Despre blog

De ce pietre? De ce şapte?

Nu sunt deloc originală, nici nu-mi doresc. Anda Elena – o fată cu Șapte pietre nu e doar un nume din online. Şapte pietre (cunoscut uneori drept Nouă pietre sau Castel) este unul dintre jocurile preferate ale copilăriei mele.

Sunt şapte, la fel ca zilele săptămânii, la fel ca piticii din Albă ca Zăpada, la fel ca anii de acasă pe care-i avem sau nu. Sunt pietre, dar la fel de bine pot fi şi bucurii sau necazuri, copii, probleme de rezolvat, zile rămase până la concediu.

Un joc în care aşezi şapte pietre una peste alta, le dărâmi şi apoi, împreună cu prietenii tăi încerci să le reclădeşti. Dacă nu reuşeşti până să te prindă adversarul, pierzi.

E un joc care te învaţă să lucrezi în echipă, să ai grijă de cel de lângă tine, să iubeşti, să îţi accepţi eşecul, să-ţi ajuţi colegul să se ridice şi să mergeţi mai departe, cu fruntea sus.

E un joc de pe vremea mea, pus la naftalină acum. La fel ca şi echipa, sacrificiul pentru aproapele tău, bucuria ta pentru bucuria lui. Câteodată, privesc în jur şi nu mă regăsesc în lumea asta. Pe vremea mea era altfel. În august am împlinit 40 de ani.

Despre Anda Elena - o fată cu Șapte pietre

Din viaţa lui Şapte pietre

Prima postare pe blog a fost scrisă pe 23 iulie 2008. După trei ani petrecuţi pe blogspot, am decis că e timpul să mă mut pe un domeniu propriu. Punct ro.

În 2008, Şapte pietre a început, logic, dintr-o joacă. Fără planuri mari de viitor. Anunţam atunci:

Voi clădi, dărâma şi reclădi mereu idei, gânduri, pietre… viaţa! Voi fi veselă, tristă, îndrăgostită, în tonuri diferite de bronz, în tonuri diferite de gri, în toane diferite. Voi fi o piatră, voi fi un puzzle de pietricele şi voi juca şotron cu toţi copiii. Voi fi un fir de nisip şi un munte. Un mare tot şi un mare nimic.

Nu m-am dezis niciodată de la ceea ce am afirmat. Mi-am urmat drumul în joacă şi cu seriozitateŞapte pietre a devenit o pasiune pe viaţă. Astăzi, trăiesc realitatea gândindu-mă cum aş putea s-o transform mai bine într-o postare. Pare o nebunie, dar e o nebunie frumoasă.

Aici râd şi plâng şi mângâi şi trag de urechi, aici glumesc şi apoi mă încrunt, aici adun amintiri şi gânduri, dorinţe, eşecuri şi realizări. Parte din viaţa mea. Parte din viaţa noastră.

Am în jur oameni minunaţi, oameni pe care-i cunosc şi oameni pe care-mi doresc să ajung să-i cunosc. Anda Elena – o fată cu Șapte pietre s-a transformat într-un liant care nu mai ţine cont de mulţii sau puţinii kilometri ce mă despart fizic de tine. De-a lungul timpului am fost lăudată, am fost şi mustrată. Cel mai important: am fost acceptată aşa cum sunt. Iar pentru mine asta contează enorm! Pentru că, oricum aş fi, cel mai bine mă simt în pielea mea.

Îţi mulţumesc ţie, celui ce mă citeşti! Îţi mulţumesc că-ţi faci timp să ajungi pe aici şi să stai de vorbă cu pietrele!

Anda Elena Pintilie

Update:

Aici, o emisiune de suflet din vara lui 2020 – în care povestesc mai multe despre blog și despre mine.

6 Comments

  • Florina

    Hristos a inviat!
    Prin 2008 mi-am facut si eu primul blog. Nu m-a tinut decat cateva saptamani si l-am inchis. Imi pare rau acum cand vad ce colegi simpatici de blogosfera existau atunci. 🙂
    Ma bucur mult sa va descopar stilul de scris. Eu va citeam pe Doxologia si acum, sa vad ca aveti si blog, e super.
    Mult succes la scris si, pentru cei care nu au si FB si nici nu vor sa aiba in viitor, sper sa mai postati si pe blog articole.
    Cu admiratie,
    Florina
    P.S.: CASTEL era unul dintre jocurile mele preferate, e inaltatoare senzatia aia cand toata echipa se bucura la unison! De-am sti sa facem mai des echipa noi, romanii, tara ar fi departe azi…

    • anda_elena

      Adevărat a înviat! În 2008, chiar eram o trupă serioasă de bloggeri în Iași! Și în toată țara erau mulți bloggeri – ne vedeam la conferințe și la tot felul de întâlniri! Între timp, ne-am cam risipit.
      Și eu m-am lenevit la postat pe blog, da… Sper să-mi revin, dar nu mai fac promisiuni că, în ultima perioadă, nu m-am ținut de ele și mai mult am postat direct pe Facebook.
      Mulțumesc că mi-ai scris și mă bucur că ți-ai amintit cu drag de jocul copilăriei noastre! ;*

  • Florina

    Ma bucur ca m-ai tutuit, asa pot si eu sa-ti zic „tu”. Adevarul e ca, tot citind din articolele tale, ai atat de mult continut de calitate incat poti sa nu mai postezi deloc articole noi 🙂 (eu raman oricum citoare fidela) .
    Copilaria anilor alora (sunt in ’82 nascuta) ne-a dat cu siguranta echilibrul de azi, frumoase vremuri… cu jocurile lor cu tot!
    Mult spor in tot ce faci, te citesc cu drag ca inspiri mult optimism!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *