Să ne schimbăm la faţă!
Într-o zi precum cea de astăzi, Mântuitorul a urcat pe Muntele Tabor împreună cu apostolii Săi – Petru, Iacob şi Ioan. Atunci, El S-a arătat apostolilor drept ceea ce era – Fiul lui Dumnezeu. Hristos S-a schimbat la faţă, dar nu S-a transformat, nici nu a luat o altă înfăţisare – pur şi simplu şi-a arătat adevărata Lui faţă. A arătat slava dumnezeirii Sale – şi, din aceasta, doar o parte.
Schimbarea la faţă nu este doar a lui Hristos, ci şi a apostolilor – care s-au învrednicit să vadă îndumnezeirea firii omeneşti a Fiului lui Dumnezeu.
Pentru schimbarea noastră la faţă ar trebui să ne rugăm mereu. Ar trebui să urcăm muntele credinţei, să sporim în rugăciune şi în fapte bune. Să ne rugăm să fim învrediciţi şi pregătiţi a vedea măcar o rază din Soarele cel dumnezeiesc.
Generaţia cu cheia
Plâng pietrele…
Zilele acestea nu am mai putut să spun nimic. Am fost în doliu… Sunt încă. M-am închis într-o carapace, am rememorat secvenţe, m-am rugat, am plâns, m-am îngrozit, m-am revoltat Nu am putut să scriu despre Maria Scurtu (Guraliuc)… Dar, nici nu pot să continui pe aici… cu postările de zi cu zi… fără să amintesc despre ea sau despre fetiţa ei, Sabina-Maria.
Pe Maria o ştiu dintotdeauna, ca fiind verişoara unei colege de clasă, din școala generală. Pe Maria o ştiu ca fiind colega mea de la master. Apoi, colega mea din presă. Căci, în momentul în care am revenit în lumea asta – chipul ei şi al Francescăi îmi erau cele mai cunoscute. Cele două prietene m-au reînvăţat paşii pe teren, mi-au readus la zi întâmplările/ oamenii/ problemele din domeniul învăţământ.
Povestea unui avort refuzat
Conştientizare
Sfântul Apostol Pavel era, la începuturi, prigonitor al creştinilor.
Sfântul Apostol Petru s-a lepădat de trei ori de Iisus.
Totuşi, ei au fost unii dintre cei mai iubiţi ucenici ai lui Hristos şi au propovăduit cu cinste credinţa cea adevărată. Concluzie… sau motivaţie… sau explicaţie:
Pastila de zâmbet
Am tot citit, în ultima perioadă, despre fericire. Despre cât de aproape sau departe este ea – în funcţie de starea noastră de spirit.
Ura de țigani nu doarme nici vara
Am scris, de curând, despre mine și despre țigani dar, mai ales, despre ideea de a fi om. În postarea cu pricina mă refeream la țiganii care fac, în general, stricăciuni – și la românii care urăsc până la moarte, doar pentru că că așa li se pare lor că ar trebui să procedeze.
Astăzi, mă voi referi la un țigan care-și face mândru neamul – și care se mândrește cu neamul lui. La un țigan care a reușit în viață. Și, voi spune din start că nu trebuie să-mi placă de el ori muzica lui, nu trebuie să-i fiu fană sau altceva, ca să-i țin partea. Însă, îi recunosc meritele, îl admir și îl respect.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
