Răbdare sau provocare? Dimineți în familie

Săptămâna asta aproape c-am întârziat la școală. Din diverse motive, cam tot ceea ce se făcea… independent… era tras de timp la maximum. O provocare! Iar eu mă auzeam: E și 12. Hai!, Te rog să ieși azi din baie! E și 29!, Nu te mai uita pe pereți, mănâncă! E 42… Și tot așa. La fără 5 ieșeam și noi din casă, într-o relaxare în pas alert. Măi, eu m-am săturat de trăncăneala mea! Tu nu? Pe bune!… Bla, bla, bla…

O zi. A doua zi. Oooo, nu vreau să fie un trend al săptămânii!, mi-am zis. Așa că azi dimineață, când am observat-o că e la chiuvetă, am deschis ușa mare la baie și m-am sprijinit de perete. S-a uitat la mine și, înainte de a spune ceva, am anunțat-o: Azi sunt observator. Prefă-te că nici nu-s în zonă! Muhaha… Ce provocare!

Și începe copila mea, super tacticoasă, spălatul pe mâini. Și săpunește, și săpunește, cu un calm nemaipomenit. Și freacă și printre degete. Și apoi iar săpunește. Și mai clătește. Și săpunește. A respectat toate-toate regulile de spălat corect pe mâini. Scoate aparatul, îl clătește. Apoi pune pastă de dinți pe periuță. Se întoarce și așază tubul de pastă o dată. Îl mai aranjează o dată. Să fie exact în liniuță imaginară cu alte chestii de pe-acolo. Apoi începe spălatul dinților. Tacticos. Cu toate regulile știute puse în aplicare. Cu calm! Am mai spus? Cu foaaarte mult calm! Clătește periuța, o pune la loc, se spală pe față. Apoi vine spre prosop și, inevitabil, se oprește în dreptul meu. Mă privește. Și mă aude:

– Mda. Eram sigură că așa vei face!

A căscat ochii mari și s-a pregătit de atac. Numai că eu nu terminasem ce aveam de spus:

– Eram sigură că te vei descurca exemplar! Mi-a plăcut la nebunie cum te-ai spălat pe mâini, ai îndepărtat toți microbii! Și pe dinți! Super! De data asta chiar au fost trei minute de spălat corect! Și, uite, nici măcar nu-i 7.20!

Zâmbea și se umfla în pene. Doar știe, știe să le facă pe toate! Și doar de asta mă oftic atunci când o văd că face orice altceva și apoi, pe fugă și cu trăncăneală – face și ceea ce-i de făcut.

– Cred că la fel de fain va fi și la masă!, am plusat. Azi ești în formă bună și-o să ajungi mai repede la școală, ca să mai ai timp să stai cu fetele, până se sună!

Să mai zic cum a fost la masă? Bine spre foarte bine. Fără „observator”, că trebuia să-mi termin și eu ale mele, pentru a ieși din casă. Dar c-o altfel de energie. Cu mai multă încredere în ea și cu „dovada” faptului că se poate! Că ea oricum e minunată – și știe asta! Că ea oricum e iubită – și știe asta!

Azi au câștigat și fata, și mama. După o zi de luni și una de marți… mama a avut mai puțin chef de trăncăneală și mai multă răbdare în a privi un copil care-și imaginează că te (cam) poate scoate din sărite cu al său calm cu iz de provocare.

Azi au câștigat și fata,  și mama – o nouă lecție de supraviețuire în familie! 🙂

E fain să îți imaginezi trăncăneală și să primești felicitări. E fain să fii luat prin surprindere cu răbdare și zâmbet, cu încurajări pe care nici nu te-aștepți să le primești vreodată, pentru lucruri aparent banale. E fain să cauți soluții care să te scoată din starea deloc minunată a trezitului de dimineață.

Nu știu cum va fi mâine. Dar astăzi au câștigat și fata, și mama.

***

[Aș spune că e o coincidență, dacă aș crede în coincidențe. Astăzi, când am scris, e 29 mai – ziua Sfintei Ipomoni – al cărei nume se traduce prin „răbdare”. Îți mulțumesc, Sfântă Răbdare!]