„Ce pastile iei?” – medicamente și analfabetism funcțional

„Ce pastile iei?” Primesc uneori întrebarea asta când mă bag în seamă și comentez pe paginile altora. Băgat în seamă… vorba vine. Pentru că eu nu-s cu răspunsuri „haha”, „da, ce minunat ai zis”, nici nu mă iau de alții. Adică, ori mă implic în răspuns, ori tac. Așa că, dacă îmi place o temă abordată, accept provocarea și îmi exprim punctul de vedere. Cum mă pricep. Cum e contextul. În versuri, uneori, în fragmente de postări, cu alte ocazii sau în comentarii la cald. Cu subiect, cu predicat, cu argumente, cu tot. Unii dintre voi (mă) știți deja, că în acest mod m-ați și cunoscut și ați devenit cititori în… Șapte pietre.

Logic că nu toată lumea e de acord cu ce spun, logic că nu trebuie să mă placă toți, logic că, dacă mă bag în gura lupului, uneori pot ieși ronțăită. M-am învățat cu de toate.

Însă, cel mai tare continuă să mă uimească și să mă întristeze aceia care citesc (cumva…) ce-am spus și înțeleg fix altceva. Adică nu e problemă că nu-s de acord cu mine, Doamne ferește! Băi! Dar dacă eu scriu – zicem așa… – „Port o bluză roșie”, cum poate unul să înțeleagă „Aha, deci bluza ta e galbenă”?! Sau cum pot alții să spună: „Vezi, de asta ești săracă?!” Ăăăă?! Care e legătura?

„Vreau și eu ce-ai fumat tu!”

Apoi, dacă îndrăznești să le răspunzi unor oameni din ăștia – în comentarii în care îți ții în frâu și uimirea, și râsul, și înjurătura – i-ai dat complet peste cap. Pentru că nici măcar ei nu-și imaginează că ai putea să le răspunzi frumos, când te-au atacat pentru c-aveau chef de ping-pong la ceartă.

Și-atunci vine întrebarea magică: „Ce pastile iei?”. Sau ironia: „Vreau și eu ce-ai fumat tu!”. Cu asta își imaginează că mi-au dat la temelie și că, gata, s-au zguduit toți pereții de la Socola. Din păcate, cel mai mult se zguduie pereții de la… Școală!

Vrem, nu vrem, analfabetismul funcțional este în floare! Cred că acesta este și unul dintre motivele de bullying atât de des întâlnit printre adulți. Unii oameni citesc, nu înțeleg, nici nu se străduiesc să înțeleagă, dar nici nu pot rezista tentației de a apăsa replay și de a considera că „vor da clasă” prin felul lor de-a hăhăi și de-a lua peste picior pe-un altul. „Ce pastile iei?” Nu contează că se îndepărtează de la subiectul inițial al postării, nu contează că împroașcă noroaie pe paginile altora, nu contează decât faptul că-și imaginează ei că-s deștepți peste limită și că-i mare grozăvie să râdă de alții.

În realitate, nu reușesc decât să se descopere mai tare. Căci, cam ăsta e „talentul” virtualului și-al lumii celei mari. Vorba aceea, înainte știa doar familia că ești prostuț… acum te știe tot globul. Și nu pentru că te pune poporul la vreun scanner, ci pentru că insiști tu să te remarci.

Analfabetismul funcțional e cât se poate de real și de grav. Și nu se „limitează” doar la faptul că unii oameni nu înțeleg ce spun eu. Ce minunat ar fi să fie doar atât!

Vai de școala noastră…

Analfabetul funcțional are școală suficientă, știe să citească – dar, te rog, nu-l pune să-ți explice despre ce e vorba în propoziție!… Pentru că nu are capacitatea de a uni cuvintele într-un înțeles, de a percepe mesajul general – cu atât mai mult de a înțelege mesajul din spatele mesajului, cititul printre rânduri, ironia sau umorul. Ce este mai dureros e faptul că el nu realizează asta și, prin urmare, nu are cum să se îndrepte. Ce este și mai dureros de atât e faptul că sistemul educațional românesc continuă să fie în cădere liberă – „grație” celor care, de 30 de ani, consideră că școala e teren propice de jucat bambilici politic, indiferent de culoarea politicului.

Prin urmare… haideți, vă rog, să comentăm pe internet fără să ajungem la… pastile! Dacă nu vă place de un om, tratați-l la diverse. Fără „Ce pastile iei?”… Credeți-mă, poate fi mai dureros decât să-l băgați în seamă. Dacă intrați într-un dialog cu cineva și vedeți că nu puteți s-o scoateți la capăt – nu insistați și nu permiteți să vă crească tensiunea degeaba! Nu jigniți! Nu spuneți altora cuvinte pe care n-ați vrea să le primiți! Nu emiteți „pretenții” de la alții – și nu așteptați să fie altul „om” înaintea voastră. Online-ul ar trebui să ne unească. Haideți să-l folosim și să-l ghidăm în direcția asta. Să nu ne irosim energiile și nu ne facem păcate suplimentare degeaba. Haideți să depistăm „urmele” de analfabetism funcțional și să evităm să întindem coarda cu cei care le dețin. E neproductiv și trist să ne certăm pe… cai verzi pe pereții online-ului.

[Cred că am scris cam mult și e cazul să închei de acum – mai ales că simt cum trece efectul pastilelor! 😉 ]