Din teoria lui „n-ai putea” se evadează prin practică

N-ai putea să te descoperi singur într-un pat mare, mare și gol.

N-ai putea să mai scoți capul în lume, știind că lumea îți cunoaște micimea și durerea din patul mare, mare și gol.

N-ai putea să pleci singur la un drum lung, lung și greu.

N-ai putea să fii fericit la destinație, știind că și întoarcerea va fi tot pe cont propriu, într-un drum lung, lung și greu.

Nimic n-ai putea să faci. Până când teoria se transformă în practică și te găsești în fața faptului împlinit. Atunci înveți să poți. Atunci înveți să tragi aer în piept și să le iei pe toate care vin, așa cum vin, pur și simplu. Atunci înveți să trăiești și în patul mare, mare și gol. Atunci înveți să te descurci și la drumul lung, lung și greu.

Se pare că numai realitatea reușește să te ajute să evadezi din lumea acestei gândiri/ exprimări păguboase. Oricât de dură și de ocolit ar fi, realitatea îți demonstrează și cât de puternic poți fi tu și cât de curajos, atunci când le faci pe toate acelea pe care mai înainte n-ai fi putut să le accepți ca făcând parte din viața ta.

Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce, spune o vorbă. Însă mereu te plângi, chiar și în cele mai mici amănunte, de câte porți pe umeri. Asta, până când încărcătura crește considerabil și se dovedește a fi cu putință de purtat. Atunci nu mai îndrăznești să îți plângi de milă. Atunci își amintești de cealaltă vorbă: Nu-mi da, Doamne, câte pot să duc! Pentru că poți duce mult, mult mai mult decât crezi tu, mult mai mult peste pragul lui… „n-ai putea”.