Discriminarea…
… se învaţă de la cele mai mici vârste.
Fapta bună și răsplata
Se spune că, atunci când faci o faptă bună, o faci și gata. Fără să te lauzi, fără să aștepți nimic în schimb.
Am făcut o vizită prin satele sărace din preajma Iașului și-am descoperit, în unele locuri, că nu mai sunt doar ortodocși (și catolici), așa cum erau acum un an, doi, cinci, douăzeci. Acum, unii se cheamă penticostali, adventiști, evangheliști…„Aveţi grijă de taţii voştri, de mamele voastre!”
Un moment cu Daniel Buzdugan de la Forza ZU din 2013 îmi umple şi acum ochii de lacrimi. Şi mă umple de respect – în faţa atâtor oameni cărora Dumnezeu le dă puterea să-şi îngroape durerile în suflet, pentru a-şi face treaba cu profesionalism maxim. Ştim atâtea cazuri de actori care au jucat comedie pe scenă – în timp ce o persoană dragă urma să le fie îngropată. De artişti care au ridicat o sală întreagă în picioare şi care au oferit zâmbet, în timp ce inima lor era bucăţele.
Atunci când, spre finalul Forza ZU, Daniel Buzdugan a început să plângă, mulţi din public au început să râdă. Credeau, probabil, că emoţiile reuşitei sunt mari – şi… doar atât. Eu bănuiam ce va urma să spună. Aşa că am înregistrat…
M-a uimit tăria lui Buzdugan (în ciuda aparentei slăbiciuni). M-a uimit şi m-a bucurat, în acelaşi timp, reacţia zecilor de mii de oameni care,
Jurnaliştii şi incendiul din mansardă
Eu știu că jurnaliștii sunt răi de felul lor. Că înfloresc maxim, doar-doar știrea o fi mai savuroasă. Colegă de breaslă cu ei… mă enervează peste măsură! Însă, de data asta, m-au provocat opușii câinoșilor. Se vede treaba că sâmbăta lumea se prostește și primește mură-n gură o informație, fără să se chinuie măcar să o treacă prin vreun filtru. Ce dacă e o știre despre un subiect grav? Nenorocirea abătută asupra unor oameni poate fi rezolvată dintr-un telefon – mai ales că, uite ghinionul, morții și răniții lipsesc cu desăvârșire! Și, apoi, să te deplasezi aiurea până într-un orășel mic precum unul numit… Huși – când tu ești ditamai jurnalist de… Vaslui – pe bune că ar fi jignitor! Ce dacă, reprezentând chiar importante agenţii de presă, împânzești prostii cu duiumul în toată ţara?
La Huși, mansarda de la un bloc cu trei scări a ars în întregime. 12 apartamente – din care opt locuite. Atât de în întregime… și atât de locuite (astea opt), încât bieții oameni au fugit din casă, așa cum i-a prins focul. Și-au rămas fără nimic altceva. Cu viețile lor, slavă Domnului, dar fără acte, bijuterii, bani, mobilă, electronice și electrocasnice… fără agoniseala ultimilor ani. Fără măcar o pereche de chiloți în plus față de aceea pe care o dețineau în momentul în care s-a dat alarma.
Palma care te trezește la viață
Astăzi, mi-am început ziua minunat! Am primit, printr-un comentariu, un mulțumesc neașteptat de la organizatorii concertului care s-a desfășurat săptămâna trecută, la Teatrul Național. Gestul a fost unul deosebit. Cu atât mai mult cu cât scriu de atâtea ori despre lucruri care-mi plac, fără să fiu plătită pentru asta și fără să-i pese cuiva că l-aș promova.
Traumă de profesor
Am scris azi un anume articol. Despre o nostalgie a unui domn profesor pensionar – care folosea o rețetă prin care elevii problemă pe care îi avea, în calitate de diriginte, deveneau, în timp, elevi model. Ideea ar putea fi preluată în zilele noastre. Sau nu. Motivul principal al negării este, așa cum mi s-a explicat, parcă, la indigo – acela că profesorii nu mai au timp. Cu atât mai puțin timp au profesorii diriginți. Pentru că, pe lângă pregătirea lecțiilor la disciplina de care se ocupă, trebuie să întocmească mereu rapoarte, hârtii, dosare, prostii. Maculatură către diverse ramuri ale inspectoratelor școlare și, implicit, ale Ministerului Educației.
Grădină pustiită
Să ne imaginăm că în această grădină ar fi cinci pomișori și vreo 12 trandafiri. Imaginația ne-ar duce cu gândul fix la modul în care arăta grădina din fața blocului nostru – până în această dimineață.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
