Azi mi-e dor. Și mi-e bine așa

Azi mi-e dor…

Azi îmi permit să-mi fie dor.
Zâmbesc ușor
și plec în călătorie cu sufletul,
cu mintea, cu totul.
Privesc spre cele ce-au apus,
le mângâi și le-mbrățișez,
șterg lacrima, un pic oftez…

Respir adânc și mulțumesc
și-apoi mă-ntorc în viața mea
iar doru-i fericit.
Nici azi nu l-am certat că a venit.
Nici azi nu m-am speriat de el,
nici nu l-am acuzat defel.
Nici azi n-am declarat război
anilor ce s-au scurs din noi.

Chiar „astăzi” pare mai senin!
Se bucură că am decis
să îl trăiesc, oricât mă-nclin.
Până și „astăzi” înțelege
că dorul vine, dorul trece…
și după porția de dor,
și după gustul dulce-acrișor
revin în pasu-mi inocent
s-adaug punctul pe… prezent.