• Ale tinereţii valuri,  România

    Au început Jocurile Olimpice

    Jocurile Olimpice au reînceput – pentru a opta oară, de când sunt eu pe pământ. Dacă de la 1 sau 5 ani nu prea am amintiri, de la 9 și 13 ani am perfect, în minte, isteria ce ne cuprindea în fața blocului. Era Olimpiadă la televizor – dar, nici noi nu ne lăsam mai prejos! Toată puștimea participa la organizarea unui adevărat maraton de întreceri sportive. Marcam piste pentru alergare – viteză, făceam traseul pentru proba de rezistență, măsuram totul la milimetru pentru săritura în lungime și aruncarea greutății.

  • Pentru minte,  România,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Bac în sus și bac (mai mult) în jos

    În anul școlar care tocmai s-a încheiat, numărul elevilor ieșeni din clasa a XII-a (sau a XIII-a, după caz) a fost de 7.147.

    Dintre ei, au promovat 5.552. Adică… 1.595 au rămas pe lângă. Corigenți și repetenți, mare parte.

    Dintre cei 5.552 de elevi promovați, 680 au ales să nu se înscrie la examenul de bacalaureat.

    Au rezultat, astfel, 4.872 de candidați. La ei s-au mai adăugat 606 tineri – din seriile anterioare.

    În total, 5.478 de ieșeni s-au înscris la bacalaureat. Iar prezența a fost cam de 93%.

    După toată chestia asta de mai sus – ne putem lăuda noi cu faptul că județul Iași a trecut de un prag psihologic și are 56,06 % promovabilitate.

  • Drumul spre o scoala din Iasi
    Pentru minte,  Pietre...,  România

    Viață de prof… (parodie din 1932)

    Caragiale este mereu pe buzele tuturor. Dureros de actual. Dar nu numai el. În Chemarea nouă de la Dorohoi (foaie politică de informare generală) apărea, pe 21 ianuarie 1932, o reproducere din Tribuna învățătorilor – Buzău. Este vorba despre parodia „Pe o stradă largă”, după cunoscuta poezie – „Pe o stâncă neagră”. Viață de prof, ce să mai…

  • Din online,  Pentru suflet,  România,  Vorbe de duh

    Ura de țigani nu doarme nici vara

    Am scris, de curând, despre mine și despre țigani dar, mai ales, despre ideea de a fi om. În postarea cu pricina mă refeream la țiganii care fac, în general, stricăciuni – și la românii care urăsc până la moarte, doar pentru că că așa li se pare lor că ar trebui să procedeze.

    Astăzi, mă voi referi la un țigan care-și face mândru neamul – și care se mândrește cu neamul lui. La un țigan care a reușit în viață. Și, voi spune din start că nu trebuie să-mi placă de el ori muzica lui, nu trebuie să-i fiu fană sau altceva, ca să-i țin partea. Însă, îi recunosc meritele, îl admir și îl respect.

  • Hopa tropa prin oraş,  România,  Vorbe de duh

    Votează cu cap!

    Nu știu despre tine, dar eu m-am săturat să fiu, mereu, în contradicție cu ceasul care bate la București! Și cu tot ceea ce se întâmplă acolo. Să fiu cetățean al Iașului și să mă simt marginalizată pentru că, vezi Doamne, mă aflu în… opoziție! Cine, eu? Da… și eu!
    De felul meu sunt… multicoloră,  însă am ajuns să nu mai suport ideea ca aici să fie alte culori decât acolo. Și invers. În principiu, n-ar trebui să conteze cine-i aici și cine-i acolo. Fiecare ar trebui să primească doar așa, pe merite și mai rar pe ochi frumoși – tot ceea ce are nevoie. Cu toate astea, știi și tu foarte bine că nu se întâmplă așa.

    Nu-ți spun cu cine să votezi. Dar, te rog să votezi – e un drept și este, în egală măsură, o responsabilitate! Votează cu ochii deschiși, cu mintea limpede – fără să implici prea mult iubirea sau ura. Întreabă-te cine va mai ieși la București, atunci când se va vota președintele. Vor rămâne ăia – sau vor veni ăștialalți? Votează în funcție de răspunsul pe care singur ți-l vei da. Și alege să votezi cu un candidat care să conteze, nu cu unul care face parte din umplutură.

  • Ale tinereţii valuri,  Din online,  Hopa tropa prin oraş,  România,  Vorbe de duh

    Țigani

    Poate că sunt prima care ar trebui să urască țiganii. Culoarea pielii mele mi-a făcut suficiente probleme în viață, iar asocierea cu țiganii a venit natural – din și mai ales în copilărie. Am plâns mult și m-au durut acuzele. Mai tare mă durea faptul că nu înțelegeam ce ar fi avut copiii cu mine – chiar dacă aș fi fost țigancă.
    A trecut timpul, am înțeles, într-un fel, motivele – dar, tot nu pot să urăsc. Mi-e ciudă pe unii țigani adulți, mi-e milă de mor de purandei, sunt mândră de cei care au reușit în viață și mă îngrozesc când aud unele sau altele, despre purandeii deveniți adulți. În același timp, mă îngrozesc, de toți cei care se fălesc cu faptul că sunt români, dar se poartă în lume ca ultimii birjari. Și mai rău decât țiganii! Mi-e ciudă pe noi, ca societate, pentru că în atâția zeci de ani nu am mișcat un pai pentru a educa, pentru a atrage, pentru a modela țiganii și pentru a-i ajuta să-și facă un rost în viață.