Dezamagire

Sunt dezamagita ca exista OTV-ul in egala masura in care sunt dezamagita ca exista si unele emisiuni de mizerie, in cadrul unor televiziuni considerate… mai nobile.

Sunt dezamagita de felul in care este inteleasa ideea de a face audienta. De comportamentul unora sau altora. De exemplul oferit unei tari intregi.

Ajung extrem de rar pe OTV. Si atunci sunt dezamagita. De ceea ce vad si de mine, ca ajung pana la canalul cu numarul 50. In seara asta, invitata speciala – Oana Zavoranu, iar la telefon, mama ei.

Nu stiu daca se merita sa fii dezamagit de straini, atunci cand dezamagirea poate veni si mult mai de aproape. Dar, in seara asta, doar trei minute de „vizionare” au reusit sa-mi strice de tot buna dispozitie. N-as putea spune ca am asistat la o cearta. Am asistat insa la doua monologuri sustinute de doua mahalagioaice prin venele carora curge acelasi sange. Am auzit tipete, jigniri, invitatii la sinucidere, amenitari… M-am crucit! Oare cum am rezistat trei minute?

Oare cum rezista cei care se uita si sorb fiecare cuvant si fiecare flegma plina de venin? Unde este exemplul? Unde ramane dragostea si respectul dintre o mama si fiica ei? Unde este limita dintre normal si boala, amuzament si groaza, circ si dezamagire?

Chiar poate exista asa ceva? Chiar poate fi promovat asa ceva? Raspunsul e peste intrebarile mele – pentru ca aceste personaje si altele, chiar mai hidoase, fac turul televiziunilor si audientele record ale celor ce se mandresc ca sunt formatori… Formatori de ce? De minti stricate si de suflete putrede? Si de aici… dezamagirea…