Ora de poveste: BumRățușcă și Slăninuță
A fost odată ca niciodată… o Anda Elena căreia îi plăceau poveștile! I-au plăcut în copilărie și-o să-i placă până când o să încalece pe-o șa… și-o să-și ia tălpășița din lumea asta. Uite-așa! 🙂 Îi plac poveștile vechi și bune, poveștile noi și pline de mister, poveștile inventate și poveștile născute din viața cea de toate zilele. De aceea, să nu vă mirați prea mult când o s-o vedeți pe Anda Elena oprindu-se din alergătura sa de mare adult, pentru a citi și pentru a se bucura de o carte plină de farmec, de învățăminte, de umor și de… poze frumos colorate! 🙂 Face asta des. Acasă și în librării, pe stradă și la… serviciu!
Valoarea unui copil
Eram la cumpărături cu Maria. La final, am mers să plătim și-am ajuns să vorbim despre… valoarea unui copil.
– Pune-mă și pe mine pe bandă, a spus copila, când ne aflam la casă.
– Imposibil!, i-am răspuns.
– De ce?
Nu mai puneți la zid copiii – pentru greșelile părinților!
Sunt mamă. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă și visul mi s-a îndeplinit. Am un copil – puteam avea, poate, mai mulți. Mi-aș fi dorit mai mulți și probabil că voi rămâne doar cu unul. Slavă lui Dumnezeu pentru copilul meu! Mereu, aflarea veștii că mai apare un copil pe lume m-a bucurat. Mereu! Și în familiile fericite, și în casele goale, și în casele deja pline, și în bordeie, și în vile. M-am bucurat de copiii așteptați, ca și de copiii neprogramați, care poate au încurcat niște ițe. M-am bucurat de copiii concepuți în familie, ca și de copiii concepuți în afara familiilor. Cred cu tărie că un copil este un motiv de bucurie și atât. Că felul în care a venit pe lume poate fi meritul, dar niciodată vina copilului.
În acest context, cred că discuțiile de rău despre părinți nu ar trebui să se intersecteze niciodată cu un copil. Da, mi-am luat-o peste cap și cu acest… niciodată. Însă etic, moral, creștinește, uman – așa ar fi. Să nu vezi în copil un demon, doar pentru că nu-ți place de părintele său. Nici să nu te duci să strângi de gât copilul, pentru păcatele părintelui său. Înainte de a scrie postarea de ieri, am trăit un sentiment inexplicabil. Simțeam revoltă împotriva unui om din aceeași tabără cu mine. Împotriva unui om care nu plăcea pe un alt om – pe care nici eu nu-l plac. Doar că omul din tabăra mea a făcut o chestie care nu se face.
Cutia cu supărări dăruită Sfântului Nicolae
– Tu ce faci cu atâtea supărări de la tine din suflețel?, a fost întrebată, într-o zi, o fetiță.
– Le închid într-o cutie și le las acolo, să uit de ele!, a răspuns prunca, parcă prea matur pentru anii ei.
– Pare în regulă…, i-a răspuns doamna care începuse discuția. Dar cutia se poate răsturna oricând și-și poate pierde capacul… N-ar fi bine, nu-i așa? Eu știu o variantă mai potrivită, știu ce poți face când ai supărări la tine în suflețel!
– ?!
– Să-ți alegi o icoană, care-ți place ție mai mult. Și când o să te simți pregătită, să te duci în fața icoanei și să-i dai toate supărările lui Dumnezeu! Dacă I le dai, și dacă nu le mai păstrezi la tine în suflet – Dumnezeu o să ți le preschimbe în bucurii!
Copila a zâmbit puțin încurcată și mult neîncrezătoare. Cum să faci asta? Și cum să se transforme supărarea în bucurie?! Erau, totuși, vorbe prea mari pentru ea…
„Când o să mă simt pregătită”
Timpul a tot trecut, iar mama copilei o mai întreba, din când în când: Nu vrei să renunți la tristețile tale? Fetița… parcă și le strângea și mai tare la piept… și răspundea: Când o să mă simt pregătită!
Și-a mai trecut niște timp. Într-o seară, tot plânsul din lume s-a năpustit pe umerii copilei. Supărări, furie, neputință, oboseală, durere, toate o încolțeau. Atunci, nici nu și-a dat mama seama cum prunca s-a cocoțat pe o margine de pat și cum s-a întins cât ea de lungă pe un perete… apucând icoana Sfântului Nicolae. O icoană dragă, o amintire și-o comoară de-a ei.
– Mamă, eu nu știu cum să vorbesc cu Sfântul, să-mi ia supărările și să mi le ducă la Dumnezeu! Ajută-mă tu!
Răbdare, răbdare, răbdare…
Mama a îngenunchiat la marginea patului și-a început, simplu și smerit, să se roage. Cu propoziții scurte, cu pauze lungi, cu suflet de copil. Iar prunca repeta ceea ce auzea, cu lacrimi șiroind, cu dinții încleștați, cu mâinile apucându-l, parcă, pe Sfântul Nicolae de veșminte. I-a vorbit ca unui tată, ca unui bunic, i-a vorbit salvatorului său – cu toată credința că Sfântul va duce, mai departe, mesajul la Dumnezeu, iar Dumnezeu îi va schimba supărările în bucurii. Credința copiilor mută munții din loc!
Din acea seară, fetița și-a aruncat cutia cu tristeți din suflet. Din acea seară, fetița a devenit mai liniștită și mai înțelegătoare cu oamenii mari – și cu tot ceea ce se petrecea în jurul ei. Din acea seară, fetița privește zâmbind spre Sfântul Nicolae, cu o complicitate atât de inocentă și de pură, încât poți simți cum îi vibrează sufletul.
Sfântul Nicolae a așteptat-o, răbdător. Și când ea a fost pregătită, Sfântul i-a împlinit cererea și i-a liniștit suflețelul – într-o comunicare ce numai între sfinți și copii poate exista! Iar când o minune din aceasta se întâmplă, nu poți decât să te rogi ca prietenia să răzbată și dincolo de copilărie!
Mai mult decât un calendar de Advent – creativitate în decembrie
Aproape că bate decembrie la ușă. Încep pregătirile de tot felul și bucuriile multe și mărunte, care vor încununa marea Bucurie a Nașterii Domnului. Decembrie este, probabil, luna cea mai creativă. Cât un calendar de Advent! Căci oricât de adult mare și serios și încruntat ai fi, parcă nu poți să nu desenezi și tu un brad, să decupezi un fulg sau măcar să zâmbești în fața unui joc de lumini. Cred, însă, că marea majoritate putem face mult mai mult de-atât! Iar cei care avem copii prin preajmă – ai noștri, dar nu neapărat – avem și un motiv în plus pentru a ne umple de joc și copilărie, a ne transforma în spiriduși, a lăsa durerile de-o parte și a învăța să trăim frumos.
Pornind de la ideea calendarului de Advent – dar prelungind-o la cele 31 de zile ale lunii decembrie, în 2015 m-am gândit să confecționez un soi de calendar-surpriză pentru Maria.
N-am vrut varianta dulce, comodă și comercială a unei doze zilnice de ciocolată, nici alt joculeț din comerț. Am vrut să muncesc eu, să mă chinui să iasă ceva fain, inclusiv cu riscul de a nu ieși! 🙂
Creativitate și bucurie
Implicarea mea și dragul de a crea erau cele care au contat – pentru mine, dar mai ales pentru copila sufletului meu.
La cei 5 ani pe care-i avea atunci, am simțit-o atât de încântată de faptul că fac ceva cu mâinile mele, năstrușnic gândit și personalizat pe fiecare zi – încât sunt convinsă c-a fost mai important și mai de păstrat în amintire pentru ea jocul acesta, decât că-i dădeam de mâncare sau că mă îngrijeam să nu-i fie frig în drumul spre grădiniță.
5 decembrie – ne pregătim ghetuțele! Cu gândul la ce-o mai născoci mami mâine, Maria adormea entuziasmată și se trezea la fel. Zi de zi, timp de 31 de zile, apărea câte o nouă chestiuță în calendar! Mă așteptam să fie momente în care să strâmbe din nas. Să i se pară prea simplu ceva sau neinteresant. M-am așteptat degeaba, slavă Domnului! 🙂 Căci până în ziua de azi, se uită cu același entuziasm în fiecare pătrățel și-și amintește motivul pentru care este acolo una sau alta dintre surprize. Dovadă că, în mintea și în sufletul copiilor, bucuriile nu au termen de valabilitate.
12 decembrie – surpriză împăturită – ziua fetelor mamă + fiică Ce-am făcut eu nu-i o mare bortă-n cer. Am trasat un tabel pe un carton, pe care l-am împărțit în așa fel încât să aibă sus zilele săptămânii – iar în jos suficient spațiu, pentru a cuprinde cele 31 de zile ale lunii. C-a fost chiar un pic mai mult decât atât, asta n-a reprezentat nicio problemă! 🙂
16 decembrie – Maria are concurs la înot! 🙂 Zile și zile
Unele zile au fost super personalizate – pregătirea ghetuțelor, Sfântul Nicolae, participarea la o lansare de carte, la un spectacol de teatru sau la un concurs de înot, ziua celei mai bune prietene, împodobirea bradului, venirea lui Moș Crăciun sau a noului an. Alte zile le-am dedicat zâmbetului, iubirii, bucuriei, dar și jocului din a face un 2 dintr-o rățușcă, un 3 dintr-un fluture sau un 9 dintr-o floare – iar alte zile le-am „inventat”, pur și simplu! 🙂
20 decembrie – explicații despre… Ignat (Sfântul Ignatie Teoforul și tăierea porcului) Nu a fost greu. Dar a însemnat timp asumat – uneori mai mult, uneori mai puțin – dedicat copilului, fără copil în preajmă. Cu excepția unei singure zile, în care i-am oferit în dar pătrățelul, pentru a contribui și ea activ. Nu a fost greu. Dar a fost un calendar cu greutate! După ce-au început să se umple zilele, a trebuit să-l lipesc mult mai trainic de ușă, ca să reziste :). Nu a fost greu. Dar m-a ținut un pic în priză, mi-a pus inventivitatea la încercare și, sincer, m-a bucurat.
Bucurii vă doresc și vouă! O lună frumoasă, cu împliniri și creativitate în familie!
UPDATE:
Pe Facebook puteți vedea albumul foto integral – cu fiecare zi și fiecare surpriză! Click aici!
Știu ce-a făcut mami-n vacanță! :)
A trecut și prima vacanță a școlăriței. O săptămână pe care mami și-a păstrat-o special pentru concediu, ca să se simtă și ea copil. Oho, și s-a simțit!
Mami… trei zile consecutiv a dormit la prânz! Asta e de trecut la categoria dorințe în sfârșit împlinite! 🙂
S-a jucat de-a pocnit, a citit o tonă de povești și reviste pentru copii, a fost toate personajele lumii. A râs, s-a maimuțărit, a fost o mami fericită!
Pentru că mami trebuia s-o facă și pe adultul…Stop concurs! „Pledoarie pentru MAMI și TATI” merge la…
Final de octombrie, final de zi 31 și final de concurs. Un concurs tare jucăuș, zurli și de suflet! 🙂 Acum nu mult timp am scris postarea intitulată: „Pledoarie pentru un copil fericit și-un concurs. Câștigă o carte cu autograful Mirelei Retegan”. V-am povestit acolo cum a fost la întâlnirea cu Antrenorul Părinților, cam cât de tare mi-a plăcut și cum n-am putut să mă abțin de la crearea unui soi de… concurs.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
