Șoc și groază! O mamă rea și-a împrietenit copilul cu soarele!
Am avut surpriza, de-a lungul vremii, să aud că unii mă etichetează ca fiind o mamă rea. Părerea lor, problema lor. Pe mine nu mă interesează gura lumii – mai ales atunci când avem idei diferite despre ceea ce înseamnă și modul în care se manifestă… răutatea. Căci eu nu consider că o mamă bună ar trebui să-și lase copilul să facă orice. La fel cum nu consider că un copil fericit e un copil care nu învață niște reguli elementare de viață și de bun simț, care poate face orice, oricum, oricând, fără ca nimeni să îndrăznească să-l contrazică, să-l corecteze, să-l învețe, să-l dojenească.
În răutatea mea, mulți s-au minunat că, în marea parte a timpului, copilul mă ascultă. Că nu face prostia aia sau aia, că mă întreabă dacă are voie, că mă surprinde cu gesturi frumoase și cu idei creative, că e, pe cât de liber în gândire, pe cât de zăpăcit și de rebel și de pus pe șotii, pe atât de respectuos în ceea ce privește anumite… reguli. Cum reușești?, m-au întrebat. De ce ar trebui să nu reușesc?, m-am întrebat, la rândul meu.
E vară, e soare, e mare… și parcă e sezonul în care înțeleg din ce în ce mai mult dificultățile pe care le întâmpină anumiți părinți… buni. Și-atunci mă gândesc că-s pe drumul care trebuie. Departe de perfecțiune,
Experiment concret pe… inima unei mame!
– Maria, ce făceai tu acolo, singură, în burtică?
– Mă jucam cu inima ta!
Aceasta e un fragment de conversație cu prunca mea, pe când avea vreo 3-4 anișori. O conversație care mi-a rămas la inimă!
Se juca cu inima mea!… Se joacă și-acum, draga de ea! În cel mai frumos sens cu putință – chiar și atunci când inima doare. Căci o inimă de mamă
Cu burtica la plimbare, spre 1 Iunie 2010 :)
În 2010, pe vremea asta, mai aveam 30 de zile de mers cu burtica la plimbare. În 2010, pe vremea asta, visul meu de a deveni mamă era deplin. Peste puțin timp, urma să-mi țin prunca la piept!
Una dintre cele mai fericite perioade ale vieții mele a fost aceea în care în mine au bătut două inimi…
Iubirea și durerea dintr-o bucată de pâine
– Mami, dacă n-am avea ce mânca și ai găsi o bucată de pâine… ai rupe-o în două. O parte ar fi mai mică și una mai mare. Pe care ai păstra-o pentru tine și pe care mi-ai oferi-o?
Am zâmbit. Știu poveștile cu prietenii și cu prietenia, cu mărul cel mare și cu mărul cel mic, cu decizia de a oferi ce-i mai bun aproapelui și cu mulțumirea de-a mânca partea mai mică, văzându-l pe celălalt fericit și sătul.
Știu însă și partea cu inima de mamă. Mi-e imposibil să înțeleg, să simt vreun pic… cam cât de greu mi-ar fi să nu am cu ce să-mi hrănesc pruncul.
Drumul spre comoară – două copilării și-o singură hartă
Spre sfârșitul anului școlar trecut, doamna învățătoare a Mariei m-a întrebat dacă aș putea scrie câteva rânduri pentru revista școlii. Am simțit că mi se taie respirația! Eu, care scrisesem la aceeași revistă în perioada în care eram elevă – tocmai primisem propunerea de a face un text în calitate de… fostă elevă. Și de mamă a unei actuale eleve! 🙂 O, Doamne! Cum să refuz? O, Doamne! Dar cum o să scriu? Ce o să scriu? Habar n-aveam! Tot ceea ce mi-a fost clar de la început era faptul că trebuie să scriu pentru copii – nu pentru oamenii mari. Și-am scris. Apoi am uitat…
Ieri am strâns revista la piept și m-am bucurat! Mușatinii! Un nou număr al revistei Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” în care mi-am zărit numele! Cine ar mai fi crezut?… 🙂
Mesaj pentru copila mea, la începutul clasei întâi
Câteodată stau și mă întreb: nu-i a mea, a mea e oare?! Astăzi am fost atât de preocupată s-o pozez pe ea și pe colegii ei, pe doamna și pe toți părinții… azi am fost atât de preocupată să mă bucur și să mă încarc de toate energiile primului drum spre școală/ primei întâlniri cu prietenii în uniformă/ primei zile din clasa întâi… încât târziu am realizat că nu am făcut nicio fotografie împreună cu fiica mea – nici măcar un amărât de selfie.
Nu m-am întristat peste măsură. Mă uit în oglindă și-mi trece de mine! 🙂 Dar de ea, de ea n-am să mă satur niciodată!
Un an nou cu bine, bucuria mea! Să fii veselă și sănătoasă, curioasă și isteață, iubitoare de povești și de viață trăită frumos, cu liniște în suflețel! Anii de școală, precum vacanțele – vin și se duc.
Drumeție aniversară – spre Cascada Duruitoarea
De curând, la rubrica jucăușă #completeaza, am scris: Dacă aș vrea să plec nu foarte departe de Iași, vreo două zile, să mă bucur de timp liber, relaxare, natură și-un suc 🙂 aș alege…
Voi ați completat și ați venit cu idei, eu am analizat, m-am inspirat și… am decis! Mulțumesc! În dar pentru cei 7 ani ai Mariei, am dat o fugă până în stațiunea Durău. Astfel, de ziua ei am simțit aer proaspăt, de munte – iar la 7 ani și o zi ne-am aventurat pe Ceahlău, spre Cascada Duruitoarea.
N-a fost greu pe traseul cruce roșie – dar n-a fost nici ceea ce te aștepți atunci când spui… ușor! 🙂 Însă fetele Pintilese fac echipă bună și nu se lasă ele cu una, cu două… ore și-un pic de merso-cățărat! 🙂
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
