„Am fost nervos” – mărturie despre starea în care te aduce mânia
Am cunoscut de curând un om simpatic și zglobiu ca un clopoțel. Măcinat de boli – interioare și exterioare. Cu urme vizibile pe față și pe trup. Mi-a zis senin: „Am fost nervos! Am fost nervos tare! Și, când m-am enervat odată…”
A făcut semn cu mâna spre jumătatea de față picată, cu ochiul aproape închis. E așa de ani de zile. Acum, cu chipul transformat, cu un picior cangrenat, cu vârsta la pachet… zâmbește, comunică, se bucură. Se vede că și-ar fi dorit „rețeta” asta mai demult.
O rețetă pe care toți o știm – și de care ne lepădăm în orice secundă simțim ace care atentează la baloanele noastre doldora de mândrie…
Se spune că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea.
Se spune că nervozitatea e termen la modă pentru mânie. Iar mânia e un păcat.
Se spune să întoarcem și celălalt obraz, să iertăm, să iubim.
Prea puțini sunt cei care să nu fi aflat „ce se spune”. Din păcate, prea puțini suntem cei care încercăm să punem în practică bucuria, calmul, răbdarea… până ce nu dăm cu capul de pragul de sus.
Citește și:
