Sănătate pură în buricul târgului
Țin minte că un prieten de-al meu, din copilărie, suferea de astm bronșic. De câte ori aveau ocazia, părinții lui făceau băgăjelul și mergeau pe la câte o salină. Era un sacrificiu, dar și o porție supremă de sănătate. Când am intrat eu, prima dată, într-o salină, i-am întrebat pe-ai mei: Dar, ce caut aici? Doar nu-s bolnavă?! Însă, după o oră am înțeles singură că, deși nu eram bolnavă – am ieșit de acolo mult mai bine decât intrasem!
Nu-mi mai scot ochii!
Am ajuns acasă – zilele trecute – şi-am aflat că am primit un cadou. Eu? De la cine? Şi, mai ales, cu ce ocazie!? Da, da! Ştiu, eu sunt aia care promovez cadourile fără nicio ocazie! 🙂 Totuşi, sunt mai obişnuită să le ofer, decât să le primesc, aşa că…
Prietenie pentru tânăra generație
Eram convinsă că prima zi a fost, cu adevărat, unică și irepetabilă. Prin urmare, la a doua zi de prietenie Bergenbier nu mi-am mai luat atât de mare avânt. Cu toate astea, nici n-am refuzat-o, c-ar fi fost păcat! 🙂
Prima zi de prietenie
Am fost aseară la Zilele Prieteniei Bergenbier. Ca o mamă de treabă/ nebună ce sunt, la prima parte din concert mi-am luat copilul cu mine. Ca o mamă nebună/ de treabă ce sunt, când s-a încins atmosfera, am predat copilul la al său tată – cu destinația home – iar eu am continuat petrecerea.
Mai explicit decât atât?!
În drumul spre Sinaia, parcurs luna trecută, am întâlnit şi acest mesaj. La un popas, mergând spre baia doamnelor, toate ne opream la… domni – şi râdeam! Se poate să existe un mesaj mai explicit de atât?!
Invitată la petrecere
După o dimineaţă destul de agitată, la întoarcerea de pe teren spre redacţie, am trecut pe la el. Aveam nevoie de un strop de linişte, pe care oricând mi-l oferă, necondiţionat. Am sărutat crucea, apoi m-am aşezat cu fundul pe-o bordură şi mi-am sprijinit spatele de gard. În timpul ăsta, am mâncat o îngheţată şi mi-am lăsat gândurile să zboare. Era umbră şi răcoare şi, parcă, mă aflam într-o altă lume. Nu mă mai minunează stările astea, pe care le trăiesc în preajma lui. Nu-mi mai pun demult întrebări. Doar mă bucur de moment şi caut să absorb tot binele şi toată liniştea de acolo – pe mai târziu.
Aparatul de fotografiat îmi atârna în gât, ademenitor. Aşa că, după ce am terminat îngheţata, mi-am ascultat instinctul. Şi-am făcut noi poze. Aparent, aceleaşi – parcă mereu altele…Tata lor, tata râmelor
În timp ce eu mă fac că mă spetesc de/ la muncă, un prieten îmi povesteşte viaţa lui… Şi el se speteşte. E pui de pescar…
El: în aşteptarea râmelor de la pădure, am pus câteva de gunoi într-o găletuşă
le-am dat să pape bostănel 🙂