Doxologia,  Pentru suflet

Pelerini pe drumul spre Înviere – o scriere și 11 pagini de jurnal

În 2019 am scris, pentru Doxologia, Pelerini pe drumul spre Înviere. Un mini-serial sau, mai simplu spus, câte o pagină de jurnal, de conștientizări, de întrebări pentru fiecare moment important al bisericii – din sâmbăta cu Pelerinajul de Florii și până la Duminica Învierii.

A fost destul de ciudat inițial. Și de solicitant! Pentru că nu aveam de așternut știri pe o hârtie, informări despre denii, ci părți din sufletul meu. Lacrimi multe, bucurii și trăiri pe care aveam a le descoperi și monitoriza.

Ușor n-a fost. Obositor a fost. Contra cronometru a fost. Uneori aveam de scris și câte două texte pe zi – și asta cât mai repede după ce reveneam de la biserică și mă așezam la calculator. Cel mai greu a fost să-mi asum că-i voi lăsa și pe alții să mă cunoască atât de fragilă, atât de descoperită de secrete, de aparențe, de măști. Să-mi asum că vor intra tot felul de oameni în dialogul meu cu Dumnezeu – unii înțelegându-l, alții luându-l în râs, unii devenind parte activă în călătorie, alții aruncând cu pietre. Mda… coana mândrie și coana rușine își făceau și ele loc printre gândurile și fricile mele. Dar, până la urmă, le-am smerit. Mi-am făcut o cruce mare și m-am apucat de scris.

Pelerini pe drumul spre Înviere - Învierea Domnului
Foto: Constantin Comici/ doxologia.ro

Nu-mi imaginam în 2019 că se poate intra și altfel în Săptămâna Mare. Îmi făceam planuri doar cum să mă „sustrag” de la niște slujbe… dar nicidecum nu mă gândeam că în 2020 nu voi avea libertatea de a participa la ele.

Am participat oricum. Așa cum s-a putut. Stând acasă. Cu doruri multe și cu genunchi plecați, cu stare de pocăință și cu lacrimi, cu noi și cu noi înțelesuri. Și cu rândurile scrise în 2019 – pe care în 2020 le-am citit altfel. Văzând ce-am avut și ce-am pierdut – și ce am și mai mult de apreciat pentru momentul în care ușile bisericilor s-au redeschis.

Las aici linkurile spre scrierile din 2019. Și clipurile din 2020. Și dacă o singură persoană va dori să mă însoțească în… pelerinajul pe drumul spre Înviere… mă voi bucura de companie și anul acesta! Dumnezeu să ne lumineze calea, călătoria, săptămâna aceasta care vine – atât de tristă și atât de minunată, cu un final atât de fericit!

* Astăzi flori, mâine trădare – pelerini pe drumul spre Înviere

* Gândurile unui smochin neroditor – pelerini pe drumul spre Înviere

Întrebări născute dintr-o îmbrățișare – pelerini pe drumul spre Înviere​

La braț cu Iuda sau la picioarele Mântuitorului – pelerini pe drumul spre Înviere

Invitați la Cina cea de Taină – pelerini pe drumul spre Înviere

Stăpânul ne spală picioarele, ne rabdă și Se lasă batjocorit – pelerini pe drumul spre Înviere​

Și eu L-am răstignit pe Hristos – pelerini pe drumul spre Înviere

Am văzut pe Maica Domnului plângând – pelerini pe drumul spre Înviere​

Răsărind El iar, lumea va bucura – pelerini pe drumul spre Înviere​

Cu un pas mai aproape de Bucurie – pelerini pe drumul spre Înviere

Am fost pelerini pe drumul spre Înviere – Hristos a Înviat!​

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *