Sunt tristă
Am votat. Îmi asum gestul, îmi asum locul pe care am pus ștampila. Cu toate acestea, sunt tristă. Am obosit ca, în lipsa binelui, să aleg răul cel mai mic. Să mă mulțumesc cu puțin. Să trăiesc într-o țară de care mă simt mândră, dar să mă rușinez continuu de oamenii care mă conduc. De oamenii care ar trebui să fie supușii poporului, dar care se simt stăpânii lumii – atunci când au ciolanul în terenul lor.
Am avut șansa de a pleca. De a lăsa în urmă totul. Și, n-am făcut-o. Nu regret. Pentru că, oricâte ai lăsa în urmă – totul e imposibil. Aici este viața mea, aici sunt bucuriile mele – aici sunt necazurile cele mai mari. Ce-a fost înainte, nu prea știu. Dar știu că, în 1990 am intrat în clasa întâi. Eram prima generație liberă – pentru noi se clădeau planuri mărețe!
Feisbuci la mare
Îmi fac și eu veacul, ca tot omul, pe Facebook – și nu încetez să mă minunez! Din ce în ce mai des… simt că primesc prea multe explicații! Prea multe amănunte personale – de nici n-aș mai vedea, în unele contexte, rostul serviciilor de informare sau al detectivilor! Nici măcar rolul paparazzilor!
Lumea se prezintă în toată splendoarea, în toată… naturalețea?!, fără să mai păstreze nimic pentru sine. Deschiderea e bună – dar, totuși, chiar atât de multă deschidere?!De sezon și de super efect sunt acum pozele de la mare – sau, oricum, de undeva, de la plajă. Alea în care ne batem în costume de baie, în slipi, în țâțe, în burți și în… șunci!
Bac în sus și bac (mai mult) în jos
În anul școlar care tocmai s-a încheiat, numărul elevilor ieșeni din clasa a XII-a (sau a XIII-a, după caz) a fost de 7.147.
Dintre ei, au promovat 5.552. Adică… 1.595 au rămas pe lângă. Corigenți și repetenți, mare parte.
Dintre cei 5.552 de elevi promovați, 680 au ales să nu se înscrie la examenul de bacalaureat.
Au rezultat, astfel, 4.872 de candidați. La ei s-au mai adăugat 606 tineri – din seriile anterioare.
În total, 5.478 de ieșeni s-au înscris la bacalaureat. Iar prezența a fost cam de 93%.
După toată chestia asta de mai sus – ne putem lăuda noi cu faptul că județul Iași a trecut de un prag psihologic și are 56,06 % promovabilitate.
Relevant ori ba?
Astăzi am primit, pentru a mia oară, întrebarea mirată şi decizia supremă: Ce te interesează răspunsul X? Oricum, nu e relevant! Persoana la care mă refer acum citeşte blogul – dar, o consider suficient de înţeleaptă încât să ştie că nu am nimic împotriva ei ci vreau, pur şi simplu, să lămuresc problema asta, la general. Pentru că nu e singura – dacă mai sunt 999 înainte! 🙂 – care consideră uneori că, un jurnalist nu trebuie să mai aibă completări sau nelămuriri, peste ceea ce a spus deja un intervievat. Indiferent că intervievatul este un oarecare de pe stradă, un om de PR, un reprezentant al relaţiei cu presa.
Totuși, dacă omul din fața ta e plătit ca să se ocupe de comunicarea cu jurnaliștii, nu e ok ca aceeași persoană să creadă că face legea.
Ura de țigani nu doarme nici vara
Am scris, de curând, despre mine și despre țigani dar, mai ales, despre ideea de a fi om. În postarea cu pricina mă refeream la țiganii care fac, în general, stricăciuni – și la românii care urăsc până la moarte, doar pentru că că așa li se pare lor că ar trebui să procedeze.
Astăzi, mă voi referi la un țigan care-și face mândru neamul – și care se mândrește cu neamul lui. La un țigan care a reușit în viață. Și, voi spune din start că nu trebuie să-mi placă de el ori muzica lui, nu trebuie să-i fiu fană sau altceva, ca să-i țin partea. Însă, îi recunosc meritele, îl admir și îl respect.
Votează cu cap!
Nu știu despre tine, dar eu m-am săturat să fiu, mereu, în contradicție cu ceasul care bate la București! Și cu tot ceea ce se întâmplă acolo. Să fiu cetățean al Iașului și să mă simt marginalizată pentru că, vezi Doamne, mă aflu în… opoziție! Cine, eu? Da… și eu!
De felul meu sunt… multicoloră, însă am ajuns să nu mai suport ideea ca aici să fie alte culori decât acolo. Și invers. În principiu, n-ar trebui să conteze cine-i aici și cine-i acolo. Fiecare ar trebui să primească doar așa, pe merite și mai rar pe ochi frumoși – tot ceea ce are nevoie. Cu toate astea, știi și tu foarte bine că nu se întâmplă așa.Nu-ți spun cu cine să votezi. Dar, te rog să votezi – e un drept și este, în egală măsură, o responsabilitate! Votează cu ochii deschiși, cu mintea limpede – fără să implici prea mult iubirea sau ura. Întreabă-te cine va mai ieși la București, atunci când se va vota președintele. Vor rămâne ăia – sau vor veni ăștialalți? Votează în funcție de răspunsul pe care singur ți-l vei da. Și alege să votezi cu un candidat care să conteze, nu cu unul care face parte din umplutură.
Țigani
Poate că sunt prima care ar trebui să urască țiganii. Culoarea pielii mele mi-a făcut suficiente probleme în viață, iar asocierea cu țiganii a venit natural – din și mai ales în copilărie. Am plâns mult și m-au durut acuzele. Mai tare mă durea faptul că nu înțelegeam ce ar fi avut copiii cu mine – chiar dacă aș fi fost țigancă.
A trecut timpul, am înțeles, într-un fel, motivele – dar, tot nu pot să urăsc. Mi-e ciudă pe unii țigani adulți, mi-e milă de mor de purandei, sunt mândră de cei care au reușit în viață și mă îngrozesc când aud unele sau altele, despre purandeii deveniți adulți. În același timp, mă îngrozesc, de toți cei care se fălesc cu faptul că sunt români, dar se poartă în lume ca ultimii birjari. Și mai rău decât țiganii! Mi-e ciudă pe noi, ca societate, pentru că în atâția zeci de ani nu am mișcat un pai pentru a educa, pentru a atrage, pentru a modela țiganii și pentru a-i ajuta să-și facă un rost în viață.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
