Pietre...,  Secvenţe

Din categoria „cum să-ți rănești aproapele” – gafe cu cele mai bune intenții

Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.

M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.

trandafir

Așa că mi-am făcut curaj. Și o introducere de zile mari… gândeam eu!

– Bună ziua! Vă supărați dacă vă las un bănuț? Să luați ceva pentru casă, poate pentru copii…

M-a privit cu mult calm și cu un zâmbet atât de amar… Și-am auzit o voce frumoasă:

– Aș vrea să am eu o casă… și copii!

Considerând că „nu merită” să primească darul – neputându-l folosi la ceea ce îi spusesem – n-a făcut nici un gest de a întinde mâna. Am simțit că mi se taie picioarele! Cu cele mai bune intenții… de fapt nu făcusem decât să iau un cuțit și să i-l răsucesc în inimă. C-așa-s eu…

I-am pus banii în mână și-am mai stat câteva minute de vorbă. Într-o vreme în care unii cuceresc lumea pe bază de victimizare, omul acesta sărac și încărcat de răni mi-a fost exemplu de frumusețe și curăție, de educație și bogăție sufletească, de asumare și demnitate.

***

Update

Citește și: Defavorizarea – văzută prin ochii unui modest defavorizat

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *