Bucurii,  Maria-Paula,  Pentru minte

Să vorbim despre ghinion… cu recunoștință!

Vineri dimineață plănuiam o plecare cu mașina pentru sâmbătă, duminică și luni. La ora 7.00 mă lăudăm că toate-s programate și perfect realizabile. Eh, la 9.30 nu mai puteam scoate cheia din contact. Butucul își dădea duhul. Așa că am văzut cum AMPilica e luată pe platformă, iar eu am făcut reorganizare de planuri…Vai, ce ghinion!, mi-au plâns unii de milă.

Nu i-am crezut. Pentru că piedicile își au sensul lor – iar ceea ce presupunem noi că ar fi „ghinioane” pot însemna, de fapt, chiar mari ajutoare! Petrecute la cel mai bun moment! Continui să mă întreb cum ar fi fost să plec sâmbătă și, în decursul celor peste 200 de kilometri, să opresc și să nu mai pot pleca apoi din loc. Să rămân cu mașină, cu bagaj și copil în drum – nici acasă, nici la destinație. Hmmm, normal că nu-i o bucurie să ți se strice lucrurile – dar e o bucurie să știi că ai fost ferit de unele variante mult mai incomode.

Reorganizarea planului a însemnat nu un ghinion,

ci o aventură primită cu veselie de Maria, dar și de mine. N-am mai fost șoferul copilei, ci doar partenerul ei, umăr în umăr, ochi în ochi – călător cu trenurile patriei și pasager în mașini de super oameni! 

A fost mai mult decât minunat! Am primit sprijin necerut la urcarea și coborârea bagajului din tren, la punerea și luarea genții mari de sus. La destinație am reîntâlnit cunoscuți vechi și faini și ne-am făcut o gașcă de prieteni noi – la fel de faini și de plăcuți! Ca să nu mai spun că n-am mai avut motive, ca în 99% dintre cazuri, să refuz un pahar de vin bun! 

Anda Elena Pintilie - despre ghinion cu recunostinta

Am reajuns acasă cu bine și cu neîncetate motive de a da slavă lui Dumnezeu pentru toate! O reorganizare a planurilor nu e musai o tragedie.  E departe de a însemna un ghinion… mai ales dacă înțelegi că voia ta inițială nu e întotdeauna voia cea corectă, în care trebuie să-ți pui baza. O reorganizare de planuri te scoate din aparenta comoditate, dar te salvează dintr-o mulțime de alte belele!

Sunt recunoscătoare pentru zilele de sâmbătă, duminică și luni! Pentru oameni și pentru evenimentele speciale la care am luat parte, pentru cum lucrează Doamne-Doamne, pentru toate zâmbetele și pentru toate inimioarele!

Mul-țu-mesc! 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *