În direct (şi în reluare) la TeleM
Am făcut-o şi pe asta! Adică… pentru o oră, n-am mai pus eu întrebările, ci am oferit răspunsuri. N-am mai fost eu jurnalistul, ci persoana intervievată. N-am mai stat în spatele unei voci ori a unei semnături, ci am apărut, în toată splendoarea, pe sticlă :).
Am participat, alături de Andrei Dumbravă, la emisiunea Poveşti sub ochii tăi. La TeleM. Şi am vorbit, cum era firesc, despre campania Globuri cu suflet!
11 rânduri de suflet
Am avut şi am, în continuare, norocul de nişte părinţi pe care oricine şi i-ar dori. Nu sunt vedete, nu au bani mulţi, nu mi-au făcut toate mofturile. În schimb, mi-au oferit dragoste, prietenie, educaţie, libertate, sprijin, încredere. Ei mi-au fost temelie la ceea ce a însemnat descoperirea vieţii. M-au învăţat să iubesc oamenii, să le admir calităţile, să nu fiu atât de drastică în a le acuza defectele.
Prin propriul exemplu, m-au încurajat să stau în preajma persoanelor de la care am ce învăţa. Să le admir, dar să nu încerc să fiu o copie hidoasă a lor. Părinţii mei nu m-au grăbit şi nu m-au frânat inutil. M-au ajutat şi m-au lăsat să fiu eu – cu bune şi rele.
Nu i-am urmat în meseriile pe care le-au avut, nici în multe dintre ideile lor. Cu toate astea, îmi sunt modele! Zâmbetul, dragul de oameni, respectul pentru frumos, ataşamentul uriaş faţă de propriii copii – le-am moştenit de la ei!
Ajută-mi prietenul să renască!
Locuiesc în Alexandru de când mă ştiu. Pasarela este un reper al existenţei mele. Am trecut pe aici de mii de ori. Şi spun asta fără nicio exagerare.
Pasarela pietonală face legătura dintre cartierul nostru şi gară, implicit – dintre cartier şi Centru, Copou şi multe alte locuri din Iaşi. Pe pasarelă mă întorceam de la liceu, pe pasarelă plecam şi veneam de la facultate, din plimbări, de la muncă. Acum, îmi retrăiesc copilăria pe pasarelă, când merg cu Maria să vedem trenurile, să facem din mână la oameni, să ascultăm trăncănitul paşilor.
De fiecare dată sunt alte trenuri, de fiecare dată sunt alţi şi alţi oameni. Până când şi atmosfera diferă. Numai EL, prietenul meu de 28 de ani şi mult mai bătrân de atât, e mereu acolo, neclintit, la întâlnire. Un turn în care mă visam prinţesă, un turn care mă fascina prin faptul că îmi aţintea privirea de fiecare dată, jumătate din drum, apoi mă urmărea discret, ca un paznic, până ajungeam la scări. EL – un reper, o constantă, un vechi castel de apă.
Deşi a făcut parte din vieţile multora, se pare că nu prea-i mai pasă cuiva de EL… De aceea, am fost încântată să aflu că Turnul Nostru poate renaşte! Poate! Şi tu poţi să contribui la asta! Citeşte cu atenţie!
Laptele şi vaca modernă
Copil de la oraş fiind, pe la trei-patru ani, consideram că laptele cel adevărat este laptele praf. Am plâns o zi întreagă, în Oltenia, pe la neamuri – atunci când mi s-a oferit lapte de vacă. Adică… lapte dintr-o vacă pe care o vedeam în faţa ochilor!
Băusem şi până atunci… dar nu ştiam cu precizie sursa. Am băut şi atunci… păcălită, că-i lapte praf… După două căni, mi s-a mărturisit adevărul. Laptele și vaca aveau legătură directă! Logic, m-am supărat. După ce mi-au trecut nervii, am constatat cu surprindere că-s bine, sănătoasă şi că băutura aceea, ieşită din vacă, e chiar ok…
Pietre de temelie la viaţa de student (Bobocisme)
La fel ca şi în cazul lui 15 septembrie, gândul la 1 octombrie îmi produce un amalgam de sentimente. Am trăit multe bune şi multe mai puţin bune. Am acumulat ceva experienţă, am învăţat, m-am distrat, am muncit, am alergat de colo-colo, mi-am facut prieteni şi oameni dragi pe viaţă, am cunoscut lumea, am primit şuturi, m-am împiedicat, am căzut, m-am ridicat… Poate că, dacă ar fi să mă întorc în vremea studenţiei, aş mai modifica pe ici, pe colo. Nu neapărat pentru că aş regreta ceva, ci pentru că n-aş putea să nu profit de şansa de a avea din nou anii tinereţii şi mintea mea de-acum :).
Pe vremea mea nu-ţi spunea nimeni vreun secret. Ca boboc, trebuia să descoperi totul, să înveţi din greşeli, să dai cu capul. Am avut colegi care s-au lovit rău tare, dar care şi-au revenit frumos. Am avut colegi cărora le-a plăcut să rămână jos, să profite c-au scăpat de acasă şi să se mulţumească în coada listei, posesori, într-un final, ai unei diplome nemeritate de… om mare.
Astăzi, situaţia se schimbă un pic. Bobocii primesc ajutor, învaţă să comunice, să pună întrebări, să aştepte explicaţii, să primească din experienţa altora. Mădălina mi-a dat o leapşă prin care sunt îndemnată să-i pun în temă pe boboci cu tot ceea ce ne-ar fi plăcut mie şi colegilor mei să ştim, atunci când eram ca ei. Şi încep aşa: BOBOCULE!
15 septembrie nostalgic
Ştiu că şcoala a început deja. Am şi scris despre asta – şi nu tocmai cu optimism… Totuşi, nu pot ca azi să mă abţin. Să te rog să rosteşti şi tu 15 septembrie şi să observi dacă ai vreo reacţie.
Pentru mulţi dintre noi, 15 septembrie este o amintire. Va fi şi o nouă descoperire – atunci când ne vom duce copiii la şcoală. Să rămânem, însă, la stadiul de amintiri. Pentru că am o surpriză. Două, de fapt 🙂
Să-i facem în ciudă lui 13!
Nu sunt superstiţoasă. În spirit de glumă, ideea ar putea continua. Adică… nu sunt superstiţioasă, mi-ar purta ghinion! 🙂
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
