Sunt dezamagita ca exista OTV-ul in egala masura in care sunt dezamagita ca exista si unele emisiuni de mizerie, in cadrul unor televiziuni considerate… mai nobile.

Sunt dezamagita de felul in care este inteleasa ideea de a face audienta. De comportamentul unora sau altora. De exemplul oferit unei tari intregi.

Ajung extrem de rar pe OTV. Si atunci sunt dezamagita. De ceea ce vad si de mine, ca ajung pana la canalul cu numarul 50. In seara asta, invitata speciala – Oana Zavoranu, iar la telefon, mama ei.

Nu stiu daca se merita sa fii dezamagit de straini, atunci cand dezamagirea poate veni si mult mai de aproape. Dar, in seara asta, doar trei minute de „vizionare” au reusit sa-mi strice de tot buna dispozitie. N-as putea spune ca am asistat la o cearta. Am asistat insa la doua monologuri sustinute de doua mahalagioaice prin venele carora curge acelasi sange. Am auzit tipete, jigniri, invitatii la sinucidere, amenitari… M-am crucit! Oare cum am rezistat trei minute?

Oare cum rezista cei care se uita si sorb fiecare cuvant si fiecare flegma plina de venin? Unde este exemplul? Unde ramane dragostea si respectul dintre o mama si fiica ei? Unde este limita dintre normal si boala, amuzament si groaza, circ si dezamagire?

Chiar poate exista asa ceva? Chiar poate fi promovat asa ceva? Raspunsul e peste intrebarile mele – pentru ca aceste personaje si altele, chiar mai hidoase, fac turul televiziunilor si audientele record ale celor ce se mandresc ca sunt formatori… Formatori de ce? De minti stricate si de suflete putrede? Si de aici… dezamagirea…

Azi mi-a fost „capsat” degetul – pentru o analiza.

Mi-au fost intepate si doua vene.

Nu e o durere insuportabila, dar ma jeneaza. Mi-am dat, astfel, seama cat de important este aratatorul de la mana stanga:) Impreuna cu restul degetelor (si cu alte parti ale corpului) ma ajuta la mancat, tastat, condus, incheiat la haina si chiar la apasat butonul de la lift! Exemplele pot continua.

Micul meu moment de durere a fost si un moment de meditatie. Deci sunt bune si durerile la ceva! Sa realizezi… sa te bucuri cand esti ok… si sa nu uiti sa mai multumesti din cand in cand…

Astazi am intrat printre hartoage. Am sortat, am pastrat, am aruncat. O noua incercare de a mai elibera camera. O noua tentativa de a mai scoate de prin birou, de pe langa birou, de pe etajere… Alti saci dusi spre gunoi si ore intregi ghemuita… recitind ganduri. Mi-am dat seama ca scriu dintotdeauna. Stangaci, intepat, comic, de neinteles, cu suflet, cu patima, cu drag… Mi-am regasit articole pe care le scriam, in timpul liceului, la Flacara Iasului si (coincidenta sau nu) la Evenimentul – la pagina Forever Young… Ce vremuri!

Am regasit articole din facultate – de la Opinia Studenteasca. Am recitit editiile speciale, de la moartea Alexandrei, de la incheierea celor patru ani…

Am retrait fiecare moment. Am zambit. M-am emotionat. Mi-au dat lacrimile si am simtit ca mi se face pielea de gaina. Am pastrat atatea amintiri! Printre ele s-a asezat praful. Azi am facut o selectie. Niciodata n-o sa-mi pot arunca toata viata la gunoi. Dar trebuie sa fac loc viitorului. In cateva luni, camera va avea un nou aspect. In locul biroului va trona un patut. Iar amintirile vor zambi si ele, complice, din coltul unui raft si dintr-un colt de suflet…

Dupa cele petrecute in maxi-taxi, in seara asta am hotarat ca de la serviciu sa plec acasa pe jos. Asa ca am pornit usor, in vale, pe Saulescu. Meditam la ziua de astazi, la vremea asta, la baba mea…

Din ganduri m-a trezit un baietel de vreo zece ani, care s-a oprit in dreptul meu si-mi vorbea de parca ma cunostea dintotdeauna.

Am zambit, i-am raspuns ca nici eu nu inteleg si mi-am continuat drumul. Azi a fost soare si cald. A batut vantul. A plouat. A nins. Apoi, a iesit iar soarele. Cred ca baba mea isi cauta prin dulap si tot incerca. Ba un cojoc, ba o rochita, ba umbrela, ba sandalele… Eh… cine sa inteleaga o baba? N-o inteleg nici eu. Dar am inteles – despre mine – de ce sunt, in acelasi timp, atat de neinteleasa si de neintelegatoare 😉

Fara motiv. Si cu toate motivele din lume!