se întâmplă, uneori, să dăm nas în nas cu câte o excepție sau, mai corect spus – particularitate – și-atunci suntem puțin confuzi. Nu știm cum să procedăm. Și, totuși, cum am putea proceda altfel decât a căuta să înțelegem motivele care duc la acea excepție și a le accepta?
Anul acesta, în 2019, ziua Sfântului Gheorghe cade în Sfânta și Marea Marți, o zi din Săptămâna Pătimirilor Domnului. Per total, săptămâna aceasta este cea mai aspră și mai tristă din post. E o săptămână de doliu și de plâns pentru păcatele noastre și pentru conștientizarea faptului că și la 2000 de ani distanță noi continuăm, zi de zi, clipă de clipă, să-L răstignim pe Hristos.
Fiind o săptămână în care negrul predomină, bucuriile pălesc. Ziua Sfântului rămâne pe 23 aprilie, nu i-o mută nimeni din calendar.
Notițe de la Conferința Națională de Parenting „Părinți și copii”
Și-am participat sâmbătă, pe 13 aprilie. Conferința a avut ca moderator pe Izabela Marinescu – jurnalist și realizator al emisiunii „Parenting XXI” la Canal 33. Eu îi voi spune, însă, Izabela Caragea, așa cum am cunoscut-o pe cea care era cândva prezentatoare a știrilor la televiziunea ieșeană TeleM! 🙂
A avut Izabela ceva treabă pe parcursul întregii zile, căci a stat față în față cu invitați unul și unul, alături de care a analizat provocările și bucuriile de părinte. De părinte, în general, de părinte al copiilor din generația Alpha, în special.
Foto: Irina Mocanu Sunt multe de povestit și m-aș lăsat păgubașă din prima, dacă aș gândi să vă spun totul. Așa că nici n-o să încerc. Însă, în spiritul celor Șapte pietre, în dreptul fiecărui invitat de la Conferință voi prezenta câte șapte idei pe care mi le-am notat.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase