Privește dincolo de aparențe
Am ascultat îndemnul „Privește dincolo de aparențe” și am făcut patru reportaje cu tineri de etnie romă. Am avut ocazia să-i cunosc relativ bine și să mă bucur de compania lor. După experiența asta, dacă mă întrebi cum sunt, pot să-ți spun în două cuvinte: OAMENI FAINI!
Oameni faini, ca tot omul fain, indiferent de etnie. Dacă eram prinsă în stereotipuri inutile și-n acuzații fără rost, mai aveam oare ocazia să intru în viața lor și chiar în casa și în familiile lor? Nu. Dar, așa, mă bucur că i-am cunoscut, că mi i-am făcut prieteni, că am ocazia să-i prezint oricând ca fiind exemple pozitive. De oameni, în primul rând. De romi și de români – tineri care-și doresc să fie, pur și simplu, ei înșiși.
Cele patru reportaje au fost publicate, alături de munca altor colegi de-ai mei, în două numere de revistă. Revistă ce se numește la fel ca și proiectul în care am lucrat – „Privește dincolo de aparențe”
Părintele sufletului nostru
Așa își începe Nicolae povestirea de astăzi, despre un om tare drag sufletului nostru. Despre acel sfânt printre oameni, pe care am încercat să vi-l fac și eu cunoscut, mai demult.
Astăzi se împlinesc 6 ani de când Părintele Calistrat s-a mutat în brațele Cerului. Printre stelele pe care atât de mult le iubea!
O fotografie și-o mie de gânduri
Câți dintre noi nu suntem ok din punct de vedere fizic, dar de o mie de ori mai ciungi, mai betegi, mai triști, mai fără speranță? Infirmitatea vine din suflet, din necredință, din lipsa zâmbetului, din răul în care ne complacem, din mila față de noi înșine, pe care singuri ne-o provocăm și de care singuri ne scârbim!…
Credință? Pentru cine-i treaba asta cu credința?
Credință? Ce credință? Numai oamenii săraci și fără școală mai pot crede într-un dumnezeu închipuit! Ești tânără și pari deșteaptă… Ar trebui să deschizi mai bine ochii și să-ți dai seama că am evoluat, că n-avem nevoie de prieteni imaginari ca să ne trăim viața!…
Aud vorbele astea periodic, mai blând sau mai dur formulate… și mă minunez. Mai tare decât atât, mă întristez. Și, uneori, recunosc că mă amuz atunci când cineva mă întreabă cu voce gravă… Băi, dar tu chiar crezi?! Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Lumește vorbind, dacă e să mă deranjeze ceva tare, tare de tot, e că se pune, de multe ori, semnul egal între creștini (mai ales creștinii practicanți) și proști. Fără studii, fără cultură, fără un ban în buzunar, fără perspective… Mai simplu, toți fraierii ăștia mai credincioși sunt numiți săraci cu duhul – în sens jignitor.
Startul corect nu ține de culoarea pielii
Le vezi și bagi mâna-n foc că-s românce. Se prezintă cu mândrie și cu bucurie drept tinere de etnie romă și luptă pentru ca, prin cultură și educație, și alți tineri romi să doboare barierele discriminării.
Denisa și Lavinia sunt două dintre cele trei fete din casa Lupu. Alături de Georgiana, ele s-au născut într-o familie mixtă, din tată rom și mamă româncă.
Tradiție și partitură – două iubiri într-o inimă de rom
Un băiat de 14 ani cântă după ureche la acordeon, orgă și saxofon și visează cu partitură, papion și clarinet, spre marile scene ale lumii.
Atunci când vorbești despre satul Zece Prăjini, gândul îți zboară la muzică, la romi, la petrecere și la voie bună. Aflat la granița dintre județele Iași și Neamț, satul din comuna Dagâța și-a căpătat numele de la împroprietărirea cu câte zece prăjini de pământ a romilor sloboziți din robie. Numele a devenit renume – după ce ursarii s-au transformat în lăutari. În nicio casă dintre cele aproximativ 150 nu există vreun bărbat care să nu știe să cânte la cel puțin un instrument.
Corpul meu, dreptul meu – așa o fi?
Corpul meu, dreptul meu. Așa este. Vrei să-ți tunzi părul din urechi, să-ți strângi un coș din barbă, să te vopsești în dungi ori să-ți tai nasul, e dreptul tău. Însă, când în tine se naște o viață – e dreptul tău, în calitate de gazdă, s-o ucizi și s-o dai la gunoi? Dreptul celeilalte vieți unde este? Despre dreptul celuilalt trup când mai vorbim?