Buzele mele de ciocolată – la vremea mărturisirilor

Spui că îți plac buzele mele
de ciocolată.
Le-ai săruta măcar o dată.
Și încă-o dată…
M-ai lua în brațe,
te-ai aciua la pieptul meu
și ai dormi așa mereu.

Spui că mă iubești,
mă dorești,
mă ispitești
și nu vezi o problemă
să zâmbești
și să-mi vorbești de rău
pe Dumnezeu.

Să te declari ateu
ori să-mi dictezi
în cine să cred eu…
Sau să îmi recomanzi,
în numele iubirii,
cam care să îmi fie
limita… mărturisirii.

Zici că-mi iubești buzele
de ciocolată,
dar ele Îl șoptesc
pe Dumnezeu.
Nu poți să le închizi
nici cu o sărutare
de nu-nțelegi
c-acolo e o taină
mare!

Și când te-așezi
la pieptul meu,
din inima ce bate,
ai ghicit!…
Se-aude El!
Așa frumos m-ajută
să trăiesc
că nu doresc
să experimentez iubirea,
ci vreau
să mă înfrupt din ea
deplin.