Social Media Summit Iași 2013
Am așteptat cu emoție ziua de ieri și nu am niciun motiv să-mi regret stările. Organizatorii s-au întrecut pe ei înșiși, speakerii la fel. Per total, mi-am îmbogățit cu mult cunoștințele, referitor la strategiile eficiente de promovare prin rețelele sociale. Chiar dacă multe dintre discuții au avut în centru companiile, informațiile nu au fost de neglijat nici pentru bloggeri. Pentru că, până la urmă, și noi trebuie să știm ce vor companiile. Pentru că și noi trebuie să știm ce să cerem companiilor. Pentru că – exagerând un pic – și noi putem face afacerea noastră din blog și putem folosi unele idei, ca și cum am fi o mică firmă. Nu în ultimul rând, pentru că am putea avea, într-un viitor, o companie :).
Acum… de fiecare în parte depinde dacă se va înălța, profitând de fiecare strop de informație, sau dacă se va ascunde într-un sertar, cu tot cu notițele făcute.
Vorba Martei Ușurelu. În ultimii trei ani de când organizează SMS prin toată țara, a văzut și ceea ce se întâmplă după astfel de evenimente. Și, deși a încercat să găsească și câte un punct bun la fiecare, punctele slabe au dominat. Companiile sunt vrăjite de mirajul social media și vor rezultate mărețe, fără să apeleze și la curajul unor planuri mari. În loc să inoveze, merg pe căi bătătorite și renunță la prima adiere de vânt. Bloggerii sunt individualiști și mereu în competiție cu alții, în loc să formeze echipe. Lasă de dorit la capitolul profesionalism și nici nu au un limbaj potrivit mediului de business. Per total, publicul de la astfel de evenimente vine să fie văzut și mai puțin să învețe, e fixat pe personalitatea unor speakeri, mai mult decât pe conținutul prezentărilor lor. Apreciază evoluția și inovația, dar răspunde foarte greu în practică.
Prima conferință s-a numit Social Media – de la local la național și a adus-o în fața noastră pe Andreea Marc. Ea este exemplul cel mai grăitor, atunci când spunem că în blogosfera ieșeană se pot mișca lucrurile. Cu Andreea motor al nostru, am participat în ultimul an la tot felul de evenimente, care mai de care mai deosebite. Datorită Andreei am urcat prima dată pe un cal și mi-am creat propria sticlă de vin. În plus, nu cred că poate uita nimeni cum, la inițiativa Andreei, am fost și eu, pentru o zi, model Tom Tailor! 🙂
Adrian Nechifor a fost al doilea blogger care a vorbit, reprezentând Iașul și zona Moldovei. A vorbit din prisma bloggerilor, dar și a companiilor. Și-a spus că între cele două trebuie să existe un parteneriat, bazat pe încredere, pe respectarea termenelor și pe valoare. Nu putem trece de la local la național fără seriozitate și implicare. Mi-a plăcut mult de Adrian și mi-am propus să-i urmăresc mai atent activitatea, pe viitor.
A venit rândul lui Cristian Șuțu – care a vorbit despre curaj. Acesta a renunțat la jurnalismul de București, pentru o idee de milioane – Foto Union Studio. Nu cred să fie prea mulți care să nu fi auzit până acum despre campaniile Portret de femeie sau Portret de familie. Mi-a făcut poftă cu taberele de fotografie pentru bloggeri și îmi doresc, pe bune, să pot ajunge să particip la o asemenea ediție. Cei care îmi urmăriți blogul știți că 99 la sută dintre fotografii îmi aparțin. Ele sunt bunicele… N-ar fi minunat, însă, dacă ar fi foarte bune!? 🙂
Dan Dragomir a vorbit despre blogurile de nișă. Despre blogging ca hobby și despre blogging ca full time job. Ca să reușești, hobby-ul nu este de ajuns – este nevoie de concentrare și de profesionalism sută la sută. Pasiunea înseamnă documentare, documentarea duce la specializare, iar specializarea te fixează pe o nișă. Munca nu se oprește aici, pentru că întotdeauna va fi nevoie să fii conectat cu cei din industrie – să afli noutățile, informațiile, bârfele.
Chinezu, adică Cristian China-Birta, a încheiat prima sesiune. Spre deosebire de anul trecut, când n-a avut nici măcar nevoie de o prezentare ca să ne facă varză și să ne urechească pentru delăsarea noastră, anul acesta a avut și prezentare, și vorbe mai blânde :). Asta pentru că, se pare că Iașul a avansat și, într-un top național, blogosfera noastră a ajuns pe locul al treilea. Asta nu înseamnă că trebuie să sărim în sus de bucurie, ci faptul că trebuie să avem, în continuare, o muncă susținută. Chinezu a vorbit și despre toate reușitele din cadrul proiectului de suflet pe care-l conduce și a anunțat că va lansa la Iași a doua filială Blogal Initiative!
După o scurtă pauză, a urmat cea de-a doua conferință. Reprezentanți ai companiilor au vorbit despre strategii pe care le folosesc în social media. Florina Șerban, reprezentant Cosmote, a povestit despre campaniile verzi promovate în online. De exemplu, despre aceea de strângere a telefoanelor vechi și de plantare de copaci.
Crenguța Roșu, Managing Partner la DCC Communication a fost o doamnă care m-a fascinat. De la ținută, până la prezentare și informații! A povestit despre cum lucrează alături de comunitatea de bloggeri și despre cum îi selectează pe cei mai buni dintre parteneri. Mi-a dat încredere în faptul că profesioniștii nu se bazează doar pe super-trafic, ci și pe calitatea unui blog. Pe calitatea scrierii și, nu în ultimul rând, pe calitatea cititorilor lui.
Laurențiu Dumitrescu, de la Digital Star, a venit cu un exemplu concret de treabă bine făcută – prin aplicația folosită la lansarea Samsung Note 2. Pornind de aici, a oferit rețeta succesului în 12 pași. Mai mult decât a le spune, pe oameni trebuie să-i faci să simtă ceea ce vrei să le comunici. Pentru asta, brand-ul poate face un mic pas în spate, surprinzând publicul și oferindu-i ceva care să-l facă să se simtă interesant. Mesajele trebuie să fie personalizate, să stârnească reacții și curiozitate, pentru ca totul să fie cât mai real și mai plauzibil. Lucrurile vechi se pot combina în moduri noi, fără a fi nevoie de un buget prea mare. Însă, execuția trebuie să fie la fel de importantă ca și ideea!
Alexandru Negrea a vorbit despre ceea ce știe el mai bine. Despre Facebook! Și-a făcut-o într-un mare fel! Tot profi, ca și anul trecut, dar mult mai dezinvolt, mult mai sigur pe el – ca un adevărat vorbitor în public! Cred că a dat în cap multora, când i-a anunțat că, în calitate de companie, nu poți face Facebook fără buget. Facebook nu e un plasture pentru vremuri negre. De el trebuie profitat și când totul merge bine, prin campanii și blog, prin investiții și o neîncetată colaborare cu publicul. E ușor să deschizi o companie către social media, dar este greu să integrezi social media în companie.
După o pauză de masă bună, udată cu bere Staropramen, Cristian Manafu a ținut o prezentare despre strategii avansate în social media. Ne-a amuzat cu ideea de pisici pe Facebook, dar ne-a și atras atenția că prea multe pisici ar putea dăuna. A trecut în revistă cam toate canalele de social media, dar tot la Facebook s-a oprit, ca fiind cel mai impunător. Mi-a plăcut faptul că mi-a întărit lupta pe care o duc deja, până la plictiseală, cu mulți. Cu tot avansul Facebook, conținutul pe care îl are un blog sau un site este vital. Acesta nu poate fi susținut de nicio rețea socială! Blogurile și Facebook-ul merg, însă, mână în mână, pentru că un blogger de succes nu se limitează doar la blog, ci își duce influența și în rețelele sociale. Am mai aflat și răspunsul la o întrebare mai veche de-a mea. Atenție, se pare că, din acest an, like-urile vor căpăta și ele valoare. Alături de comentarii și share-uri, ele vor duce postările noastre în top, într-un fel de google pe care cei de la Facebook vor sa-l creeze în interiorul site-ului.
Zic c-am avut multe de învățat. Am multe semnul exclamării prin agendă, chestiuțe pe care să le studiez mai în amănunt. Sper să mă și țin de cuvânt. Și, să simt, la următoarea ediție SMS Iași, că am mai crescut un pic!
Sursă foto: Cristian Șuțu
10 Comments
Marius
A fost un eveniment foarte fain. Primul de acest gen la care am participat dar care mi-a placut mult si m-a facut sa ma gandesc mai serios sa particip si la alte evenimente de genul.
anda_elena
Da, sunt evenimente la care e mai mare păcatul să nu participăm. Al doilea păcat e să nu învățăm din ele :).
Marius
P.S: Am incercat sa ma inscriu la site-ul tau prin feedly, o extensie de citit RSS-uri pentru majoritatea browserelor importante si sistemelor pentru tablete si telefoane dar se pare ca nu a mers. Poate vezi care e problema…;) ca e pacat sa pierzi cititori…
anda_elena
Am să văd care e problema. Mulțumesc!
Marius
O chestie care o poti face daca nu reusesti:
Incearca sa iti faci un feed pe FeedBurner si apoi sa instalezi un plugin de genul acesta http://flagrantdisregard.com/feedburner/ pentru a redirectiona traficul.
Florin Adamache
Ca sa ma lamuresc si eu, editia din 2013 a fost cea cu numarul 2 sau 3, la Iasi?
anda_elena
A treia ediție.
Pingback:
Irina Radu
SSM chiar este un eveniment la care este bine sa ajungi pt ca aici se intalnesc toti „participantii la trafic”, este locul unde oferta afla de fapt ce vrea cererea si unde cererea sa stie cum sa abordeze eficient oferta. Si la Bucuresti Summitul ne-a lasat cu gurile cascate. Ma bucur ca am reusit sa ajung
Pingback: