Mai sus… fragment dintr-o discutie purtata cu un pustiulica, dupa numeroase refuzuri de a-l accepta in lista de messenger. Numele lui l-am transformat in stelute – nu de alta, dar nu am niciun interes sa-l fac vedeta. Si nu, nu mandria de a fi agatata de copii m-a provocat sa fac o postare speciala – ci groaza.

Groaza de a vedea cum limba romana se transforma de la generatie la generatie. Pe mine ma mustra constiinta ca nu scriu cu diacritice. Ca pe mess nu folosesc la inceput de propozitie litera mare si ca nu pun punct la sfarsit. Prescurtarile, alea firesti – sunt la ordinea zilei – vb, pt, tel, … la care se adauga si englezismele de toate zilele – pls, mess, ok, np… Nu sunt absurda. Ma mai si stramb la scris – dar cu cine imi permit – oameni care stiu ca scriu lojic dintr-un anume motiv si nu pentru ca n-as sti ca logic este varianta corecta.

Pot accepta o greseala de genul dami, nai – pe motiv de tastatura. Dar cand cratimele continua sa lipseasca – atunci asta devine o problema.

Dar nu pot accepta/ intelege/ promova o alta limba romana. Ejty????!!!! Ce e asta? Esti? Pe ce limba? In ce secol? Cu ce motiv? Prescurtare nu e sub nicio forma – raman tot patru litere. Ce sa caute j si y in esti???

Ku, kum??? Din nou – cu ce ma ajuta sa schimb c-ul normal cu un k?!

Kt? Vai… aici chiar s-a facut economie de o litera…!

In doar 11 randuri scurte – un… dialog… sa-i spunem – m-am cutremurat. Problema e ca acest copil nu reprezinta un caz particular. Problema e ca avem cu adevarat o problema! Fara sa mai tinem cont de faptul ca daca le-am da o foaie si un pix catorva care fac scoala azi s-ar putea sa ramanem si mai uimiti.

Nu stiu daca asta e neaparat o situatie de genul pe vremea mea, dar stiu ca imi doresc ca ai mei copii sa aiba o tara, o limba, o istorie… Sa poata citi o pagina dintr-o carte si sa inteleaga ce scrie acolo. Sa cunoasca reguli minime de scriere si de bun simt. Sper sa nu-mi doresc prea multe de la viata…

!!! SOFIA VICOVEANCA, Orchestra Hora a Palatului Copiilor si un grup coral condus de dirijor Daniela Dorosinca vor canta si va vor incanta!!!!

Joi, 2 iulie, la ora 18.00.

La Centrul Providenta – Soseaua Nicolina, nr. 115 (capat CUG).

Cu ocazia hramului Parohiei Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant – zona Podu Ros, strada Aleea Rozelor, nr. 7C (langa Colegiul National Emil Racovita). Pe langa programul liturgic care va avea loc la biserica, spectacolul Sarbatoarea sufletului romanesc de la Providenta va oferi publicului un cadou de neuitat! 1.000 de oameni – bunici, parinti, tineri, copii – sunt asteptati sa se veseleasca impreuna!

Pe 1 iulie, la ora 17.00, in biserica Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant va avea loc slujba Vecerniei si a Litiei, la care va participa Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
In dimineata zilei de 2 iulie, de la ora 7.30, se vor oficia Utrenia, Acatistul Sfantului Voievod Stefan cel Mare si Sfanta Liturghie.

Anuntati-va prietenii! Veniti sa ne rugam impreuna la biserica! Veniti sa si petrecem impreuna si s-o ascultam pe SOFIA VICOVEANCA & Co la Centrul Providenta! Nu uitati! INTRAREA LIBERA!

Astazi a venit randul unei noi serii de teologi sa rosteasca juramantul de credinta. Promotia 2009. Un moment special. O festivitate deosebita. Intr-o zi mare. Sfanta Treime.

O slujba oficiata la scena deschisa de catre IPS Teofan – tocmai astazi – la un an de cand a fost intronizat ca mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Cuvintele ne depasesc uneori. Sunt prea seci si prea reci pentru a descrie sentimente, trairi. Poate ca tocmai de aceea, in astfel de momente e mai bine ca sufletul sa vorbeasca pentru noi. Sa ne rugam Sfintei Treimi sa lumineze tinerii teologi, sa-i intareasca in dreapta credinta si sa-i ajute sa ne conduca pe drumul Crucii si al Sfintei Evanghelii!

Caci unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.

M-am simtit sprijinita. Iubita. Incurajata.

In doar 48 de ore, zeci de oameni mi-au sarit in ajutor. Prieteni, fosti colegi, cunoscuti si chiar mai putin cunoscuti mi-au oferit o parte din timpul lor.

Poate ca, aparent, cinci sau zece minute nu inseamna mult. Dar cand aceste minute sunt daruite in miez de noapte sau pe furis, de la serviciu, in pauza de masa ori atunci cand chiar n-ai fi avut chef de nimeni, ele se transforma in clipe pretioase.

Au fost minute muncite. Minute in care oamenii au trebuit sa asculte inregistrarile audio pentru a putea raspunde, mai apoi, la chestionare.

Nu au avut nicio obligatie. Nu au avut niciun castig. Totusi, m-au ajutat. Am primit si refuzuri – dar foarte putine si bine justificate. Si, mai ales, de o mie de ori mai putine decat m-as fi asteptat!

Ajutorul lor – al vostru, de fapt! – a insemnat si o palma pentru momentele in care m-am simtit singura.

Acum, cand am strigat, m-ati auzit. Si nu mi-ati cerut decat: „Bafta! Sa-ti fie de folos si sa iei nota mare la dizertatie!”

Doamne ajuta! Nota va fi a mea, a voastra si a unui prieten de suflet care ma va ajuta si el, de draga ce-i sunt, cu interpretarea rezultatelor. 🙂 Multumesc!

Rautacios spus – spirit de turma. Asa o fi.

Dar, avand in vedere ca suntem experti in a incuraja si practica sportul asta doar pentru prostie, incultura, bataie de joc si maimutareala, sunt fericita sa spun ca, de data aceasta, spiritul de turma a fost inclus in… Noaptea Muzeelor!

Eu una nu am ajuns decat la Muzeul Unirii. Rusine mie! Cred ca a fost cel mai in drum si cel mai la indemana tuturor. Nu stiu la celelalte cum a fost (doar trei la numar, din pacate), dar, aici, lumea chiar s-a inghesuit. Multi tineri, copii si oameni trecuti bine de 40 de ani au calcat pragul Muzeului. Si am avut cu totii ce vedea! Este foarte, foarte frumos acolo! Plin de istorie si de mister! Merita sa intri si pe bani 🙂

Cum de altfel, orice muzeu ar merita „privilegiul” acesta… ca tot ne laudam ca suntem oraseni distiepti/ ori traitori la oras, ‘telectuali , plini de (in)cultura (de da’ pe-afara) si mai ales, plini de noi. In tot acest context, speram sa ne mai revedem prin muzee (sau muzeuri…) pana la anu’!

Iar pentru Noaptea Muzeelor din 2010 – astept minunea de a gasi deschis si Palatul Culturii – daca nu se darama pana atunci sub greutatea nesimtirii, neimplicarii, ne… si ne… a celor ce ne conduc.

Aproape o saptamana biroul meu a fost gol si plangacios.
Radiatiile n-au mai venit decat de la televizor. Ceva lipsea. Camera era mai aerisita, dar totusi privata de un membru important al familiei noastre.
In seara asta, calcul s-a intors fericit si sanatos acasa!
Bine ai revenit! De-acum am din nou in ce-mi infige ochii ore intregi pe zi! Minunea si disperarea mea! Placerea si cosmarul meu!
Domnule calc, va iubesc!
Sluga dumneavoastra devotata,
Anda.