De aruncat la cos – mizeria sau bunul-simt?

Cand vad un copilas ca arunca o punga, o hartie, un ambalaj pe jos – nu ma pot supara pe el. Dar tare ma mai supara parintii acelui copilas care, desi observa acest lucru, nu-i atrag atentia. Nu-l invata. Cu atat mai mult, ma deranjeaza adultii care nu vad cosul de gunoi la jumatate de metru mai incolo si le arata celor mici ca se poate supravietui si cu nesimtire, mizerie, lipsa de educatie.
Acum ceva timp am asistat la un moment care, fara sa exagerez, m-a intristat. O fetita de vreo trei ani manca pufuleti. A terminat punga si s-a indreptat cu ea spre cosul de gunoi. S-a intins sa nimereasca gaura, dar nu a reusit si a pus manuta pe cos. Atunci, a aparut din spate mama ei, care a inceput sa tipe. I-a dat fetei una la fund si a aruncat punga cat colo. Ti-am spus sa nu mai pui mana pe toate prostiile! Ambalajul se zbatea pe asfalt, batut de vant… iar mama se indeparta, tarandu-si fiica dupa ea.
Ce-a invatat copila? Ca daca respecti natura, poti s-o incasezi. Ca un cos de gunoi nu-si are rostul, atata vreme cat nici macar mama nu-l foloseste.
Adevarat, nu e placut sa-ti vezi copilul ca pune mana peste tot. Dar il poti ajuta sa-si duca fapta buna la indeplinire. Mama putea s-o ridice in brate pe fata, ca sa nimereasca tinta. Sau ii putea spune: Vrei sa te ajut? Da-mi mie sa pun gunoiul. Dar nu. E mai usor sa oferi exemple proaste…
Din urma a venit un alt copil si a adunat mizeria. El a stiut, la fel ca si fetita, la ce folosesc acele cutii din metal…

Intamplarea aceasta m-a facut sa-mi amintesc si de patania si de revolta mea de la Bucium.