Educație financiară vs. educație de suflet – dar din dar se face Rai!
Dar din dar se face Rai! Nu mă credeți?! Hai să vă povestesc.
Maria avea 23 de lei în buzunar și m-a rugat să-i dau voie să-i ofere pe toți într-un anume context. Când se îndrepta spre locul cu pricina, a fost oprită din drum și i s-au înmânat, pentru o urătură imaginară 😉 … 20 de lei!
Copila s-a oprit buimacă, m-a privit, a mulțumit, apoi și-a continuat traseul spre oferirea celor 23 de lei. După aceea m-a întrebat și, în același timp, și-a răspuns:
– Cum, cum e posibil așa ceva?!
Care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?
E o luptă în ultimele zile pe net cu privire la… „trebuie” să fim fericiți de sărbători. Și sar în apărarea nefericiților, consolându-i că tot ceea ce „trebuie” e să fie… fiecare cum vrea el. Minunat și perfect adevărat! Totuși: care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?
Oare pentru că suntem varză de oboseală, de alergătură prin magazine, de căutat cadourile ideale, de călcat în picioare pe la toate rafturile, de umplut toate frigiderele, debaralele și mesele? Da’ oare am spălat toate perdelele și am șters praful din toate ungherele? Da’ oare…
Da’ oare măcar o fărâmă, am avut grijă și de sufletul nostru? Mai știm noi care-i motivul pentru care am creat toată alergătura, toată nebunia, toată oboseala asta năucitoare, toate ițele încâlcite din care nu ne mai putem desprinde?
Ooo, e atât de firesc să nu fim bucuroși de sărbători!
Buzele mele de ciocolată – la vremea mărturisirilor
Spui că îți plac buzele mele
de ciocolată.
Le-ai săruta măcar o dată.
Și încă-o dată…
M-ai lua în brațe,
te-ai aciua la pieptul meu
și ai dormi așa mereu.Spui că mă iubești,
mă dorești,
mă ispitești
și nu vezi o problemăFugim din calea frumosului – și plângem de dorul lui…
Unii oameni lucrează cu frumosul. Sunt făcuți să îl observe, să îl creeze, să îl descopere dintre noroaie. Să ni-l înfățișeze. Unii oameni lucrează atât de frumos cu frumosul… încât ți-e teamă să le apari în cale.
N-ai vrea să-i sperii ori să îi scoți din mediul lor. N-ai vrea să le dai ocazia de a te examina și de a vedea că n-ai nimic frumos de oferit…
E așa o… teamă. Și, totuși, nu se poate să nu te întrebi: dar dacă ei chiar ar observa frumosul din tine și l-ar scoate la lumină?!
La mormântul părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă
Noi n-avem nicio poză împreună, știi?
Jocul nostru cel de toate zilele: de-a v-ați ascunselea cu Dumnezeu
Cândva, după o discuție importantă, îi trimiteam unui prieten un mesaj alambicat despre Dumnezeu. Despre promisiunile noastre omenești de a face orice pentru cei de lângă noi și despre imediatele renunțări. Despre piedici adevărate și piedici închipuite, despre veșnice schimbări de plan și de perspectivă, despre neputințe și iubiri abandonate încă de dinainte de a le descoperi.
Eh… eu v-am avertizat că e un mesaj alambicat. Cu ceva rime – departe, însă, de a putea fi numit o poezie. Acum mi-am amintit de el. (De prieten.) De mesaj. L-am recitit și mie, una, îmi transmite exact ceea ce voiam să spun atunci. De aceea, am hotărât să-i dedic o postare. (Prietenului.) Mesajului! 🙂 Da-i alambicat, mai știți?