Blogmeet – Globuri cu suflet
La sfârșitul săptămânii, o parte dintre bloggerii ieşeni s-au întâlnit şi au discutat despre Globuri cu suflet. Am fost şi eu, normal, pentru că am promis că mă voi implica activ în acţiunea aceasta. Şi am mai fost şi pentru că nu puteam rata prilejul de a mai ieşi din online şi de a mă (re)cunoaşte, offline, cu unii dintre colegii de trăncăneală blogosferică.
24. Cu Autonom prin blogosferă
A trecut vremea în care noţiunea de blogger se afla în anonimat. Adevărat că, bloggeri anonimi încă mai există şi vor exista mereu – dar valoarea, câştigată în timp, prin muncă multă, se ridică precum uleiul deasupra apei. Aşa se face că, acum nu doar bloggerii apelează la firme, pentru anumite colaborări, ci şi firmele sunt interesate de modul în care ar putea crea legături mai trainice cu oamenii buni din online.
O campanie în blogosferă e ok, dar un parteneriat pe termen lung, deja sună a treabă serioasă, de ambele părţi. De respect reciproc şi de sprijin. Cei de la Autonom Rent-a-Car îşi doresc o implicare mai mare şi proiecte de seamă, alături de bloggeri.
Globuri cu suflet la Iaşi
Oameni din online – adunarea! Bloggeri – atenţie! Posesori de site-uri şi chiar voi, simpli iubitori de petrecut vremea pe net, ciuliţi urechile! A început a treia ediţie a campaniei Globuri cu suflet!
Anul acesta, provocarea e mare. Nu se vor mai face daruri individuale, ci colective. Se va încerca ajutorarea a cât mai multe şcoli din Iaşi, din mediul rural. Pentru că şi copiii de la ţară au dreptul de a merge cu drag la şcoală şi de a beneficia de dotari decente, care să-i ajute în studiile lor. Şi ei trebuie să aibă cărţi pe alese la bibliotecă şi materiale diverse pentru laboratoare. Din păcate, încă trăim într-o lume în care obiecte ce pentru noi reprezintă nimicuri – cretă, burete, foi albe, pixuri, creioane, mape – pentru alţii sunt o avere!
Tu, coleg blogger! Tu, om din online-ul ieşean, persoană fizică sau juridică, ţine minte! Dacă ai cărţi, jucării, un atlas, o hartă sau orice alt material didactic într-o stare bună şi vrei să donezi, acum e momentul! Dacă nu ai nişte lucruşoare care să ajungă în grădiniţe şi şcoli sărace din judeţ, dar ai posibilitatea să oferi un bănuţ, oricât de puţin, oricât de mult, acum e momentul! Dacă ai şi nişte lucruşoare şi un ban şi vrei să te implici, sa donezi, îţi dai seama, e perfect! Dacă nu ai resurse, dar vrei să ajuţi, promovează campania în rândul cititorilor tăi!
Românii sunt oameni buni
Am învăţat să vorbim despre noi ca despre ultimii oameni. De teamă să nu ne ia alţii peste picior, ne plecăm capul şi debităm prostii. Uneori, defectele ne sunt, parcă, motive de amuzament şi de mândrie. Şi aşa ajungem să ne jignim noi pe noi, uşurând treaba celor care nu fac altceva decât să arunce găleţi de noroi peste numele de român.
E păcat. E păcat că, la o simplă căutare pe Google, afli că românii sunt…
Repet. E păcat. Mai ales că ştiu cum sunt romanii. Ştiu asta în calitate de român, în calitate de român care a vorbit cu mulţi străini veniţi în România, în calitate de român ieşit din ţară. Românii sunt oameni buni. Sunt deştepţi, frumoşi, visători, credincioşi, amuzanţi, creativi. Românii sunt valoroşi! Ca în fiecare caz, în orice pădure există şi uscăciuni. Puţine… multe… dar nu mai multe decât pădurea. De aceea, sprijin acţiunea dulce a celor de la Rom.
Avem Turn câștigător!!!
Felicit din suflet echipa care a muncit la proiectul Turnul Nostru! Felicit din suflet pe toţi cei care, nefăcând parte din echipă, au dat zvon în ţară şi au ajutat ca proiectul să fie cunoscut! Te felicit pe tine şi îţi mulţumesc că ţi-ai ascultat inima şi ai votat!
Turnul Nostru a făcut parte dintre cele zece proiecte care au ajuns în faţa marelui juriu. Astăzi, la Bucureşti, Turnul Nostru a ieşit învingător! Până în februarie, prietenul meu va avea un nou look şi va deveni un reper important al Iaşului.
Particip la 11even
Cele 11 rânduri de suflet mi-au adus o invitaţie la un eveniment la care chiar mi-am dorit să particip.
Prin urmare, în această după-amiază de 11.11.2011 voi asculta povestile de viaţă ale unor 11 oameni din Iaşi. Aceştia vor împărtăşi, în câte 11 minute fiecare, experienţe, emoţii, bucurii şi piedici pe care le-au întâmpinat în drumul lor spre succes. Toate se vor întâmpla în cadrul evenimentului 11even.
La rândul meu, îţi voi povesti şi ţie, în zilele ce vor urma, tot ceea ce mă va marca. Pentru a învăţa, împreună, să salvăm timp şi să nu repetăm greşeli deja făcute. Pentru a învăţa, împreună, că dorinţele se pot împlini dacă există voinţă, stăruinţă, un dram de nebunie şi o doză semnificativă de pus umărul la treabă!
iPhone 4S – să tot trăiești!
Pe 11 a 11-a – anul de graţie 2011 – toată lumea se gândeşte la sfârşitul lumii. Asta, în timp ce eu mor de dorinţă!
Vodafone face, din nou, un lucru de ispravă! Astăzi, în ultima zi a lumii sau în prima zi a tuturor zilelor ce vor urma – lansează cel mai aşteptat smartphone! iPhone 4S vede astăzi lumina soarelui românesc şi ne îndeamnă să mai trăim o viaţă, pentru a ne bucura de el! De aia mor eu! De dorinţă! Pentru că, da! Vreau şi euuuuuu! Vreau ca Vodafone să mă fericească!