• Din online,  Şcoala părinţilor

    Pledoarie pentru un copil fericit – cu Mirela Retegan, Antrenorul Părinților

    UPDATE! Concursul s-a încheiat! Află de aici numele câștigătorului!

    ***

    Eu, asta cu Șapte pietre, mereu am spus că Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase. Sunt unul dintre oamenii care se joacă mai mereu – și nu doar în preajma copiilor. Așa că, atunci când vine strict vorba despre relația dintre adulți și copii, și mai ales despre relația dintre noi și pruncii noștri, n-am cum să nu fiu total de acord cu afirmația Mirelei Retegan: Joaca este limbajul iubirii dintre părinți și copii.

    Cu Antrenorul părinților m-am întâlnit, într-o formulă complet zurli, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul marelui turneu Campionatul Național de Joacă pentru Părinți. Mi-a plăcut atât de mult, încât și acum mă înveselesc pe loc, când îmi amintesc cele trei ore de joc, de râs și de conștientizare.

    parinti-zurli-cu-mirela-retegan-antrenorul-parintilor

    Da, de conștientizare. Pentru că de la Mirela nu poți pleca fără să realizezi ce faci, ca părinte, ce-ai putea să faci și nu faci, ce ar trebui să nu faci și, totuși, faci…

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Nouă luni în burta mamei – aventură explicată în stilul genialului Florian Colceag

    Avem impresia că ceea ce se întâmplă cu noi, ăștia mari și minunați… nu afectează copiii. Ba da! Bun sau rău, tot ceea ce se întâmplă cu noi – mame, mai ales!, dar și tați și cadre didactice – afectează copiii. Noi suntem cei care le putem porni sau stopa abilitățile, fericirile, iubirea, bucuria cunoașterii.

    În acest week-end, antrenorul de genii Florian Colceag a fost la Iași, în cadrul unui eveniment extrem de puțin mediatizat… Am aflat pe ultima sută de metri, m-am dus, m-am bucurat că am ajuns chiar și în aceste condiții, mi-am notat multe și câteva le împart cu voi. Despre cele nouă luni de sarcină, perioadă pe care mulți o neglijează.

  • Competiţii,  Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Cum va fi copilul meu – adultul de mâine?

    Copilul meu va fi un adult fericit, bun la suflet și demn. Cel puțin, asta îmi doresc pentru el și pentru asta încerc mereu ca eu să pot fi educator și exemplu. Să-i fiu mamă și prieten bun, punct de sprijin și de echilibru. Să am mereu brațele pregătite pentru o îmbrățișare, să am mereu brațele „descuiate” pentru a-i oferi spațiu și libertate.

    Iubirea e necondiționată, dovedită prin fapte și rostită oricât de des – dar nu neglijăm nici explicațiile, regulile și responsabilitățile.

    Pare ușor dar, Doamne, ne împiedicăm și ne împotmolim când ne e lumea mai dragă! Și-nvățăm să ne acceptăm nereușitele, să ne cerem iertare, să ne ridicăm și să mergem mai departe.

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Ce facem cu sufletul copilului atunci când mami și tati se despart?

    Când un el și-o ea sunt părinți și decid, din diferite motive, să se despartă – nu se despart el și ea, ci tati și mami. În ciuda rănilor, orgoliilor, a cancan-ului din spatele separării, în ciuda celor care stau pe margine și comentează, în ciuda faptului că unul a greșit mai mult, că altul a zis nu știu ce… tati și mami trebuie să se despartă – rămânând uniți. Iar dacă nu sunt amândoi pe aceeași lungime de undă, măcar cel la care rămâne copilul trebuie să știe sau să învețe, pas cu pas, cum să gestioneze situația.

    Pe sufletul unui copil nu se joacă bambilici. Sufletul unui copil oricum se zdruncină atunci când tati și mami nu mai sunt împreună. Inevitabil, pe ultima sută de metri a relației, copilul a asistat la niște discuții, la niște supărări, la niște lacrimi… E suficient! Certurile de după nu-și mai au rostul. Ponegrirea celui care a plecat din relație nu-și mai are rostul.

  • Ale tinereţii valuri,  Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Mami biciclista

    Mă tot uitam eu spre mamele tinere și moderne, care ies în parc pe bicicletă sau pe role, atături de copii – și parcă tânjeam la joaca și la bucuria lor. Logic… nu prea făceam nimic mai mult de atât.

    Asta, până când am spus că-n vremea schimbărilor cu forța care se tot anunță în viața mea e cazul să fac și schimbări… de dragul schimbărilor! Așa că am hotărât să alung frici și motive… și să intru și eu în lumea mamelor tinere și moderne! 🙂

    Da, alături de Maria am spus prezent la cursurile de mers pe bicicletă